1. [DEX '09] SOLFEGIU, solfegii, s. n. Mică piesă muzicală fără cuvinte, compusă în vederea exercițiilor; exercițiu vocal executat fără cuvinte, menit să dezvolte auzul și deprinderea de a citi notele muzicale. – Din it. solfeggio.
2. [MDA2] solfegiu sn [At: FILIMON, O. II, 214 / Pl: ~ii / E: it solfeggio, fr solfège] 1 Exercițiu vocal care constă din intonarea notelor cu pronunțarea denumirii lor, menit să dezvolte auzul și deprinderea de a citi pe note Si: (înv) paralaghie. 2 Mică piesă muzicală fără text, compusă exclusiv în vederea exercițiilor de tipul solfegiului (1) Si: (înv) paralaghie.
3. [DLRLC] SOLFEGIU, solfegii, s. n. Mică piesă muzicală fără cuvinte, compusă exclusiv în vederea exercițiilor; exercițiu vocal pentru dezvoltarea auzului și a deprinderii de a cînta pe note.
4. [DN] SOLFEGIU s.n. Mică piesă muzicală compusă pentru exerciții; exercițiu vocal fără cuvinte. [Pron. -giu. / < it. solfeggio, cf. fr. solfège].
5. [MDN '00] SOLFEGIU s. n. (muz.) 1. mică piesă vocală fără cuvinte, creată pentru exerciții. 2. exercițiu în intonarea notelor cu pronunțarea denumirilor lor silabice, să dezvolte auzul, simțul melodic și ritmic. (< it. solfeggio)
6. [Șăineanu, ed. VI] solfegiu n. lecțiune de muzică vocală.
7. [Scriban] *solfégiŭ n. (it. solfeggio). Acțiunea de a solfegia. Culegere gradată de note și de bucățĭ muzicale p. studiu muziciĭ. V. paralaghie.
8. [DOOM 3] solfegiu s. n., art. solfegiul; pl. solfegii, art. solfegiile (desp. -gi-i-)
9. [DOOM 2] solfegiu [giu pron. gĭu] s. n., art. solfegiul; pl. solfegii, art. solfegiile (-gi-i-)
10. [MDO] solfegiu
11. [IVO-III] solfegiu, -gii.
12. [DTM] solfegiu (< it. solfeggio < it. solfa „note* muzicale”) 1. Compoziție* didactică creată pentru exerciții vocale de citire a muzicii și a notării ei pentru dicteu*. 2. Disciplină de bază pentru descifrarea melodiilor și pentru a dezvolta auzul și simțul frazării (2) în elementele sale esențiale (ritm*, dinamică (1), culoare și stil*), cu ajutorul solfegierii*. Presupune o bună cunoaștere a teoriei* generale a muzicii și cuprinde două părți: a) intonarea notelor pronunțând denumirile silabelor în măsura* indicată la cheie* sau numai scandând aceste denumiri, fără a le cânta, și b) dictarea muzicală (dicteul) și notarea respectivă, după auz. Se deosebește de vocaliză*, care se execută pronunțând numai vocale, în general pe un număr mare de note. Există o vastă literatură cuprinzând s., compuse de specialiști vechi și moderni în învățământul cântului (N. Vaccai, P. Concone, G. Crescentini, F. Abt, G. Duprez, Luetgen, I. Dumitrescu ș.a.).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL