1. [DEX '09] SPERIETURĂ, sperieturi, s. f. 1. Speriat1 (1); spaimă. ◊ Expr. A trage o sperietură = a fi cuprins de spaimă, a trece printr-un pericol. 2. (În superstiții) Boală provenită din spaimă; speriat1 (2). [Pr.: -ri-e-] – Speria + suf. -ătură.
2. [MDA2] sperietură sf [At: LEX. MARS. 207 / P: ~ri-e~ / V: spăr~ / Pl: ~ri / E: speria + -ătură] 1-3 Speriat1 (1-3). 4 (Îe) A trage o ~ A fi cuprins de spaimă (1). 5 (Fig) Mirare puternică Si: uimire. 6 (Îvr) Sperietoare (2). 7-8 (Pop; în superstiții) Spaimă (14-15).
3. [DLRLC] SPERIETURĂ, sperieturi, s. f. 1. Faptul de a (se) speria; spaimă. Rîdea de sperietura ei, explicînd cum a căzut. VLAHUȚĂ, O. AL. II 51. 2. (În superstiții) Boală provenită din spaimă; speriat. Mi-a descîntat... de sperietură. STANCU, D. 95. Cînd e bolnav cineva de sperietură, se afumă cu avramască. La HEM 2180.
4. [Șăineanu, ed. VI] sperietură f. acțiunea de a speria și efectul ei.
5. [Scriban] sperietúră f., pl. ĭ. Rezultatu șperieriĭ: copil bolnav de sperietură. – În nord, Olt. spă-.
6. [MDA2] spărietură sf vz sperietură
7. [DOOM 3] sperietură (desp. -ri-e-) s. f., g.-d. art. sperieturii; pl. sperieturi
8. [DOOM 2] sperietură (-ri-e-) s. f., g.-d. art. sperieturii; pl. sperieturi
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL