1. [DEX '09] SOLSTIȚIU, solstiții, s. n. Fiecare dintre cele două momente ale anului când Soarele se află la cea mai mare înălțime față de ecuator; datele calendaristice corespunzătoare acestor momente (21 iunie și 22 decembrie), marcând ziua cea mai lungă, respectiv, cea mai scurtă din an. – Din lat. solstitium, fr. solstice.
2. [MDA2] solstițiu sn [At: AR (1829), 2262/50 / V: (îvr) ~ție, ~tație sf / S și: (înv) ~iciu / Pl: ~ii, (înv) ~ri / E: lat solstitium cf fr solstice] 1-2 (Adesea cu determinările „de vară”, îvr, „verii”, rar „cald” sau „de iarnă”, care precizează felul) Fiecare dintre cele două momente ale anului (în jurul datelor de 21 iunie și, respectiv, 21 decembrie) când soarele se află în poziția cea mai depărtată de planul ecuatorului (deasupra tropicelor) și când se realizează cea mai lungă zi (vara) și, respectiv, cea mai lungă noapte (iarna). 3-4 Dată calendaristică ce marchează ziua sau, respectiv, noaptea cea mai lungă din an.
3. [DEX '98] SOLSTIȚIU, solstiții, s. n. Fiecare dintre cele două momente ale anului când Soarele se află la cea mai mare înălțime față de ecuator; datele calendaristice corespunzătoare acestor momente (21 iunie și 22 decembrie), marcând ziua cea mai lungă sau cea mai scurtă din an. – Din lat. solstitium, fr. solstice.
4. [DLRLC] SOLSTIȚIU, solstiții, s. n. Fiecare dintre cele două puncte de pe ecliptică în care pămîntul se găsește la cea mai mare depărtare de soare; date calendaristice corespunzătoare marcînd ziua (respectiv noaptea) cea mai lungă din an. În timpul solstițiului de vară, pe străzile și în parcurile Leningradului, întunericul nu coboară niciodată. BOGZA, M. S. 47. Sărbătorile și petrecerile solstițiului de iarnă i-au fost pentru întîia oară străine și depărtate. SADOVEANU, B. 63.
5. [DN] SOLSTIȚIU s.n. Fiecare dintre cele două momente ale anului cînd Pămîntul se găsește la cea mai mare distanță de Soare (21 iunie și 21 decembrie) care marchează ziua (respectiv noaptea) cea mai lungă. [Pron. -țiu. / cf. fr. solistice, it. solstizio, lat. solstitium < sol – soare, stare – a sta].
6. [MDN '00] SOLSTIȚIU s. n. fiecare dintre cele două momente ale anului (21 iunie și 22 decembrie) când Pământul se găsește la cea mai mare distanță de Soare și care marchează ziua (respectiv noaptea) cea mai lungă. (< fr. solstice, lat. solstitium)
7. [Șăineanu, ed. VI] solstițiu n. moment al anului când soarele, ajuns la cea mai mare distanță de ecuator, pare a se opri spre a reveni apoi îndărăt; solstițiul de vară cade la 22 Iunie și solstițiul de iarnă la 22 Decemvrie.
8. [Scriban] *solstíțiŭ n. (lat. solstitium, d. sol, soare, și stare, a sta. V. armi-stițiŭ, stațiune). Astr. Timpu cînd soarele e la cea maĭ mare depărtare de ecŭator și pare că stă loculuĭ cîte-va zile: solstițiu de vară e pe la 21 Iuniŭ, cel de iarnă pe la 21 Decembre.
9. [MDA2] solstație sf vz solstițiu
10. [MDA2] solstiție sf vz solstițiu
11. [DOOM 3] solstițiu [țiu pron. țĭu] s. n., art. solstițiul; pl. solstiții, art. solstițiile (desp. -ți-i-)
12. [DOOM 2] solstițiu [țiu pron. țĭu] s. n., art. solstițiul; pl. solstiții, art. solstițiile (-ți-i-)
13. [MDO] solstițiu
14. [IVO-III] solstițiu, -ții.
15. [DE] SOLSTIȚIU (< fr.; cf. lat. sol „Soare” + statio „oprire”) s. n. (ASTR.) Moment al anului când Soarele, în mișcarea sa aparentă pe bolta cerească, nu se mai deplasează spre N sau spre S, atingând cea mai mare înălțime (s. de vară, 21 iun.) sau cea mai mică înălțime (s. de iarnă, 22 dec.) față de Ecuator. La s. de vară, când razele Soarelui cad perpendicular (la amiază) pe Tropicul Racului este ziua cea mai lungă a anului, iar la cel de iarnă, când razele sunt perpendiculare pe Tropicul Capricornului, ziua cea mai scurtă în emisfera boreală.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL