1. [DEX '09] SCÂNTEIERE, scânteieri, s. f. Faptul de a scânteia; lumină slabă (și intermitentă). ♦ Variație a strălucirii și a culorii stelelor. [Pr.: -te-ie-] – V. scânteia.
2. [MDA2] scânteiere sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX / V: (îvr) ~iare, (înv) schin~, (îvr) ~tiere / Pl: ~ri / E: scânteia] 1 Producerea sau împrăștierea de scântei. 2 Ardere (1). 3 Lumină puțin intensă (și intermitentă), ca o scânteie (1) Si: licăr, lucire, (liv) scintilație, scăpărare (5), sclipire (1). 4 (Fiz; șîs efect de ~) Iluminare de durată foarte scurtă și de o întindere, practic, punctuală, a unui ecran fluorescent pe care cade o particulă cu viteză mare Si: scintilație (1). 5 Strălucire specifică, vie, a ochilor, a privirii, care trădează un sentiment puternic, o senzație intensă Si: scăpărare (10), scânteie (3), sclipire (3).
3. [DEX '98] SCÂNTEIERE, scânteieri, s. f. Faptul de a scânteia; lumină slabă (și intermitentă). ♦ Variație a strălucirii și a culorii stelelor. [Pr.: -te-ie-] – V. scânteia.
4. [DEX '09] SCÂNTEIA, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.
5. [MDA2] scânteia [At: CANTEMIR, I. I. I, 41 / P: ~te-ia / V: (îvr) schin~ / Pzi: 3 ~ză, scânteie (A și: (rar) scânteie) / E: scânteie] 1 vi A produce sau a împrăștia scântei (1). 2 vr (Reg; îf schinteia) A se arde (2). 3 vi (Mai ales d. surse de lumină) A produce o lumină puțin intensă (și intermitentă), ca o scânteie (1) Si: a licări, a luci. 4 vi A produce o lumină vie, strălucitoare Si: a străluci, a sclipi (1), a scăpăra1 (15). 5 vi (D. ochi, privire) A avea o strălucire specifică, vie, care trădează un sentiment puternic Si: a luci, a sclipi, a scăpăra1 (20). 6 vi (D. oameni) A privi pătrunzător.
6. [MDA2] scânteiare sf vz scânteiere
7. [MDA2] scântiere sf vz scânteiere
8. [MDA2] schinteia v vz scânteia
9. [MDA2] schinteiere sf vz scânteiere
10. [DLRLC] SCHINTEIA vb. I v. scînteia.
11. [DLRLC] SCHINTEIERE s. f. v. scînteiere.
12. [DLRLC] SCÎNTEIA, scînteiez, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scînteie (care apare și dispare), a străluci, a luci, a sclipi. Privirea lui s-a dus mai departe, spre oglinzile rîului, care scînteiau printre lunci și spre munții încununați de cețuri albăstrii. SADOVEANU, N. P. 8. Pe frunzele pomilor scînteiau ca niște pietre scumpe picăturile de apă. SANDU-ALDEA, U. P. 195. ◊ Tranz. (Rar) S-au pierdut spre Balcanii, pe care în zilele cu cer limpede, dacă mă sui pe măgură, îi văd lucind, scînteind în lumină spinări gheboase, pietroase. STANCU, D. 193. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic); a luci, a sclipi. Un gol, deodată, se făcu în jurul bătrînului zburlit și furios, care aștepta gata să lovească, la pîndă, cu ochii scînteind ca o fiară încolțită. BART, E. 301. Cînele se uită, îi scînteiază ochii. DELAVRANCEA, H. T. 266. Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau, răspunse Lăpușneanul, ai căruia ochi scînteiară ca un fulger. NEGRUZZI, S. I 139. ◊ (Poetic) Umbra feței străvezii E albă ca de ceară – Un mort frumos cu ochii vii Ce scînteie-n afară. EMINESCU, O. I 88. 2. A împrăștia scîntei. Ard nuielele trăsnind, Crește para scînteind. ALECSANDRI, P. II 106. ◊ (Poetic) Luceafărul de ziuă scînteia, parc-ar fi fost scos din foc. SANDU-ALDEA, U. P. 128. – Prez. ind. pers. 3 și: scînteie (EMINESCU, O. I 209). – Variantă: schinteia (MACEDONSKI, O. I 29) vb. I.
13. [DLRLC] SCÎNTEIERE, scînteieri, s. f. Acțiunea de a scînteia și rezultatul ei; lumină vie, intermitentă (iradiată sau reflectată). Pe undele negre tremurau uneori scînteieri de lumină. DUNĂREANU, CH. 233. Subt mîngîierile acelorași adieri, fînațul adînc se mlădia în valuri molatice, scînteieri de rouă, aprinsă în lumină de soare. HOGAȘ, M. N. 151. ◊ Fig. Catrina închise pe jumătate ochii, lunecînd spre Ruset scînteierea lor de smoală topită. SADOVEANU, Z. C. 153. – Variantă: schinteiere[1] (MACEDONSKI, O. I 29) s. f.
14. [Șăineanu, ed. VI] scânteià v. 1. a da scântei, a arunca o lumină vie: stelele scânteiază; 2. fig. a străluci de mânie: îi scânteiază ochii.
15. [Scriban] scînteĭéz v. intr. (d. scînteĭe). Strălucesc foarte viŭ, sclipesc: stelele scînteĭaŭ, ochiĭ lupuluĭ scînteĭaŭ în întuneric. Fig. Mă manifest viŭ, scapăr: acest copil scînteĭază de inteligență, această femeĭe scînteĭază de frumuseță. – Pers III scînteĭe, îld. scînteĭază (Em.).
16. [DOOM 3] scânteiere s. f., g.-d. art. scânteierii; pl. scânteieri
17. [DOOM 2] scânteiere s. f., g.-d. art. scânteierii; pl. scânteieri
18. [DOOM 3] scânteia (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiază, imperf. 3 pl. scânteiau; conj. prez. 3 să scânteieze; ger. scânteind
19. [DOOM 2] scânteia (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiază, 1 pl. scânteiem; conj. prez. 3 să scânteieze; ger. scânteind
20. [MDO] scînteia (ind. prez. 3 sg. și pl. scînteiază, 1 pl. scînteiem)
21. [IVO-III] scânteiez, -teiază 3, -teieze 3 conj., -teiam 1 imp., -teia inf., -teietor adj. v.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL