1. [MDA2] silnicire sf [At: POLIZU / Pl: ~ri / E: silnici] (Înv) 1-2 Silă (7-8).
2. [DEX '09] SILNICI, silnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A constrânge, a forța, a sili pe cineva să facă ceva; a aplica forța, violența. ♦ Fig. A stâlci, a poci. – Din silnic.
3. [MDA2] sâlnici v vz silnici
4. [MDA2] silnici [At: BIBLIA (1688), 482/48 / V: (înv) sâl~ / Pl: ~icesc / E: silnic] 1 vt(a) (Înv) A sili (1). 2 vt(a) (Înv; pex) A oprima. 3 vt (Înv) A forța (încăperi, uși sau sisteme de încuiere). 4 vr (Pop) A se îngrețoșa (de mâncare, de oameni etc.).
5. [DLRLC] SILNICI, silnicesc, vb. IV. Tranz. (Astăzi rar) A constrînge, a forța, a sili (pe cineva) să facă un lucru, a aplica forța, violența. S-a ridicat norodul, mințit și silnicit Și-a miruit cu pumnul domnia îmbuibată. DEȘLIU, G. 52. Grecii, care după luarea Țarigradului se dase afund, fugind... alungați, prigoniți, silniciți, pe unde-i nimereau biruitorii, cu cîte puțin și treptat prinseră la suflet. ODOBESCU, S. I 122. ◊ Fig. Nu poți afirma că a silnicit limba. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 170, 5/4. Instrucțiunea nu poate rămîne ca în timpii cînd averile erau monopolizate... vocațiunile silnicite. ODOBESCU, S. II 61.
6. [Scriban] silnicésc v. tr. (d. silnic). Rar. Tratez cu silnicie.
7. [DOOM 3] silnici (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silnicesc, 3 sg. silnicește, imperf. 1 silniceam; conj. prez. 1 sg. să silnicesc, 3 să silnicească
8. [DOOM 2] silnici (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silnicesc, imperf. 3 sg. silnicea; conj. prez. 3 să silnicească
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL