1. [MDA2] spahie1 sf [At: RĂDULESCU-CODIN / Pl: ? / E: ns cf parfie] (Mun) 1 Nărav. 2 Manie.
2. [MDA2] spahie3 sm [At: ȚICHINDEAL, F. 15/20 / V: ~aie, spăh~, spăie / Pl: ~ii / E: ucr spahija] (Ban; Trs) 1 Om bogat Si: (reg) spăiluc (1). 2 Proprietar de pământ Si: (reg) spăiluc (2).
3. [DLRLC] SPAHIE, spahii, s. m. (Regional învechit; și în forma spăie) Mare proprietar de pămînt; moșier, boier. Am auzit că la Măidan ar fi un spăie bogat, cu numele Dolea. La CADE. Săteanu nu se sparie de neameș (spahie). ȚICHINDEAL, F. 15. (Cu pronunțare regională) Domnul, altcum «spăhiă»... neîncetat se uitase la nevasta lui Petru, care îi căzuse la inimă. RETEGANUL, P. II 48. – Variantă: spăie s. m.
4. [DLRM] SPAHIE, spahii, s. m. (Reg.) Mare proprietar de pămînt; moșier, boier. – Sb. spahija.
5. [MDA2] spaie sm vz spahie3
6. [MDA2] spăhie sm vz spahie3
7. [MDA2] spăiie sf vz spahie3
8. [DLRLC] SPĂHIE, spăhii, s. f. (Regional) Mare proprietate de pămînt.
9. [DLRLC] SPĂIE s. m. v. spahie.
10. [Șăineanu, ed. VI] sara(n)gèle n. pl. 1. od. la Turci, cea mai veche cavalerie turcească (înlocuită mai târziu cu spahii); 2. la Români, corp de călăreți neregulați (românizat în sărăcei): cu catane sarangele care poartă slujbe grele POP. [Turc. SARYDJA, lit. cei galbeni, după culoarea hainelor și a steagului lor].
11. [Scriban] spafíe, spahíe, V. stahie.
12. [Scriban] stáhie (Mold. Munt. est), stáfie (Munt. est) și stafíe (Munt. vest. Olt.) f. (ngr. stihio [d. vgr. stoiheion] element, spirit, stahie; alb. stihi, stihĭó, stahie. V. stihie). Geniŭ (spirit) care, după credința poporuluĭ, locuĭește pin ruine și alte locurĭ fioroase: badea Ion se teme răŭ de stahiĭ! – Și stahíe, spahie și spafie (Munt. vest) și spáfie (Bz.). V. strigoĭ nălucă, schimă.
13. [DER] spahie (-ii), s. f. – (Banat) Proprietar, deținător de terenuri. – Var. spăie. Sb. spahija (Candrea).
14. [DAR] spahie1 s.f. (reg.) nărav, obicei rău; manie.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL