1. [MDA2] sfârșitor, ~oare [At: PSALT. 337 / V: svâ~ / Pl: ~i, ~oare / E: sfârși + -tor] (Înv) 1 sm Înfăptuitor. 2 a Care are drept ultimă consecință sau rezultat final.
2. [DCR2] sfârșitor s. m. Răufăcător care distruge totul ◊ „[...] camera închiriată de Grupul «Divertis» [...] a fost vizitată [...] de o echipă profesionistă comandată. «Sfârșitorii» [...] au furat aparatură în valoare de peste 2500 dolari. La plecare, ce nu au putut lua, au distrus, dând foc.” R.l. 21 I 93 p. 1 (din sfârși + tor)
3. [MDA2] svârșitor sm vz sfârșitor
4. [DAR] sfârșitor, sfârșitoare, adj., s.m. (înv.) 1. (adj.) care ajunge să..., care săvârșește. 2. (s.m.) înfăptuitor.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL