1. [DEX '09] SĂHĂIDĂCAR, săhăidăcari, s. m. (Înv.) Persoană care făcea sau vindea arcuri, săgeți, șei, hamuri etc. [Var.: săidăcar, sahaidacar s. m.] – Săhăidac + suf. -ar.
2. [MDA2] săhăidăcar sm [At: (a. 1748-1749) IORGA, S. D. VI, 45 / V: săi~, saidacar, (înv) ~dac~, seh~, (reg) sahai~, sfeidec~ / Pl: ~i / E: săhăidac + -ar] (Înv) 1-2 Persoană care (făcea sau) vindea săhăidace (1). 3-4 (Pex) Persoană care făcea (sau vindea) arcuri, săgeți, sulițe, obiecte de harnașament etc.
3. [DEX '09] SAHAIDACAR s. m. v. săhăidăcar.
4. [DEX '09] SĂIDĂCAR s. m. v. săhăidăcar.
5. [MDA2] sahaidocar[1] sn vz săhăidăcar
6. [MDA2] saidacar sm vz săhăidăcar
7. [MDA2] săidăcar sm vz săhăidăcar
8. [MDA2] sehăidăcar sm vz săhăidăcar
9. [MDA2] sfeidecar sm vz săhăidăcar
10. [DLRLC] SAHAIDACAR s. m. v. săidăcar.
11. [DLRLC] SĂIDĂCAR, săidăcari, s. m. (Învechit și arhaizant) Meseriaș sau negustor care făcea sau vindea arcuri, săgeți, șei, hamuri. La crîșma aceea a lui Antohi, în ulița săidăcarilor, erau două odăi deosebite. SADOVEANU, F. J. 397. Căpitan Cozmuță a trecut ca un tîrgovăț grăbit pe străzi înguste și întortocheate... și-a ajuns destul de degrabă la casa meșterului săidăcar. id. N. P. 184. – Variantă: sahaidacar (SADOVEANU, Z. C. 168) s. m.
12. [Scriban] 1) saĭdacár m. (din sahaĭdacar, d. sahaĭdac). Mold. Vechĭ. Făcător de sahaĭdace, arcurĭ și săgețĭ (Iorga, Negoț, 173). – Și săĭdăcar și sehăĭd-.
13. [Scriban] 2) saĭdacár m. (din sedelcar, d. selcă și infl. de saĭdacar 1 și de saĭdecar). Mod. Rar azĭ. Șelar. – Și săĭdăcar. La Radu Rosetti (VR. 1922, 9, 365) sfeĭdecar.
14. [Scriban] săĭdăcár V. saĭdacar.
15. [Scriban] sehăĭdăcár V. saĭdacar 1.
16. [Scriban] sfeĭdecár V. saĭdacar 2.
17. [DOOM 3] săhăidăcar (înv.) (desp. -hăi-) s. m., pl. săhăidăcari
18. [DOOM 2] !săhăidăcar (înv.) (-hăi-) s. n., pl. săhăidăcari
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL