1. [DEX '09] SCÂRȚÂITURĂ, scârțâituri, s. f. Scârțâit1. [Pr.: -țâ-i-. – Var.: scârțiitură s. f.] – Scârțâi + suf. -tură.
2. [MDA2] scârțâitură sf [At: I. GOLESCU, C. / P: ~țâ-i / V: (reg) scăr~, ~țăi~, ~ții~, / Pl: ~ri / E: scârțâi + -tură] 1 Scârțâit1 (1). 2 (Fam; dep) Sunet (nearmonios, strident) sau serie de sunete (nearmonioase, stridente) emise de un instrument muzical cu coarde Si: scârțâit1 (3). 3 (Rar) Sunet ascuțit produs de alunecarea (apăsată) a peniței pe hârtie.
3. [DEX '09] SCÂRȚIITURĂ s. f. v. scârțâitură.
4. [MDA2] cârțiitură sf vz scârțâitură
5. [MDA2] scărțăitură[1] sf vz scârțâitură
6. [MDA2] scârțăitură sf vz scârțâitură
7. [MDA2] scârțiitură sf vz scârțâitură
8. [MDA2] scorțăitură[1] sf vz scârțâitură
9. [DLRLC] SCÎRȚĂITURĂ s. f. v. scîrțîitură.
10. [DLRLC] SCÎRȚIITURĂ s. f. v. scîrțîitură.
11. [DLRLC] SCÎRȚÎITURĂ, scîrțîituri, s. f. Scîrțîit. Podurile rulante i se par acum imense și orice scîrțîitură a lor, cînd lanțurile se încurcă la cîrlige, face să-i tresară inima. SAHIA, N. 35. – Variante: scîrțăitură (DAN, U. 259), scîrțiitură (SLAVICI, N. I 33) s. f.
12. [Șăineanu, ed. VI] scârțăitură f. scârțăit prelungit.
13. [Scriban] scîrțîitúră f., pl. ĭ. Huĭetu produs o dată de lucrurile care scîrțîĭe: la prima scîrțîitură a ușiĭ am deschis ochiĭ.
14. [DOOM 3] scârțâitură (desp. -țâ-i-) s. f., g.-d. art. scârțâiturii; pl. scârțâituri
15. [DOOM 2] scârțâitură (-țâ-i-) s. f., g.-d. art. scârțâiturii; pl. scârțâituri
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL