1. [DLRLC] SFETE- (Învechit; și în forma sfeti-) Element de compunere însemnînd «sfînt» și care stă înaintea unor nume proprii. La al doilea ceas al dimineții de sîmbătă, la poarta curții și la sfete-Neculai cel bogat era mare îmbulzeală. SADOVEANU, Z. C. 173. Lui sfeti-Ilie i-a dat în samă tunetele. ȘEZ. III 1. – Variantă: sfeti-.
2. [Scriban] sféte saŭ sféti, fem. sféta s. (sîrb. svete, voc. d. svet, fem. sveta). Vechĭ. Rar. Sfîntu, sfînta (numaĭ înaintea unuĭ nume): sfete Neculaĭ (Cog. Let. 3, 224). – Și sv-. – Și azĭ în vest sfet: sfet Ilie (Lung. Univ. 9 Dec. 1929; 3, 5).
3. [MDA2] sfăt1 sm [At: MARIAN, Î. 268 / Pl: sfeți / E: nct] 1 (Trs; Buc) Paracliser. 2 (Reg) Clopotar (3).
4. [MDA2] sfăt2 sm [At: BÂRLEA, L. P. M. II, 496 / Pl: sfeți / E: s- + făt] (Mar) Copil de țigan.
5. [DLRLC] SFETI1- v. sfete-.
6. [DAR] sfăt2, sfeți, s.m. (reg.) copil de țigan.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL