Definiție și ce înseamnă silogistică

1. [DLRLC] SILOGISTICĂ s. f. Parte a logicii formale, care se ocupă cu studiul silogismelor.

2. [DN] SILOGISTICĂ s.f. Ramură a logicii formale care studiază silogismul. [Cf. fr. syllogistique].

3. [DEX '09] SILOGISTIC, -Ă, silogistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține silogismului, privitor la silogism. 2. S. f. Parte a logicii clasice care se ocupă cu studiul silogismelor. – Din fr. syllogistique, lat. syllogisticus.

4. [MDA2] silogistic, ~ă [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~ici, ~ice / E: fr syllogistique] 1 a Care aparține silogismului Si: (îvr) siloghisticesc (1). 2 a Privitor la silogism Si: (îvr) siloghisticesc (2). 3 a De silogism Si: (îvr) siloghisticesc (3). 4 sf Parte a logicii formale care studiază silogismele. 5-6 sf (Nob) Deducție (1-2).

5. [DEX '98] SILOGISTIC, -Ă, silogistici, -ce, adj. Care aparține silogismului, privitor la silogism. ♦ (Substantivat, f.) Parte a logicii formale care se ocupă cu studiul silogismelor. – Din fr. syllogistique, lat. syllogisticus.

6. [DLRLC] SILOGISTIC, -Ă, silogistici, -e, adj. De silogism, referitor la silogism. Formă silogistică.

7. [DN] SILOGISTIC, -Ă adj. Referitor la silogism. [Cf. fr. syllogistique].

8. [MDN '00] SILOGISTIC, -Ă I. adj. referitor la silogism. II. s. f. ramură a logicii formale care studiază silogismul. (< fr. syllogistique, lat. syllogisticus)

9. [Șăineanu, ed. VI] silogistic a. ce ține de silogism: formă silogistică.

10. [Scriban] *silogístic, -ă adj. (vgr. syllogistikós). Log. Care ține de silogizm: formă silogistică. Adv. În formă silogistică: a exprima silogistic.

11. [DOOM 3] silogistică s. f., g.-d. art. silogisticii

12. [DOOM 2] silogistică s. f., g.-d. art. silogisticii

13. [DOOM 3] silogistic adj. m., pl. silogistici; f. silogistică, pl. silogistice

14. [DOOM 2] silogistic adj. m., pl. silogistici; f. silogistică, pl. silogistice

Sursă: DEX online sub licență GNU GPL

Alte articole interesante...

1. [DEX '09] SFĂNȚOAICĂ, sfănțoaice, s. f. (Înv.) Monedă care valora jumătate de sfanț. – […]
[Șăineanu, ed. VI] sfănțueală f. fapta de a sfănțui. Sursă: DEX online sub licență GNU […]
1. [DEX '09] SFĂNȚUI, sfănțuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mitui. 2. A lua […]
1. [DEX '09] SFĂNȚUIALĂ, sfănțuieli, s. f. (Fam.) Acțiunea de a sfănțui și rezultatul ei. […]
1. [DEX '09] SFĂNȚUICĂ, sfănțuici, s. f. (Înv.) Sfănțoaică. – Sfanț + suf. -uică. 2. […]
1. [MDA2] sfănțuire sf [At: LM 532 / Pl: ~ri / E: sfănțui] (Pop) 1-3 […]
1. [MDA2] sfănțuit sn [At: LM 532 / Pl: ~uri / E: sfănțui] (Pop) 1-3 […]
1. [DEX '09] SFĂNȚUITOR, -OARE, sfânțuitori, -oare, s. m. și f. (Fam.) Persoană care sfănțuiește. […]
Copyright 2026 © Explicativ.ro