1. [DEX '09] SINGULATIV s. n. (Gram.; în sintagma) Sufix de singulativ = sufix cu ajutorul căruia se formează, în unele limbi, singularul din tema de plural. – Din fr. singulatif.
2. [MDA2] singulativ sns [At: GRAUR, I. L. 146 / E: eg singulative] (Grm; îs) Sufix de ~ Sufix cu ajutorul căruia se formează, în unele limbi, singularul din tema de plural și care, la origine, era un substantiv colectiv.
3. [DN] SINGULATIV s.n. (Lingv.) Sufix de singulativ = sufix cu ajutorul căruia se formează în unele limbi singularul din tema de plural, care la origine era un substantiv colectiv. [Cf. engl. singulative].
4. [MDN '00] SINGULATIV, -Ă I. adj. (în limbile slave, despre o formație derivată) care caracterizează un individ opus unui ansamblu. II. s. n. sufix de ~ = sufix cu ajutorul căruia se formează, în unele limbi, singularul din tema de plural, care la origine era un substantiv colectiv. (< fr. singulatif)
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL