1. [MDA2] simplocă sf [At: DN3 / Pl: ~oce / E: fr symploque cf gr συμπλοκή] Procedeu retoric constând din reunirea anaforei cu epifora, astfel încât în mai multe fraze consecutive cuvântul de la început și, respectiv, cel de la sfârșit rămân același.
2. [DN] SIMPLOCĂ s.f. Procedeu retoric constînd din reunirea anaforei cu epifora, astfel încît în mai multe fraze consecutive cuvîntul de la început și, respectiv, cel de la sfîrșit rămîn aceleași. [< fr. symploque, cf. gr. symploke].
3. [MDN '00] SIMPLOCĂ s. f. figură de stil constând din reunirea anaforei cu epifora, astfel încât în mai multe fraze consecutive cuvântul de la început este același cu cel de la sfârșit. (< fr. symploque, gr. symploke)
4. [DOOM 3] !simplocă s. f., g.-d. art. simplocii
5. [DOOM 2] simplocă s. f., g.-d. art. simplocii
6. [DFS] simplocă (gr. symploke „înlănțuire”), figură care constă din împletirea între anaforă și epiforă, adică propoziția (fraza) ori versul începe cu același cuvânt (grup de cuvinte), ca o anaforă, și se termină cu același cuvânt (grup de cuvinte), ca o epiforă: x...y / x...y / (R): „Vezi lumile urzindu-se, popoare de stele aprinzându-se și alergând pe căile fără urmă ale infinitului – și n-auzi nimic. Vezi munții înălțându-se, întunecimi de codri crescând să-i învăluie – și n-auzi nimic”. (A. Vlahuță) Sin. complexiune (lat. complexio „reunire”), sin. excviziție.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL