1. [DEX '09] ȘERPUIND, -Ă, șerpuinzi, -de, adj. (Rar) Șerpuitor. – V. șerpui.
2. [MDA2] șerpuind, ~ă a [At: ODOBESCU, S. III, 18 / Pl: ~nzi, ~e / E: șerpui] (Rar) Șerpuitor.
3. [DEX '09] ȘERPUI, șerpuiesc, vb. IV. Intranz. A avea sau a forma (în mișcare) o linie unduitoare, ca mersul șarpelui. – Șarpe + suf. -ui.
4. [MDA2] sărpui v vz șerpui
5. [MDA2] șerpui [At: DRLU / V: (reg) săr~, ~poi (Pzi: 3 ~oaie) / Pzi: 3 ~ește, (rar) șerpuie / E: șarpe + -ui] 1 vi A forma (în mișcare) o linie unduitoare, ca mersul șarpelui (2) Si: (nob) a șerpa. 2 vt A străbate cu linii ondulate.
6. [DLRLC] ȘERPOI vb. IV v. șerpui.
7. [DLRLC] ȘERPUI, șerpuiesc, vb. IV. Intranz. A avea (sau a forma în mișcare) o linie unduitoare ca mersul șarpelui; a undui. Între munții cu granitul sur, Arieșul, șoseaua și linia îngustă a trenului șerpuiesc împletindu-se cu poduri de piatră. C. PETRESCU, S. 225. Apucase pe drumuri ce șerpuiau pe coasta Negrilesii. AGÎRBICEANU, S. P. 19. O cărăruie mică șerpuiește pe coastă. DUNĂREANU, CH. 104. Luci pe fața mării un fulger șerpuind. Urmat d-un tare trăsnet. BOLINTINEANU, O. 242. ◊ Fig. Ideea măreață a țării șerpuia prin suflete sub forma unoi fiori, ce se aninau de nimicurile trecătoare ale ceasului de acum. D. ZAMFIRESCU, R. 254. ◊ Tranz. În picioare lîngă sac, se-nțepeni și el, măsurînd cu ochii munții fugari care-și șerpuiau spinările negre în zarea albastră. MIRONESCU, S. A. 131. Soarele, la zori, șerpuiește munții Triestului cu chenare de rubin, iar la amiezi sparge și risipește curcubeie. DELAVRANCEA, S. 70. ♦ Tranz. A străbate, a brăzda cu linii ondulate. Cîmpiile... păreau o mare de omăt șerpuită ici-colea de dungulițe cenușii, ale cărora capete nu le mai zăreai. CONTEMPORANUL, VI 104. ◊ Fig. Fiori reci mă șerpuiră la gîndul că putea fi lipsă o treaptă și să lunec în gol. CAZABAN, V. 63. – Variantă: șerpoi (ALECSANDRI, P. I 237) vb. IV.
8. [Șăineanu, ed. VI] șerpuì v. a avea un curs întortochiat, a curge în zigzag (cum umblă șarpele); râul șerpuiește.
9. [Scriban] șerpuĭésc v. intr. (d. șerpe). Înaintez ca mersu unuĭ șarpe, mă întind cu ocolurĭ, curg întortocheat: drumu, rîu șerpuĭește pin munțĭ.
10. [DOOM 3] șerpuind (rar) adj. m., pl. șerpuinzi; f. șerpuindă, pl. șerpuinde
11. [DOOM 2] șerpuind (rar) adj. m., pl. șerpuinzi; f. șerpuindă, pl. șerpuinde
12. [DOOM 3] șerpui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerpuiesc, 3 sg. șerpuiește, imperf. 1 șerpuiam; conj. prez. 1 sg. să șerpuiesc, 3 să șerpuiască
13. [DOOM 2] șerpui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerpuiesc, imperf. 3 sg. șerpuia; conj. prez. 3 să șerpuiască
14. [MDO] șerpui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerpuiesc, conj. șerpuiască)
15. [IVO-III] șerpuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL