1. [DEX '09] SILINȚĂ, silințe, s. f. Stăruință îndelungată, osteneală pentru a executa bine ceva, pentru a atinge un scop; efort susținut în muncă sau la învățătură; sârguință, străduință, strădanie, râvnă, zel. ◊ Loc. vb. A-ți da silința (sau toată silința ori toate silințele) = a se sili (3). – Sili + suf. -ință.
2. [MDA2] silință sf [At: (a. 1777) GCR II, 116/8 / V: (îvr) săl~ / Pl: ~țe, (pop) ~ți / E: sili + -ință] 1-2 (Înv) Silă (7-8). 3 (Reg; îe) A face (asupra-și) siliuțe (sau o ~) A se reține. 4 Încordare voluntară, îndelungată, a forțelor fizice, intelectuale etc pentru realizarea unei acțiuni Si: caznă1 (5), chin (1) efort (1), forțare (2), muncă, osteneală, sforțare, strădanie, străduință, trudă, zbatere, (rar) străduială, străduire, (pop) canoneală, căznire, nevoință, strădănuință, strădănuire, (îrg) sforță, (reg) morânceală, ștrapaț, zoală. 5 Muncă susținută, insistentă într-un domeniu de activitate, la învățătură etc Si: asiduitate (2), insistență, perseverență, râvnă, sârguință, sforțare, stăruință, strădanie, străduință, zel, (pop) osârdie. 6 (Pex) Spor la muncă Si: hărnicie, sârguință, strădanie, vrednicie, zel, (pop) sârg, (înv) diligență. 7 (Îlv) A-și da ~, (toată) ~ța ori toate ~țele, (înv) a avea (mare) ~, a face (multă) ~, a(-și) pune toată ~ța A se sili (4).
3. [DEX '98] SILINȚĂ, silințe, s. f. Stăruință îndelungată, osteneală pentru a executa bine ceva, pentru a atinge un scop; efort susținut în muncă sau la învățătură; sârguință, străduință, strădanie, râvnă, zel. ◊ Loc. vb. A-și da silința (sau toată silința ori toate silințele) = a se sili (3). – Sili + suf. -ință.
4. [DLRLC] SILINȚĂ, silințe, s. f. Năzuința de a executa ceva bine, efort susținut în muncă sau în învățătură; osteneală, străduință, sîrguință, rîvnă, zel. Țăranul a ajuns să bage de seamă că nu va ajunge să-și cîștige drepturile ce le are decît prin propria-i silință. DEMETRESCU, O. 204. Rîvna-ți fu neobosită, îndelung-a ta silință: Pînă l-adînci bătrînețe pe romîni îmbărbătași. ALEXANDRESCU, M. 15. ◊ Expr. A-și da (mai rar a pune) (toată) silința sau (învechit și arhaizant) a pune silință (sau a face o silință) = a depune toate eforturile pentru a izbuti; a-și da toată osteneala, a se sili. Călugărul și comisul se veseliră. Ionuț își strîmbă obrazul, făcînd o silință să pară și el bucuros. SADOVEANU, F. J. 198. Doamna Florineasca era o fată orfană, crescută de o bunică a ei, care își dete toată silința de a-i da o bună educațiune. NEGRUZZI, S. I 109. Vezi omul cîtă silință pune ca să mă slujească. CONACHI, P. 292. Să-mi pui toată silința, ca însumi să pot născoci toate. DRĂGHICI, R. 102. – Pl. și: (rar) silinți (SADOVEANU, Z. C. 190).
5. [Șăineanu, ed. VI] silință f. 1. întrebuințare peste obiceiu a puterilor fizice și morale; 2. ocupațiune continuă.
6. [Scriban] silínță f., pl. e (d. a se sili). Sforțare, strădanie, mare încordare a puterilor: a făcut toate silințele ca să scape. Hărnicie, activitate: silința albinelor.
7. [MDA2] sălință sf vz silință
8. [CADE] SILINȚA CU SUDOARE TE PUNE ÎN PICIOARE (Pr.) = Munca este totul în viața omului.
9. [DOOM 3] silință s. f., g.-d. art. silinței; pl. silințe
10. [DOOM 2] silință s. f., g.-d. art. silinței; pl. silințe
11. [IVO-III] silință, -țe.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL