1. [MDA2] staurolit, ~ă sn [At: PĂCALĂ, M. R. 7 / P: sta-u~ / Pl: ~iți, ~e / E: fr staurolite, ger Staurolit] Silicat natural de aluminiu și de fier cristalizat în sistem rombic, de culoare brună-roșiatică până la negricioasă, sticlos și dur, ale cărui varietăți limpezi sunt pietre semiprețioase.
2. [DN] STAUROLIT s.n. Silicat natural de aluminiu și de fier hidratat. [Pron. sta-u-. / < fr. staurolite, cf. gr. stauros – cruce, lithos – piatră].
3. [MDN '00] STAUROLIT s. n. silicat natural de aluminiu și de fier hidratat. (< fr. staurolite)
4. [DOOM 3] staurolit (desp. sta-u-) s. n.
5. [DOOM 2] staurolit (sta-u-) s. n.
6. [Petro-Sedim] staurolit, (engl.= staurolite) FeAl4SiO4O2(OH)2, s. rombic; min. indicator de metamorfism înalt (în faciesul amfibolitelor cu s.). Se întâlnește în ș. crist. din unitățile carpatice.[1]
7. [DETS] STAURO- „cruce, încrucișare, palisadă”. ◊ gr. stauros „cruce, gard, palisadă” > fr. stauro-, it. id., engl. id., germ. id. > rom. stauro-. □ ~filă (v. -fil2), s. f., frunză formată din celule palisadice; ~gamie (v. -gamie), s. f., polenizare încrucișată; ~id (v. -id), adj., în formă de cruce; ~lit (v. -lit1), s. n., silicat natural de aluminiu și fier, cristalizat în sistemul rombic; ~plegie (v. -plegie), s. f., paralizie încrucișată a membrelor corpului; ~spor (v. -spor), s. m., spor în formă de stea, cu trei sau mai multe brațe; ~zom (~som) (v. -zom), s. m., glomerul cu patru grăuncioare de polen.
8. [DE] STAUROLÍT (< fr. {i}; {s} gr. stauros „cruce” + lithos „piatră”) s. n. Mineral, silicat natural de aluminiu și de fier, cristalizat în sistemul rombic. Este brun-roșiatic până la negricios, sticlos și dur și se găsește în constituția unor șisturi cristaline; varietățile transparente sunt întrebuințate ca pietre semiprețioase. S. se exploatează în cantități importante în Canada, Brazilia, Franța, Elveția și S.U.A.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL