1. [MDA2] spârcâit1 sn [At: UDRESCU, GL. / Pl: ? / E: spârcâi] (Mun) Spârcâială (1).
2. [MDA2] spârcâit2, ~ă a [At: UDRESCU, GL. / Pl: ~iți, ~e / E: spârcâi] (Mun) Murdărit cu un lichid, cu excremente etc.
3. [MDA2] spârcăi v vz spârcâi
4. [MDA2] spârcâi [At: POLIZU / V: ~căi, (reg) ~cui / Pzi: spârcâi, (reg) ~esc / E: spârc + -âi] 1 vr (Pop; d. ființe, mai ales d. păsări) A elimina (prin împroșcare) excremente, mai ales sub formă lichidă Vz găinăța, cufuri. 2 vt (Pop; d. ființe, mai ales d. păsări) A murdări cu un lichid, cu excremente etc.. 3-4 vti (Reg; d. lichide, materii fluide etc.) A țâșni.
5. [MDA2] spârcui2 v vz spârcâi
6. [Șăineanu, ed. VI] spărcăì v. a spurca: și plopul e înnoit și-l spărcăe cioarele. [Cf. spârc].
7. [Scriban] spîrcîĭ, a -í v. tr. (imit Cp. cu bîrcîi), Vest. Triv. Murdăresc pin găinaț moale: rațele au spîrcîit lemnele. V. refl. Rațele s’aŭ spîrcuit pe lemne, au murdărit lemnele.
8. [Argou] spârcâit, spârcâituri s. n. (er.) act sexual ratat; ejaculare precoce.
9. [DAR] spârcâit, -ă, adj. (reg.) murdărit (cu excremente de pasăre), găinățat.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL