Definiție și ce înseamnă scârbe

1. [DEX '09] SCÂRBĂ, (3) scârbe, s. f. 1. Aversiune nestăpânită (fizică sau morală) față de cineva sau de ceva; dezgust, repulsie; greață, silă. ◊ Loc. vb. A-i fi (sau a i se face) cuiva scârbă sau a-l prinde (ori a-l cuprinde) pe cineva scârba (sau o scârbă) = a se scârbi. ♦ (Rar) Ceea ce provoacă scârbă (1) sau, p. ext., spaimă, groază. 2. Ființă murdară, dezgustătoare; p. ext. om de nimic, netrebnic, mârșav. ♦ Faptă urâtă, nedemnă; ticăloșie. 3. (La pl.) Vorbe murdare, triviale; ocări, înjurături. 4. (Reg.) întristare, mâhnire, supărare. ♦ Grijă, necaz; nenorocire. 5. (Înv.) Mânie, furie; dușmănie. – Din sl. skrŭbĭ.

2. [MDA2] scârbă1 sf [At: COD. VOR. 20/19 / V: (reg) scârb, (înv) scherb sn, schirbă / Pl: ~be, (înv) ~bi / E: slv скръбь] 1 (Îvr) Stare de întristare, de supărare, de nemulțumire, de amărăciune, de necaz ori de durere fizică, de chin. 2 (Îvr) Împrejurare care produce stare de scârbă (1) Si: (înv) scârbie. 3 (Reg; îe) A se da ~bei A se lăsa copleșit de suferință, de necazuri. 4 (Reg; îf) A fi rău de ~ A trăi cu (prea multă) intensitate o durere, o neplăcere. 5 Stare de iritare, de ciudă, de indignare, de mânie, de dușmănie, de ură (față de cineva sau ceva). 6 (Înv; îe) A fi (cineva) cu ~ A-i fi (cineva) dușman, potrivnic. 7 Teamă. 8 Spaimă. 9 Stare pe care o simte cel care nu poate suferi (cu nici un preț) pe cineva sau ceva Si: aversiune, dezgust, greață (6), repulsie, silă, (reg) scârbeală, (îvr) scârbiciune. 10 (Înv; îla) De (sau cu) ~ Care produce scârbă1 (9). 11 (Înv; îlav) De (sau cu) ~ Împotriva voinței sale Si: cu forța. 12 (Îe) A-i fi (sau a face ori a i se face cuiva) ~ (sau o ~) ori a-l prinde (sau a-l cuprinde etc. pe cineva) ~ ori o ~ A se dezgusta (1-2). 13 (Fam) Epitet dat unei persoane cu caracter urât, respingător, ori lipsite de valoare, de importanță. 14 (Pfm; dep; ccr) Animal, lucru respingător. 15 (Înv; fam; dep; spc) Animal spurcat, necurat. 16 (Înv) Faptă urătă, condamnabilă, care indignează. 17 (Lpl) Vorbe injurioase.

3. [DEX '98] SCÂRBĂ, scârbe, s. f. 1. Aversiune nestăpânită (fizică sau morală) față de cineva sau de ceva; dezgust, repulsie; greață, silă. ◊ Loc. vb. A-i fi (sau a i se face) cuiva scârbă sau a-l prinde (ori a-l cuprinde) pe cineva scârba (sau o scârbă) = a se scârbi. ♦ (Rar) Ceea ce provoacă scârbă (1) sau, p. ext., spaimă, groază. 2. (Fam.) Epitet pentru o ființă murdară, dezgustătoare sau josnică, mârșavă; p. ext. epitet pentru o ființă neînsemnată. ♦ Faptă urâtă, nedemnă; ticăloșie. ♦ (La pl.) Vorbe murdare, triviale; ocări, înjurături. 3. (Reg.) Întristare, mâhnire, supărare. ♦ Grijă, necaz; nenorocire. 4. (Înv.) Mânie, furie; dușmănie. – Din sl. skrŭbĩ.

4. [Șăineanu, ed. VI] scârbă f. 1. mâhnire, întristare: de scârbă, de mare foc, stau ’n codru și gândesc POP.; 2. greață, desgust: mi-e scârbă de el. [Vechiu-rom. scrâbă, întristare = slav. SKRŬBĬ, păs, grijă, îngrijare; sensul 2 oferă un exemplu foarte rar de o accepțiune materială (azi preponderantă), dedusă dintr’alta abstractă (cf. zămislì)].

5. [MDA2] scârb1 sn vz scârbă1

6. [MDA2] scherb sn vz scârbă1

7. [MDA2] scherbă[1] sf vz scârbă1

8. [MDA2] schirbă sf vz scârbă1

9. [DLRLC] SCÎRBĂ, scîrbe, s. f. 1. Aversiune mare (fizică sau morală), dezgust, repulsie, greață. silă. Dădu cu piciorul în cuțit, cu scîrbă. DUMITRIU, N. 248. Cînd văzu... pieile de bufniță tot acolo, îl apucă un cutremur de scîrbă. ISPIRESCU, L. 213. ◊ Expr. A-i fi (sau a i se face) cuiva scîrbă sau a-l prinde (ori a-l cuprinde) pe cineva o scîrbă (de ceva) = a-i fi (sau a i se face cuiva) silă (de ceva); a simți repulsie, aversiune, a se scîrbi. Mă văzui în oglindă, fără să vreau, și mi se făcu scîrbă de figura mea pălmuită, ca de fața unui laș. VLAHUȚĂ, O. A. 149. Cînd Radu a înțeles de ce e vorba, l-a prins o scîrbă nestăpînită de casa în care se afla și s-a hotărît cu orice preț să plece de acolo. id. O. A. I 91. Văzînd în capul arăpoaicei ce nu mai văzuse de cînd o făcuse mă-sa, i se făcu scîrbă și îi veni să scuipe. ISPIRESCU, L. 398. ♦ (Rar) Ceea ce provoacă silă, p. ext. spaimă, groază. (Personificat) Frații tăi au dovedit că nu au inimă într-înșii... Doar tu să fii mai viteaz, dar parcă tot nu-mi vine a crede... mi-i nu cumva să te întîlnești cu scîrba în drum și să dai și tu cinstea pe rușine. CREANGĂ, P. 193. 2. (Familiar) Ființă murdară, dezgustătoare, om josnic, mîrșav; p. ext. ființă neînsemnată, de nimic. Scîrbele din sobor au făcut iar panoramă. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 30. (Folosit ca epitet, urmat de determinări introduse prin prep «de») Ne-au dat rușii ceva, un praf... de se toarnă pe baltă și mor scîrbele de țînțari. Și ouăle le mor. DUMITRIU, N. 236. ♦ Faptă urîtă, nedemnă, reprobabilă; ticăloșie, nelegiuire. Nu! nu! copilă. De-așa scîrbă m-oi feri. Nu te dă de voie bună... Te voi cuceri! Dar să fur ce-mi este dreptul, să te fur că nu-mi ești dată, Nu! nu vreau! Această faptă pe-amîndoi ar fi o pată. DAVILA, V. V. 106. ♦ (La pl.) Vorbe murdare, triviale, obscene; ocări, înjurături. Pirgu se aprinse de o mînie grozavă, de care, ca să se ușureze, icni pe nerăsuflate un potop de scîrbe. M. I. CARAGIALE, C. 24. 3. (Regional) Întristare, mîhnire, amărăciune; dezolare. Vinul e bun și la bucurie și la scîrbă. SADOVEANU, Z. C. 5. La gîndul acesta, intra în rărunchii lui o scîrbă fără margini, în care i se topea toată vlaga și toată dorința să iasă la lumină, nepătat cum se știa. POPA, V. 80. Au rămas de-acum singur acasă, zdrobit de scîrbă, atît pentru pierderea păserii cît și pentru îndepărtarea băiețelului său. SBIERA, P. 72. ♦ Grijă, necaz, nenorocire, năpastă. Griji multe ne-au bîntuit; una singură mai aspră am avut acum cu fiul nostru: am dovedit-o și pe aceea; astăzi am pus popas scîrbelor. SADOVEANU, Z. C. 164. De aceea m-am gîndit... să vă scap din toate scîrbele și să facem o dreptate mare. C. PETRESCU, Î. II 12. Tuturor le pare bine C-au venit scîrba la mine. SEVASTOS, C. 222. 4. (Învechit și arhaizant) Mînie, furie; dușmănie. Balaban a primit poruncă... să dobîndească îndărăt, prin orice mijloace, acele cărți, scrise leșilor într-un ceas de scîrbă. SADOVEANU, Z. C. 103.

10. [Scriban] scîrbă f., pl. e (vsl. skrŭbĭ, chin, grijă, întristare, bg. skrŭbĭ, întristare, sîrb. skrb, rus. skorbĭ). Întristare, măhnire, inimă rea: a murit de scîrbă. Greață, dezgust: mĭ-e scîrbă de el.

11. [DOOM 3] scârbă s. f., g.-d. art. scârbei; (fam.) pl. scârbe

12. [DOOM 2] scârbă s. f., g.-d. art. scârbei; (ființe josnice) pl. scârbe

13. [IVO-III] scârbă, -be.

14. [DOOM 3] scârbe (vorbe triviale) (înv.) s. f. pl.

15. [DOOM 2] scârbe (vorbe triviale) (înv.) s. f. pl.

16. [DER] scîrbă (-be), s. f.- 1. (Înv., Mold., Trans.) Supărare, chin, amar. – 2. (Mold.) Nenorocire, năpastă. – 3. Dezgust, repulsie, plictis. – 4. Greață silă. Sl. skrŭbĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Șeineanu, Semasiol., 215), cf. bg. skrăb, slov. skrb. – Der. scîrbavnic (var. scîrbelnic), adj. (Mold., respingător); scîrbi (var. înv. oscîrbi), vb. (înv., a mîhni, a necăji; refl., înv., a se întrista; refl., a se plictisi, a i se urî); scîrbos, adj. (respingător; nesuferit, iritabil), în Munt.

17. [Argou] rău de scârbă expr. 1. care se îngrețoșează ușor. 2. v. rău de pagubă (2).

18. [DRAM 2021] scấrbă, scârbe, s.f. (reg.) 1. Ceartă, vrajbă: „Îți ceri iertare cum trebe, de la persoana cu care ești în scârbă” (Bilțiu, 2009: 47). 2. Silă. – Din sl. skrǔbǐ „grijă, întristare” (Miklosich, după DER; MDA).

19. [DRAM 2015] scârbă, scârbe, s.f. – (reg.) 1. Ceartă, vrajbă. 2. Silă. – Din sl. skrǔbǐ „grijă, întristare” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, cf. DER; DEX, MDA).

Sursă: DEX online sub licență GNU GPL

Alte articole interesante...

1. [DEX '09] SELENOGRAFIE s. f. Parte a astronomiei care se ocupă cu studierea descriptivă […]
1. [MDA2] selenolog, ~ă smf [At: CONTEMP. 1969, nr. 1205, 10/1 / Pl: ~ogi, ~oge […]
1. [DEX '09] SELENOLOGIC, -Ă, selenologici, -ce, adj. Care aparține selenologiei, de selenologie. – Din […]
1. [DEX '09] SELENOLOGIE s. f. Știință analoagă geologiei care studiază materia componentă a scoarței […]
1. [DEX '09] SELENOSTAT, selenostate, s. n. Instrument care urmărește automat mișcările Lunii, trimițându-i imaginea […]
1. [MDA2] selenotropism sn [At: DN2 / Pl: ? / E: eg selenotropism] Mișcare a […]
1. [MDA2] țeler sm [At: MOLNAR, D. 382/24 / V: ~lăr, ~ă sf, ~lir, țălăr, […]
[Șăineanu, ed. VI] Seleucizi m. pl. dinastie fundată în Siria, de Seleuc Nicator și care […]
Copyright 2026 © Explicativ.ro