1. [DEX '09] SFĂDI, sfădesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. (Pop.) A (se) certa; a (se) dojeni, a (se) mustra. ♦ Refl. recipr. A se hărțui, a se tachina. ♦ Intranz. Fig. A face zgomot, zarvă, agitație. 2. Tranz. (Înv.) A înfrunta; a probozi. – Din sl. sŭvaditi.
2. [MDA2] sfădi [At: COD. VOR2 64r/7 / V: (îrg) svă~, (reg) sfâdi / Pzi: ~desc și (reg) sfăd / E: sfadă] 1 vrr (Pop) A se certa (2). 2 vrc (Pop; pex) A se bate (126). 3 vi (Reg) A cotcodăci (3). 4-5 vt (Îvr) A-și disputa (1-2). 6 vrr (Îvr) A se întrece. 7 vt (Pop) A mustra1.
3. [DLRLC] SFĂDI, sfădesc, vb. IV. 1. Refl. (Adesea reciproc) A se certa. Strigînd se înflăcăra și se înfuria, ca și cînd s-ar fi sfădit cu dușmani nevăzuți. REBREANU, R. II 233. Ileana nu s-a putut răbda să nu se sfădească, acuma întîia oară, cu Marta. SLAVICI, N. I 52. Unii strigă marfa ce au de vîndut, alții se sfădesc pentru preț. ALECSANDRI, O. P. 285. ◊ (Glumeț) Cearta fără păruială, ca nunta fără lăutari. Dar noi nu ne certăm, ci numai ne sfădim. ISPIRESCU, L. 215. ◊ Fig. Ici-colo, în covălii... se sfădeau ciocanele. SADOVEANU, O. I 507. Găluștele, cu clocot, în ulcele se sfădesc. BELDICEANU, P. 53. Teiul, bradul se sfădea. Teiul către brad grăia... JARNÍK-BÎRSEANU, D. 508. 2. Tranz. A mustra, a dojeni, a certa. C-așa-i dacă are Fira fată mare; Mi-o tot sfădește, Căci fata iubește Și se prăpădește Dup-un feciorel. COȘBUC, P. II 142. Făcea prostii, apoi mai era și băutor... Nu era nici o mirare dacă muierea-l cam sfădea. RETEGANUL, P. I 1. Ș-auzii pe maică-ta Cum pe tine te sfădea. HODOȘ, P. P. 137. 3. Refl. reciproc. (Neobișnuit) A se lua la întrecere; a rivaliza. Acest frumos oraș ce au luat numele de Parisul cel nou poate să se sfădească cu toate orașele ce pînă acum am numit. GOLESCU, Î. 123.
4. [Șăineanu, ed. VI] sfădì v. a (se) certa: decât să-ți dau și să ne sfădim PANN.
5. [MDA2] sfâdi v vz sfădi
6. [MDA2] svădi v vz sfădi
7. [Scriban] sfădésc (mă) v. refl. (d. sfadă orĭ vsl. sŭvaditi sen. V. vădesc). Est. Rar. Vest. Mă cert, discut violent. Rup relațiunile după o discuțiune violentă. – La Ret și ca v. tr. după „a certa, a mustra”.
8. [DOOM 3] sfădi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfădesc, 3 sg. sfădește, imperf. 1 sfădeam; conj. prez. 1 sg. să sfădesc, 3 să sfădească
9. [DOOM 2] sfădi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfădesc, imperf. 3 sg. sfădea; conj. prez. 3 să sfădească
10. [IVO-III] sfădesc, -deam 1 imp.
11. [DRAM 2021] sfădí, sfădesc, v.t.r. (reg.) A (se) certa, a (se) dojeni, a (se) mustra: „Mândru meu nu mă sfădé, / Numai din gură grăié” (Bilțiu, 2006: 76). – Din sl. sǔvaditi (Scriban, DER, DEX); din sfadă (MDA).
12. [DRAM 2015] sfădi, sfădesc, vb. tranz., refl. – (reg.) A (se) certa, a (se) dojeni, a (se) mustra: „Mândru meu nu mă sfăde, / Numai din gură grăie” (Bilțiu, 2006: 76). – Din sl. sǔvaditi (Scriban, DER, DEX); din sfadă (MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL