1. [DEX '09] SFIIRE, sfiiri, s. f. (Rar) Faptul de a se sfii, sfială. – V. sfii.
2. [MDA2] sfiire sf [At: ASACHI, S. L. II, 12 / Pl: (rar) ~ri / E: sfii] 1-2 (Asr) Sfială (1-2). 3 (Rar; îlav) Cu ~ În mod temător.
3. [DEX '98] SFIIRE, sfiiri, s. f. Faptul de a se sfii; sfială. – V. sfii.
4. [DLRLC] SFIIRE s. f. Faptul de a se sfii; sfială.
5. [DEX '09] SFII, sfiesc, vb. IV. Refl. A fi reținut de timiditate sau de un sentiment de jenă, de rușine, de teamă, a nu avea îndrăzneală, a se jena să...; a se intimida, a se rușina de... – Din sl. svĕniti sen.
6. [MDA2] sâi v vz sfii
7. [MDA2] sfei v vz sfii
8. [MDA2] sfii vr [At: PSALT. HUR. 59V/6 / V: (îrg) sfei, sii, sâi, (înv) svii, (reg) shii, fii, hii / Pzi: ~iesc / E: vsl свѣнити сѧ] 1 (Asr; d. oameni) A se teme2 (1). 2 (Udp „de” care indică ființe sau manifestări ale lor) A se reține de la ceva. 3 (Înv; îe) A-și ~ cuvântul A se teme să spună în mod deschis ceea ce gândește. 4 (D. oameni) A avea un sentiment de reținere (din cauza absenței îndrăznelii, a încrederii în sine, a îngâmfării, sau de teamă etc.) față de cineva sau de ceva (mai ales față de o persoană care se impune prin vârstă, prin prestigiu, prin funcții etc.) Si: a se jena, a se rușina, (îrg) a se stânjeni (5), (înv) a se stidi, (îvr) a se scandalisi, (reg) a se teși. 5 (Înv; îe) A-și ~ inima A se simți rușinat. 6 (Asr) A se îndoi. 7 (Îvr) A se abate2 (1). 8 (Îrg) A se feri (19). 9 (Mol; d. cai; îf sâi) A se speria. 10 (Îrg) A se zgârci. 11 (Pex) A-și târî picioarele din cauza durerii. 12 (Reg; îf shii) A se dezgusta (de un anumit fel de mâncare).
9. [MDA2] shii v vz sfii
10. [MDA2] sii v vz sfii
11. [MDA2] svii v vz sfii
12. [DLRLC] SFII, sfiesc, vb. IV. Refl. A avea o atitudine rezervată sau șovăielnică, impusă de timiditate, de nesiguranță, de teamă sau de rușine; a fi lipsit de îndrăzneală, a se jena să... Trage cu urechea și Alexandru Glanetașu... sfiindu-se totuși să se vîre între bogătași. REBREANU, I. 14. [Cei trei frați] s-au sfiit să meargă mai departe. SBIERA, P. 5. [Boierii] sfiindu-se a se întoarce fără nici o ispravă la Tomșa, cerură voie [lui Lăpușneanu] să rămîie a-l întovărăși. NEGRUZZI, S. I 142. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» și arătînd persoana care impune rezerva) Oamenii se cam sfiau de Filoftei Romanov. DUMITRIU, P. F. 3. Veneam de la țară. Mă sfiam de toată lumea, de colegii cutezători și guralivi. GALACTION, O. I 14. Mă rătăcisem căscînd gura în toate părțile... și ascultînd la miile de păsărele ce cîntau pe rămurele și fără a se sfii de mine. ISPIRESCU, L. 244. ♦ Tranz. fact. (Astăzi numai popular) A intimida, a înfricoșa. Gîra-mîra nu-l sfiește. PANN, la TDRG. (În forma sii) Ce-l tremură, ce-l siește? I. CR. III 144. – Variante: (astăzi numai popular) sîi (DRĂGHICI, R. 239, ȘEZ. VII 142), sii vb. IV.
13. [DLRLC] SII vb. IV v. sfii.
14. [DLRLC] SÎI vb. IV. v. sfii.
15. [DLRLC] SÎI vb. IV v. sfii.
16. [Șăineanu, ed. VI] sfiì v. 1. a se teme: s’a sfiit să meargă în pădure; 2. a fi sfios: nu te sfii să vorbești. [Vechiu-rom. sfiì = slav. SŬVITI SĒ, a se strânge la sine].
17. [Șăineanu, ed. VI] siì v. Mold. a se sfii: de ce vă siiți de noi? AL. [V. sfiì].
18. [Scriban] sfiésc (mă) v. refl. (vsl. sŭviti și svĭenitĭ sen, a te abține1; bg. svĭenĭy se, îs timid, mă sfiesc). Mă cam tem, daŭ semne de frică: acest cal se sfieșie de automobil. Simt respect orĭ frică: copiiĭ se sfiesc de părințĭ, s’a sfiit să vorbească. – În est și sfĭesc. Vechĭ siesc (ca la Dos. V. S. 24 Fb.).[1]
19. [Scriban] siésc V. sfiesc.
20. [Scriban] sîĭésc, V. sfiesc.
21. [DOOM 3] sfiire (rar) s. f., g.-d. art. sfiirii; pl. sfiiri
22. [DOOM 2] !sfiire (rar) s. f., g.-d. art. sfiirii; pl. sfiiri
23. [DOOM 3] sfii (a se ~) (fam., pop.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă sfiesc, 3 sg. se sfiește (desp. sfi-eș-), imperf. 1 sg. mă sfiam (desp. sfi-am), perf. s. 1 sg. mă sfiii; conj. prez. 1 sg. să mă sfiesc, 3 să se sfiască; imper. 2 sg. afirm. sfiește-te, ger. sfiindu-mă (desp. sfi-in-)
24. [DOOM 2] !sfii (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfiește, imperf. 3 sg. se sfia; conj. prez. 3 să se sfiască; ger. sfiindu-se
25. [IVO-III] sfiesc, sfiască 3 conj., sfiam 1 imp.
26. [DER] sfii (-iesc, -it), vb. refl. – 1. A fi jenat, a se intimida, a se teme. – 2. A se rușina, a se zăpăci. – Var. Mold. sîi, sii și der. Sl. svĕniti sę, svĕnją sę (Tiktin; Candrea), cf. bg. svenjă se. – Der. sfială, s. f. (timiditate, teamă, rușine); sfiicios (var. sfielnic, sfieț), adj. (timid, retras, rușinos); sfiiciune, s. f. (timiditate); sființă, s. f. (înv., timiditate); sfiicios, adj. (timid).
27. [DE] SÂI, râu, afl. stg. al Dunării în amonte de Turnu Măgurele; 81 km. Izv. din C. Boian și curge paralel și în apropiere de cursul inferior al Oltului. Este un vechi curs, părăsit, al Oltului, fapt pentru care mai este denumit, sugestiv, Oltu Mic.
28. [DAR] sii, siesc, vb. IV refl. (reg.) a se sfii.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL