1. [DEX '09] SFĂTOS, -OASĂ, sfătoși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Căruia îi place să povestească; care vorbește cu înțelepciune, care este bun povățuitor; vorbăreț. – Sfat + suf. -os.
2. [MDA2] sfătos, ~oasă a [At: LB / Pl: ~oși, ~oase / E: sfat + -os] 1 (D. oameni) Căruia îi place să dea sfaturi (1), să povestească etc. Si: (reg) ocoș, opșegos, (îvr) sfătăcios. 2 (D. oameni) Care vorbește cu înțelepciune Si: (reg) ocoș, opșegos, (îvr) sfătăcios. 3 (D. modul de a vorbi al oamenilor) Care denotă înțelepciune. 4 (D. detalii ale feței, ale capului oamenilor) Care sugerează înțelepciune. 5 (Reg) Mândru.
3. [DLRLC] SFĂTOS, -OASĂ, sfătoși, -oase, adj. Căruia îi place să povestească; care vorbește cu înțelepciune, care este bun povățuitor. Ca și la Ipotești, Eminescu își căuta prietenii printre moșnegii sfătoși care povesteau. CĂLINESCU, E. 117. Luca Talabă, sfătos și cu energie strălucitoare pe fața-i încă tînără, îl opri. REBREANU, R. I 132. Vorbea cu... un copilandru dezghețat și sfătos. ISPIRESCU, L. 356. ◊ (Adverbial) Vorbea cu plăvanii sfătos, ca în bătătura lor de-acasă. C. PETRESCU, A. R. 7.
4. [Șăineanu, ed. VI] sfătos a. 1. plin de sfaturi, vorbăreț: țăran sfătos; 2. fig inteligent, spiritual.
5. [Scriban] sfătós, -oásă adj. Pop. Fam. Bun de sfat, de vorbă, de taifas, de poveștĭ.
6. [DOOM 3] sfătos adj. m., pl. sfătoși; f. sfătoasă, pl. sfătoase
7. [DOOM 2] sfătos adj. m., pl. sfătoși; f. sfătoasă, pl. sfătoase
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL