Definiție și ce înseamnă spiritist

1. [DEX '09] SPIRITIST, -Ă, spiritiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține spiritismului, privitor la spiritism. 2. S. m. și f. Persoană care practică spiritismul. – Din fr. spiritiste.

2. [MDA2] spiritist, ~ă [At: MAIORESCU, CR. III, 55 / Pl: ~iști, ~e / E: fr spiritiste] 1 smf Adept al spiritismului Si: spiritualist (3). 2 a Care aparține spiritismului. 3 a Referitor la spiritism.

3. [DLRLC] SPIRITIST2, -Ă, spiritiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică spiritismul. Și de atunci începutul spiritiștilor în Iași. De atunci Grigore Nazianzul, Efrem Sirul, Solomon înțeleptul și alți răposați de veacuri nu se mai pot liniști în morminte. CREANGĂ, A. 142.

4. [DLRLC] SPIRITIST1, -Ă, spiritiști, -ste, adj. Care aparține spiritismului, cu privire la spiritism. Strîngînd părintele Duhu para cîte para, și-a comisionat cărți spiritiste și, cetindu-le, cică a zis către oarecine: Aceste cărți încăpînd pe mîna unor șarlatani ignoranți, ai să auzi vorbindu-se că fac minuni. CREANGĂ, A. 141.

5. [DN] SPIRITIST, -Ă adj. Referitor la spiritism. // s.m. și f. Cel care practică spiritismul. [< fr. spiritiste].

6. [MDN '00] SPIRITIST, -Ă adj., s. m. f. (cel) care practică spiritismul. (< fr. spiritiste)

7. [Șăineanu, ed. VI] spiritist a. ce ține de spiritism. ║ m. cel ce crede în spiritism.

8. [Scriban] *spiritíst, -ă s. (d. spirit). Care se ocupă de spiritizm. Adj. Ședință spiritistă.

9. [DOOM 3] spiritist adj. m., s. m., pl. spiritiști; adj. f., s. f. spiritistă, pl. spiritiste

10. [DOOM 2] spiritist adj. m., s. m., pl. spiritiști; adj. f., s. f. spiritistă, pl. spiritiste

Sursă: DEX online sub licență GNU GPL

Alte articole interesante...

1. [DEX '09] SPICIFORM, -Ă, spiciformi, -e, adj. Care are formă de spic (1). – […]
1. [MDA2] spicilegiu sn [At: ANTONESCU, D. / Pl: ~ii / E: lat spicilegium] (Liv) […]
1. [MDA2] spiciță sf [At: ALR I, 825/556 / Pl: ~țe / E: spiță + […]
1. [DEX '09] SPICUI, spicuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A culege spice (1) din lan; […]
1. [DEX '09] SPICUIALĂ, spicuieli, s. f. (Rar) Spicuire. – Spicui + suf. -eală. 2. […]
1. [DEX '09] SPICUIRE, spicuiri, s. f. Acțiunea de a spicui și rezultatul ei; spicuială. […]
1. [MDA2] spicuit sns [At: DDRF / E: spicui] (Rar) 1-2 Spicuire (1-2). 2. [DEX […]
1. [DEX '09] SPICUITOR, -OARE, spicuitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care spicuiește. […]
Copyright 2026 © Explicativ.ro