1. [DEX '09] SENTINȚĂ, sentințe, s. f. 1. Hotărâre, decizie a unui tribunal, pronunțată în primă instanță. ♦ Hotărâre a unei comisii de arbitraj. ♦ Fig. Stigmatizare, oprobriu, blam. 2. Maximă, aforism, adagiu. ♦ Deviză. – Din fr. sentence, lat. sententia.
2. [MDA2] sentință sf [At: CANTEMIR, I. I. I, 4 / V: (reg) săntan~, (pop) săn~, (reg) sătănție, săt~, (îrg) ~tență, (asr) ~tenție, (înv) ~ție, sân~, șet~, ~teție / Pl: ~țe și (rar) ~ți / E: lat sententia, fr sentence] 1 Hotărâre a unei instanțe judecătorești Si: (reg) proces. 2-3 (Pgn) Decizie (4-5). 4 Punct de vedere, opinie, apreciere etc. (cu caracter de concluzie). 5 Gândire formulată concis, care exprimă un principiu etic, o normă de conduită etc. Si: adagiu, aforism, dicton, maximă. 6 (Pgn) Decizie a unei comisii de arbitraj. 7 (Fig) Stigmatizare. 8 Deviză (3).
3. [DLRLC] SENTINȚĂ, sentințe, s. f. 1. Hotărîre, decizie a unei instanțe judecătorești. Desfășură hîrtia ce i se boțise în mînă și citi sentința curții marțiale a diviziei care osîndea la moarte prin ștreang pe sublocotenentul Svoboda. REBREANU, P. S. 23. Într-un proces pentru restituire de salar... tînărul Priboianu, printr-o sentință foarte bine motivată, a respins acțiunea ministerului ca nefundată. VLAHUȚĂ, O. AL. II 22. Publicul numeros așteaptă cu nerăbdare ca un judecător aspru, care are să-și dea sentința. ALECSANDRI, O. P. 131. ◊ Sentință de moarte = sentință de aplicare a pedepsei cu moartea. Sta în fereastră neliniștit parcă aștepta sentința de moarte, nu știa ce să gîndească, nici gîndea ceva, era un amestec fără șir de icoane turburi, îmbătătoare. EMINESCU, N. 75. ♦ Fig. Veștejire, blam. Nu meritam aspra-ți sentință. CARAGIALE, O. III 214. 2. Maximă, aforism. Tablele erau pline de schemele unei sisteme lumești imaginare, pe mărgini cu portretele lui Platon și Pitagora și cu sentințe grecești. EMINESCU, N. 45. ◊ (Ironic) Păstrează înțeleptele-ți sentințe pentru copiii tăi. BOLINTINEANU, O. 364. ♦ Deviză. Minutu-acela-n veci mă muncește Ca o sentință e-n mintea mea. ALEXANDRESCU, M. 64.
4. [DN] SENTINȚĂ s.f. 1. Hotărîre, decizie a unei instanțe judecătorești. ♦ (Fig.) Blam. 2. Maximă, aforism. [< lat. sententia, cf. fr. sentence, it. sentenza].
5. [MDN '00] SENTINȚĂ s. f. 1. hotărâre a unui tribunal pronunțată în instanță, a unei comisii de arbitraj. ◊ (fig.) blam. 2. maximă, aforism. (după fr. sentence, lat. sententia)
6. [Șăineanu, ed. VI] sentință f. 1. V. sentență; 2. deciziunea unui tribunal: sentință de moarte.
7. [MDA2] maximă sf [At: MOLNAR, I. XI/19 / Pl: ~me / E: lat maxima, fr maxime] Gândire formulată concis, exprimând un principiu etic, o normă de conduită etc. Si: aforism, (liv) adagiu, sentință.
8. [MDA2] sântință sf vz sentință
9. [MDA2] sentență sf vz sentință
10. [MDA2] sentenție sf vz sentință
11. [MDA2] senteție sf vz sentință
12. [MDA2] sentinție sf vz sentință
13. [Șăineanu, ed. VI] sentență f. vorbă memorabilă, maximă ce conține o normă sau moralitate: sentențele filozofilor. V. sentință.
14. [Scriban] *sentență f., pl. e (lat. sententia, d. sentire, a simți, a gîndi, a judeca). Maximă, cugetare morală: sentențele luĭ Seneca. Hotărîre, deciziune, verdict: judecătoru pronunță sentența de moarte. – Fals sentință.
15. [DOOM 3] sentință s. f., g.-d. art. sentinței; pl. sentințe
16. [DOOM 2] sentință s. f., g.-d. art. sentinței; pl. sentințe
17. [MDO] sentință
18. [IVO-III] sentință, -țe.
19. [DFS] sentință v. maximă.
20. [MDTL] SENTINȚĂ (lat. sententia, părere, cugetare) Cugetare cu caracter moral, filozofic, exprimare, în puține cuvinte, a unui adevăr. Mult folosită în antichitate, în formularea adevărurilor filozofice, morale, științifice, sentința este socotită adesea sinonimă cu maxima. Pe cînd însă în maximă accentul se pune pe regulile de viață (termenul maximă denumește principiile morale supreme ale faptelor omului), în sentință accentul cade pe concizia și limpezimea formulării unui adevăr filozofic sau etic mai larg. Datorită conciziunii și limpezimii, sentințele se memorează ușor și au o întinsă circulație. Deosebirea fiind doar de nuanță, ca între toate speciile aforistice, unii au definit sentința ca maximă considerată din punct de vedere literar. Ex. Amorul propriu este cel mai mare lingușitor. (LA ROCHEFOUCAULD)
21. [DFS] maximă sau sentință (fr. maxime, sentence, „opinie”, „idee strălucită”), figură de stil care constă în a sublinia obiectul (ideea) printr-un enunț concis exprimând o reflecție profundă și generalizatoare asupra lui. M. are această funcție stilistică atunci când este solicitată de un context pe care ea-și propune să-l lumineze (I): „Seara ea plângea pe înfundate în culcușul ei. Ea, care nu se abătuse nici pe o clipă din calea cea dreaptă, prea era umilită în fața lumii, prea căzută în gândul semenilor săi, și fire de om avea, de om care, orișicât de fericit ar fi, se simte nenorocit când semenii lui îl prețuiesc mai prejos de ceea ce este.” (I. Slavici) Sin. adagiu, aforism, apoftegmă, pareneză.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL