1. [DEX '09] SCĂLÂMBA vb. I v. scălâmbăia.
2. [MDA2] scălâmba v vz scălâmbăia
3. [Șăineanu, ed. VI] scălâmbà v. a se strâmba.
4. [DEX '09] SCĂLĂMBĂIA vb. I v. scălâmbăia.
5. [DEX '09] SCĂLÂMB, -Ă, scălâmbi, -e, adj. (Pop. și fam.; despre ființe; adesea substantivat) Cu membrele strâmbe, sucite; schimonosit. ♦ (Despre încălțăminte) Deformat, scâlciat. – Et. nec.
6. [DEX '09] SCĂLÂMBĂIA, scălâmbăi, vb. I. Refl. (Pop și fam.) A se strâmba, a se schimonosi. [Pr.: -bă-ia. – Prez. ind. și: scălămbăiez. – Var.: scălămbăia, scălâmbă vb. I] – Din scălâmb.
7. [MDA2] scalamb, ~ă a vz scălâmb
8. [MDA2] scălămbăia v vz scălâmbăia
9. [MDA2] scălâmb, ~ă a [At: HELIADE, O. I, 174 / P: ~bă-ia / V: (înv) ~limb, (nob) scalamb / Pl: ~i, ~e / E: nct] 1 (Pfm; d. ființe sau părți ale copului lor) Scălâmbăiat (1). 2 (D. manifestări fizice ale ființelor; pex) Scălâmbăiat (2). 3 (D. obiecte, mai ales d. încălțăminte) Care s-a deformat (prin uzură).
10. [MDA2] scălâmbăi v vz scălâmbăia
11. [MDA2] scălâmbăia [At: I. GOLESCU, C. / P: ~bă-ia / V: ~ăi, ~ba, ~lăm~, ~limba, ~limbăi / Pzi: scălâmbăi, ~iez / E: scălâmb] 1-2 vrt (Pfm; c. i. ființe sau părți ale corpului lor) A (se) strâmba (3-4). 3 vr (D. oameni, d. fața sau părți ale corpului lor) A face grimase (1). 4 vr (D. oameni) A face nazuri, mofturi.
12. [MDA2] scălimb a vz scălâmb
13. [MDA2] scălimba v vz scălâmbăia
14. [MDA2] scălimbăi v vz scălâmbăia
15. [DEX '98] SCĂLÂMB, -Ă, scălâmbi, -e, adj. (Pop. și fam.; despre ființe; adesea substantivat) Cu membrele strâmbe, sucite; schimonosit. ♦ (Despre încălțăminte) Deformat, scâlciat. – Et. nec.
16. [DEX '98] SCĂLÂMBĂIA, scălâmbăiez, vb. I. Refl. (Pop. și fam.) A se strâmba, a se schimonosi. [Pr.: -bă-ia – Var.: scălămbăia, scălâmba, vb. I.] – Din scălâmb.
17. [DLRLC] SCĂLĂMBĂIA vb. I v. scălîmbăia.
18. [DLRLC] SCĂLÎMB, -Ă, scălîmbi, -e, adj. (Despre ființe, adesea substantivat) Cu membrele corpului strîmbe, sucite, schimonosite. S-a uitat lung la el: «Ascultă, măi scălîmbule!». POPA, V. 269. ♦ (Despre încălțăminte) Scîlciat, deformat. Zîmbi... punîndu-și mîna pe umărul lui Dadaci Nicolaie, care șchiopăta în niște bocanci scălîmbi. CAMILAR, N. I 155. Opincile, din piele de porc, păroase, se tot ascundeau una după alta, ca rușinate că-s așa de mari și de scălîmbe. id. ib. II 367.
19. [DLRLC] SCĂLÎMBA, scălîmbez, vb. I. Tranz. A strîmba, a deforma; fig. a schimba în rău. Nici nu vă mai amăgiți cu deșarta speranță că veți scălîmba vreodată firea romînului. ODOBESCU, S. III 551. ♦ Refl. A se scălîmbăia.
20. [DLRLC] SCĂLÎMBĂIA, scălîmbăiez, vb. I. Refl. (Și în forma scălămbăia) A se schimonosi, a se strîmba, a se poci. Ori de cîte ori ne aflam numai noi doi, se scălămbăia la mine, mă suduia. STANCU, D. 25. Înaintea noastră... scălămbăindu-se și schimonosindu-se țopăia de-a-ndăratelea, fluturînd o năframă neagră, Pirgu. M. I. CARAGIALE, C. 156. – Variantă: scălămbăia vb. I.
21. [Șăineanu, ed. VI] scălâmb m. om sucit. [Cf. sicilian SCALEMBRU, sucit].
22. [Scriban] 1) scălîmb și scalîmb, -ă adj. (d. scălimb 2. Cp. și cu tălimb). Strîmb spre interior: picĭoare scălîmbe. Cu picĭoarele strîmbe în ăuntru: cal scălîmb. – Uniĭ zic scălîmb afară îld. haĭtiș. – V. haĭtiș.
23. [Scriban] 2) scălîmb și -éz, a -á v. tr. (d. carîmb, ca scîlceĭez, d. călcîĭ și scofîlcesc d. falcă). Strîmb, sucesc, urîțesc: a scălîmba arta. – Și -băĭez. Și sco- (Tut).
24. [DOOM 3] scălâmb (pop., fam.) adj. m., pl. scălâmbi; f. scălâmbă, pl. scălâmbe
25. [DOOM 3] scălâmbăia (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă scălâmbăi, 3 se scălâmbăie; conj. prez. 1 sg. să mă scălâmbăi, 3 să se scălâmbăie; imper. 2 sg. afirm. scălâmbăie-te; ger. scălâmbăindu-mă
26. [DOOM 2] scălâmb (pop., fam.) adj. m., pl. scălâmbi; f. scălâmbă, pl. scălâmbe
27. [DOOM 2] !scălâmbăia (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se scălâmbăie; conj. prez. 3 să se scălâmbăie; ger. scălâmbăindu-se
28. [DER] SCĂLÎMB, SCĂLÎMBĂ, scălîmbi, scălîmbe, adj. Strîmb. (din zgîmboi1; sau din gr. σκαληνός prin încrucișare cu lat. strambus; cf. it. scalembro)
29. [DER] SCĂLÎMBA, scălîmb, vb. I. Refl. A face grimase, a se schimonosi; a se urîți, a se sluți. (din zgîmboi1)
30. [Argou] scălâmb, -ă, scălâmbi, -e adj. 1. (pop. – d. ființe) cu membre strâmbe / sucite; schimonosit 2. (d. încălțăminte) deformat, scâlciat
31. [Argou] scălâmbăi, scălâmbăi v. r. (pop.) a se schimonosi
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL