1. [DEX '09] SFÂNTULEȚ, sfântuleți, s. m. (Pop.) Sfințișor. – Sfânt + suf. -uleț.
2. [MDA2] sfântuleț sm [At: MUSCEL / Pl: (rar) ~i / E: sfânt + -uleț] 1-2 (Pop; șhp) Sfânt (10) (mai puțin cunoscut) Si: (îvp) sântuleț (1-2), sfințișor (1-2).
3. [Șăineanu, ed. VI] sfântuleț m. fățarnic. [Cf. sub raportul sensului, it. santone].
4. [DLRLC] SFÎNTULEȚ, sfîntuleți, s. m. (Popular) Diminutiv al lui sfînt (1). A fost odată de mult... de cînd umbla dumnezeu sfîntulețu pe pămînt. I. CR. II 114. Dumnezău, sfîntulețul, a și priceput gîndul dracilor. ȘEZ. III 76. – Variantă: sîntuleț (ISPIRESCU, L. 47) s. m.
5. [DLRLC] SÎNTULEȚ s. m. v. sfîntuleț.
6. [DOOM 3] sfântuleț s. m., pl. sfântuleți
7. [DOOM 2] sfântuleț s. m., pl. sfântuleți
8. [DAR] sfântuleț, sfântuleți, s.m. (pop.) 1. sfințișor. 2. om fățarnic.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL