1. [DEX '09] SCÂNTEIETOR, -OARE, scânteietori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care scânteiază; strălucitor, sclipitor. ♦ Care pare că împrăștie scântei; viu, lucitor. ♦ Fig. Extrem de inteligent. [Pr.: -te-ie-] – Scânteia + suf. -ător.
2. [MDA2] scânteietor, ~oare a [At: PLEȘOIANU, T. I, 118/15 / P: ~te-ie~ / V: (înv) ~itor, schin~, (îvr) schinteitor / Pl: ~i, ~oare / E: scânteia + -tor] 1 Care (pare că) împrăștie scântei (1). 2 Care produce o lumină vie, strălucitoare sau care este puternic luminat Si: strălucitor, sclipitor (1), (asr) sclipind, (pfm) sclipicios, (înv) scânteios (1), scânteind, sclipit2 (4), sclipos. 3 (D. ochi, privire etc.) Care are o strălucire specifică, vie, ce trădează un sentiment puternic, o stare de spirit intensă Si: scăpărător (9), sclipitor, (înv) scânteios (3). 4 (Fig; d. oameni) Dotat cu o inteligență vie, cu un talent deosebit și de obicei spontan (ce impresionează puternic) Si: scăpărător (10). 5 (D. manifestări, însușiri ale oamenilor) Care dovedește o inteligență vie, un talent deosebit și de obicei spontan (ce impresionează puternic) Si: scăpărător (11), sclipitor, strălucitor.
3. [Șăineanu, ed. VI] scânteietor a. 1. care scânteiază; 2. fig. amenințător.
4. [MDA2] scânteitor, ~oare a vz scânteietor
5. [MDA2] schinteietor, ~oare a vz scânteietor
6. [DLRLC] SCHINTEIETOR, -OARE adj. v. scînteietor.
7. [DLRLC] SCÎNTEIETOR, -OARE, scînteietori, -oare, adj. Strălucitor, sclipitor. Valea Jiului strălucea într-o splendidă zi de toamnă. De jur împrejur se ridicau munții, măreți și liniștiți, iar crestele Parîngului erau acoperite de zăpezi albe, scînteietoare. BOGZA, V. J. 142. Cum ședea spînul împreună cu moșu-său și cu verele sale sus într-un foișor, numai iată ce zăresc în depărtare un sul de raze scînteietoare... și de ce se apropia, de ce lumina mai tare. CREANGĂ, P. 228. ◊ Fig. Singur Eminescu a știut să scoată dintr-un cîmp așa de îngust frumusețe nepieritoare de formă, finețe de sentimente scînteietoare. IONESCU-RION, C. 104. ♦ Care pare că împrăștie scîntei; viu, strălucitor, lucitor. Era înaltă... cu ochii scînteietori, cu buzele subțiri și roșii. IBRĂILEANU, A. 124. Ce pictor va putea vreodată să ne reproducă sclipirea scînteietoare a unui ochi frumos. GHEREA, ST. CR. II 50. După ce se uită o dată cu ochii scînteietori împrejurul său... începu să scurme pămîntul cu ghearele. SLAVICI, N. II 239. Focurile pietrelor scumpe se uneau cu razele scînteietoare ale ochilor. ALECSANDRI, O. P. 86. – Variantă: schinteietor, -oare (MACEDONSKI, O. I 24) adj.
8. [Scriban] scînteĭetór, -oare adj. Care scînteĭază. Fig. Frumuseță scînteĭetoare.
9. [DOOM 3] scânteietor adj. m., pl. scânteietori; f. sg. și pl. scânteietoare
10. [DOOM 2] scânteietor adj. m., pl. scânteietori; f. sg. și pl. scânteietoare
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL