1. [DEX '09] SPRINȚAR, -Ă, sprințari, -e, adj. Plin de zburdălnicie; zglobiu, nebunatic. ♦ Sprinten, iute; jucăuș. ♦ Fig. Hoinar, nestatornic. ♦ (Despre oameni) Ușuratic. – Et. nec.
2. [MDA2] sprințar, ~ă [At: PSALT, 253 / V: (îvr) sprân~, spren~, sprențiar / Pl: ~i, ~e / E: ns cf sprinten] 1-2 smf, a (Ființă) care este (excesiv de) plină de viață, de vioiciune, de neastâmpăr etc. Si: (înv) sprințarnic, sprânțarnic Vz drăcos, neastâmpărat, nebun, nebunatic, vioi, zăpăcit, zbânțuit, zburdalnic, zglobiu, zvăpăiat, zvânturatic. 3 a (D. manifestările oamenilor) Care denotă vioiciune, neastâmpăr etc.. 4 a (Fam; îe) A avea minte ~ă A fi inteligent. 5 a (Fig) Hoinar (4). 6 a (Înv; d. cuvinte) Amenințător (3). 7 a (Înv; d. cuvinte) Defăimător (16). 8 a (Înv) Trecător. 9 smf (Înv) Deșertăciune (1). 10 a (Înv) Nestatornic. 11 a (Înv) Aventurier (1). 12 a (Mol) Ușuratic. 13 a (Îvr; d. armată) Ușor înarmat. 14 a (Îvr; d. armată) Pregătit pentru intervenții rapide. 15-16 a, av (Reg) Îmbrăcat subțire.
3. [DEX '98] SPRINȚAR, -Ă, sprințari, -e, adj. (Pop. și fam.) Plin de zburdălnicie; zglobiu, nebunatic. ♦ Sprinten, iute; jucăuș. ♦ Fig. Hoinar, nestatornic. ♦ (Despre oameni) Ușuratic. – Et. nec.
4. [DLRLC] SPRINȚAR, -Ă, sprințari, -e, adj. Zglobiu, nebunatic, neastîmpărat. Margareta era sprințară, șăgalnică și neastîmpărată. Avea șaptesprezece ani. VLAHUȚĂ, O. A. 111. Copila părintelui, cum era sprințară și plină de incuri, a bufnit de rîs. CREANGĂ, A. 3. ♦ Sprinten, iute, jucăuș. Noaptea, în fundul apei... mișună... crapi cu spinări pămîntii, zvîrlugi sprintene și sprințare ca fulgerul, plătici cu solzi de zăpadă. STANCU, D. 205. ◊ Fig. Șoaptele au revărsat, sprințare și aprige, ca un nor de lăcuste. GALAN, Z. R. 5. ♦ Fig. Hoinar, nestatornic. Mă făceam tot mai neastîmpărat și dorul mieu era acum nemărginit; căci sprințar și înșălător este gîndul omului. CREANGĂ, A. 36. ♦ (Despre persoane) Ușuratic. Fiind ea cîndva cam sprințară, s-a avut bine c-un flăcău. SADOVEANU, N. F. 123. ♦ Fig. Îndrăzneț, trufaș. De unde Vin acele cuvinte sprințare A lui? BUDAI-DELEANU, Ț. 223.
5. [Șăineanu, ed. VI] sprințar a. Mold. 1. amăgitor: sprințar și înșelător este gândul omului CR.; 2. țanțoș, cochet: fata nu e sprințară. [Origină recunoscută].
6. [Scriban] sprințár, -ă adj. (cp. cu sprinten). Est. Sturlubatic, zburdalnic: băĭat sprințar. Fig. Amăgitor, instabil: gînd sprințar. – În Ps. S. sprințar, deșert, zădarnic.
7. [MDA2] sprânțar, ~ă a vz sprințar
8. [MDA2] sprențar, ~ă a vz sprințar
9. [MDA2] sprențiar, ~ă a vz sprințar
10. [Scriban] sprînțár, V. sprințar.
11. [DOOM 3] sprințar adj. m., pl. sprințari; f. sprințară, pl. sprințare
12. [DOOM 2] sprințar adj. m., pl. sprințari; f. sprințară, pl. sprințare
13. [MDO] sprințar
14. [IVO-III] sprințar.
15. [DER] sprințar (-ră), adj. – 1. (Înv.) Van, inutil. – 2. Volubil, zglobiu, nebunatic. – Var. înv. sprînțar. Origine necunoscută. Legătura cu sprinten (Tiktin; Scriban) pare incertă. Ar putea proveni din rădăcina expresivă piț-, cf. pănțăruș și alte der. care indică ideea de volubilitate.
16. [DLRLV] SPRENȚAR adj. v. sprințar.
17. [DLRLV] SPRÎNȚAR adj. 1. (Mold., Trans. N) Amenințător, defăimător (despre cuvinte). A: Să va despărți ...și pentru cuvinte ce va grăi bărbatul sprințare și o va îngrozi. PRAV., 82v. C: Să te ferești de cuvinte sprențare, să nu le grăiești fără ispravă și minciunoase. AA SEC. XVIII2, 62v. // B: cf. ÎL, 150. 2. (Mold.) Nestatornic, aventurier. A: Cînd va fi bărbatul om rău, sprințar, și va îmbla den loc în loc și den sat în sat. PRAV., 90v. Rugină Sulgerul, fiind om mai sprințar, nu s-au mai întors în țară. N. COSTIN. // B: cf. ÎL, 158. Variante: sprențar (AA SEC. XVIII2, 62v). Etimologie necunoscută.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL