1. [DEX '09] SFĂDĂUȘ, -Ă, sfădăuși, -e, adj. (Reg.) Certăreț, gâlcevitor. – Sfădi + suf. -uș.
2. [MDA2] sfădăuș, ~ă smf, a [At: DDRF / Pl: ~i, ~e / E: sfadă + -uș] (Reg) 1-2 Certăreț (1-2).
3. [DLRLC] SFĂDĂUȘ, -Ă, sfădăuși, -e, adj. Certăreț, gîlcevitor. Vasile Fieraru... era un om ciudat și sfădăuș ca și nicovala și ciocanele lui. SADOVEANU, E. 117. E bun de furcă, adică e un sfădăuș. I. CR. III 175. ◊ Fig. Sarmalele să le lași mai pe urmă, căci ele-s neamurile, ele-s sfădăușe, cît fierb în oală totuna clocotesc și huiesc. PAMFILE, CR. 27.
4. [Scriban] sfădálnic, sfădăĭós și sfădăúș, -ă adj. (d. sfadă). Est. Ĭubitor de sfadă. – Vechĭ și sfădácĭ și sfádnic. V. bătăuș.
5. [DOOM 3] sfădăuș (reg.) adj. m., pl. sfădăuși; f. sfădăușă, art. sfădăușa, pl. sfădăușe
6. [DOOM 2] sfădăuș (reg.) adj. m., pl. sfădăuși; f. sfădăușă, art. sfădăușa, pl. sfădăușe
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL