1. [DEX '09] SLĂBĂTURĂ, slăbături, s. f. (Fam.) Om (sau animal) foarte slab, lipsit de putere, de vlagă. – Slab + suf. -ătură.
2. [MDA2] slăbătură sf [At: CREANGĂ, P. 83 / V: (rar) ~bit~ / Pl: ~ri / E: slăbi + -ătură] 1-4 (Șdp) Ființă (om, animal, plantă etc.) slabă (1, 7).
3. [DEX '98] SLĂBĂTURĂ, slăbături, s. f. Om (sau animal) foarte slab, lipsit de putere, de vlagă. – Slab + suf. -ătură.
4. [DLRLC] SLĂBĂTURĂ, slăbături, s. f. (Adesea precedă un substantiv sau un pronume pe care îl determină și de care este legat prin prep. «de») Om (sau animal) foarte slab. Slăbătura cea de cal iar se răpede și apucă o gură de jăratic. CREANGĂ, P. 195.
5. [Șăineanu, ed. VI] slăbătură f. căzătură: iacă slăbătura de cal CR.
6. [Scriban] slăbătúră și -itúră f., pl. ĭ (d. slab cu sufixu ca în căzătură, obrăznicătură, viitură). Iron. Om saŭ animal prea slab: o slăbătură de om, de caĭ. V. tigoare.
7. [MDA2] slăbitură sf vz slăbătură
8. [Scriban] slăbitúră, V. slăbătură.
9. [DOOM 3] slăbătură (fam.) s. f., g.-d. art. slăbăturii; pl. slăbături
10. [DOOM 2] slăbătură (fam.) s. f., g.-d. art. slăbăturii; pl. slăbături
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL