1. [DEX '09] SCÂNTEIA, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.
2. [MDA2] scânteia [At: CANTEMIR, I. I. I, 41 / P: ~te-ia / V: (îvr) schin~ / Pzi: 3 ~ză, scânteie (A și: (rar) scânteie) / E: scânteie] 1 vi A produce sau a împrăștia scântei (1). 2 vr (Reg; îf schinteia) A se arde (2). 3 vi (Mai ales d. surse de lumină) A produce o lumină puțin intensă (și intermitentă), ca o scânteie (1) Si: a licări, a luci. 4 vi A produce o lumină vie, strălucitoare Si: a străluci, a sclipi (1), a scăpăra1 (15). 5 vi (D. ochi, privire) A avea o strălucire specifică, vie, care trădează un sentiment puternic Si: a luci, a sclipi, a scăpăra1 (20). 6 vi (D. oameni) A privi pătrunzător.
3. [Șăineanu, ed. VI] scânteià v. 1. a da scântei, a arunca o lumină vie: stelele scânteiază; 2. fig. a străluci de mânie: îi scânteiază ochii.
4. [DEX '09] SCÂNTEIE, scântei, s. f. 1. Particulă solidă incandescentă care sare din foc, dintr-un corp aprins, din ciocnirea unor corpuri dure etc. sau care însoțește o descărcare electrică, și care se stinge foarte repede. ◊ Expr. A i se face (cuiva) scântei (pe dinaintea ochilor), se zice când cineva primește o lovitură puternică (și are senzația că vede scântei). A se învăța (sau a se deprinde) ca țiganul cu scânteia = a se deprinde cu răul. ♦ P. ext. Lumină slabă, de-abia întrezărită, cu sclipiri intermitente; licărire. 2. Fig. Fapt, aparent neînsemnat, care declanșează o acțiune, un sentiment etc. 3. Fig. Parte foarte mică din ceva; fărâmă. O scânteie de talent. [Pr.: -te-ie. – Var.: (înv.) schinteie s. f.] – Lat. *scantillia (= scintilla).
5. [DEX '09] SCHINTEIE s. f. v. scânteie.
6. [MDA2] scăntea sf vz scânteie
7. [MDA2] scântană sf vz scânteie
8. [MDA2] scântă sf vz scânteie
9. [MDA2] scântea sf vz scânteie
10. [MDA2] scânteaie sf vz scânteie
11. [MDA2] scântei sm vz scânteie
12. [MDA2] scânteie sf [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 136v/3 / V: (îvr) ~tă, ~eaie, scântei sm, schin~, (reg) scăntea, schintaie, ~tană, ~tie, schintană[1], schinteană, schintie, scluntie, (îvr) ~tea / Pl: scântei / E: ml *scantillia (lit scintilla)] 1 Particulă incandescentă care sare din foc, dintr-un corp aprins, din ciocnirea unor corpuri dure, dintr-un material dur în timpul prelucrării etc., stingându-se foarte repede, datorită pierderii de căldură prin răcire în aer. 2 (Îs) ~ electrică Tip de descărcare electrică luminoasă, care apare la tensiuni ridicate între electrozi, având caracter discontinuu (și distructiv). 3 Strălucire specifică, vie, în ochi, în privire, care trădează un sentiment puternic Si: scăpărare (10), scânteiere (5), sclipire. 4 (Îe) A i se face (cuiva) ~ei (pe dinaintea ochilor) Se spune când cineva primește o lovitură (fizică sau morală) puternică (și are senzația că vede scântei (1). 5 (Reg; îe) A vedea ~ei verzi A vedea stele verzi. 6 (Îe) A se învăța (sau a se deprinde) ca țiganul (sau, rar, ca făurarul) cu ~eia (ori cu ~eile) A se obișnui (sau a ajunge să se obișnuiască) cu ceva (neplăcut, rău). 7 Lumină puțin intensă (și intermitentă) ca o scânteie (1) Si: licăr, lucire, scăpărare (5), (liv) scintilație. 8 Sclipire. 9 (Fig) Fapt, în aparență neînsemnat, care declanșează o acțiune, un sentiment. 10 (Fig; de obicei udp „de”) Părticică neînsemnată (din ceva) Si: fărâmă (2), pic1, (reg) țâră. 11 (Bot; Trs) Garofiță (3) (Dianthus carthusianorum). 12 (Bot; reg) Liliac (Syringa vulgaris). 13 (Bot; Trs; lpl) Bănuți (9) (Bellis perennis). 14 (Bot; reg) Scânteiuță (4) (Anagallis arvensis).
13. [MDA2] scântie sf vz scânteie
14. [MDA2] schintaie sf vz scânteie
15. [MDA2] schintauă[1] sf vz scânteie
16. [MDA2] schinteia v vz scânteia
17. [MDA2] schinteie sf vz scânteie
18. [MDA2] schintie sf vz scânteie
19. [MDA2] scluntie sf vz scânteie
20. [CADE] SCÎNTEIA MICĂ APRINDE FOCUL MARE = Cauze mici au efecte mari.
21. [DEX '98] SCÂNTEIE, scântei, s. f. 1. Particulă solidă incandescentă care sare din foc, dintr-un corp aprins, din ciocnirea unor corpuri dure etc. sau care însoțește o descărcare electrică, și care se stinge foarte repede. ◊ Expr. A i se face (cuiva) scântei (pe dinaintea ochilor), se zice când cineva primește o lovitură puternică (și are senzația că vede scântei). A se învăța (sau a se deprinde) ca țiganul cu scânteia = a se deprinde cu răul. ♦ P. ext. Lumină slabă, de-abia întrezărită, cu sclipiri intermitente; licărire. 2. Fig. Fapt în aparență neînsemnat care declanșează o acțiune, un sentiment etc. 3. Fig. Părticică neînsemnată din ceva; fărâmă, pic. O scânteie de talent. [Pr.: – te-ie. – Var.: (înv.) schinteie s. f.] – Lat. *scantillia (= scintilla).
22. [DLRLC] SCHINTEIA vb. I v. scînteia.
23. [DLRLC] SCHINTEIE s. f. v. scînteie.
24. [DLRLC] SCÎNTEIA, scînteiez, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scînteie (care apare și dispare), a străluci, a luci, a sclipi. Privirea lui s-a dus mai departe, spre oglinzile rîului, care scînteiau printre lunci și spre munții încununați de cețuri albăstrii. SADOVEANU, N. P. 8. Pe frunzele pomilor scînteiau ca niște pietre scumpe picăturile de apă. SANDU-ALDEA, U. P. 195. ◊ Tranz. (Rar) S-au pierdut spre Balcanii, pe care în zilele cu cer limpede, dacă mă sui pe măgură, îi văd lucind, scînteind în lumină spinări gheboase, pietroase. STANCU, D. 193. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic); a luci, a sclipi. Un gol, deodată, se făcu în jurul bătrînului zburlit și furios, care aștepta gata să lovească, la pîndă, cu ochii scînteind ca o fiară încolțită. BART, E. 301. Cînele se uită, îi scînteiază ochii. DELAVRANCEA, H. T. 266. Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau, răspunse Lăpușneanul, ai căruia ochi scînteiară ca un fulger. NEGRUZZI, S. I 139. ◊ (Poetic) Umbra feței străvezii E albă ca de ceară – Un mort frumos cu ochii vii Ce scînteie-n afară. EMINESCU, O. I 88. 2. A împrăștia scîntei. Ard nuielele trăsnind, Crește para scînteind. ALECSANDRI, P. II 106. ◊ (Poetic) Luceafărul de ziuă scînteia, parc-ar fi fost scos din foc. SANDU-ALDEA, U. P. 128. – Prez. ind. pers. 3 și: scînteie (EMINESCU, O. I 209). – Variantă: schinteia (MACEDONSKI, O. I 29) vb. I.
25. [DLRLC] SCÎNTEIE, scîntei, s. f. 1. Părticică solidă incandescentă care sare din foc, dintr-un corp aprins, din ciocnirea a două corpuri dure sau însoțește o descărcare electrică. Noianul de flăcări de la răsărit se învolbură mai năprasnic... O vîltoare de scîntei se ridică în văzduh, risipindu-se într-o vijelie de stele căzătoare. REBREANU, R. II 107. O cracă trosnește, se rupe arzînd, Scîntei prin ceață se văd plutind. BELDICEANU, P. 60. Scînteile... de soare sărutate Se schimbă-n doi feciori, Drăgălași ca două flori. BOLINTINEANU, O. 91. ◊ Scînteie electrică v. electric. ◊ Expr. A i se face (cuiva) scîntei pe dinaintea ochilor, se zice cînd cineva primește o lovitură puternică (și are senzația că vede scîntei); a vedea stele verzi. Cînd sar odată voinicește de pe-un mal nalt în știoalnă, din greșeală, drept cu fața-n jos, numai scîntei mi s-au făcut pe dinaintea ochilor de durere. CREANGĂ, A. 61. A se învăța (sau a se deprinde) ca țiganul cu scînteia = a se deprinde cu răul. ◊ Fig. (Sugerînd ideea de lumină) Pas cu pas pe urma ei Alunecă-n odaie, Țesînd cu recile-i scîntei O mreajă de văpaie. EMINESCU, O. I 186. Cîmpia i se înfățișează luminată de scînteile strălucitoare ale licuricilor. ODOBESCU, S. III 20. (Sugerînd ideea de strălucire) În lumea asta sunt femei Cu ochi ce izvorăsc scîntei. EMINESCU, O. I 289. Te mai rog... să-mi împrumuți măcar o dată carul cu boii, s-aduc niște lemne din pădure la nevastă și la copii, că n-au scînteie de foc în vatră, sărmanii! CREANGĂ, P. 45. 2. Fig. Fapt, aparent neînsemnat, care declanșrază o acțiune sau un sentiment. O noapte de acele ce nu le poți uita, Care aprind în suflet scînteie de iubire. ALECSANDRI, P. I. 133. ♦ Părticică neînsemnată (din ceva); fărîmă, pic. Scînteie de talent, Scînteie de geniu. ▭ Țugulea scăpase cu o scînteie de viață, căci frații nu-l omorîse de tot. ISPIRESCU, L. 329. – Variantă: schinteie (ISPIRESCU, L. 201, NEGRUZZI, S. I 154) s. f.
26. [Șăineanu, ed. VI] scânteie f. 1. mică părticică de foc; 2. scânteie ce iese din corpuri electrizate; 3. fig. fragment de lumină, urmă de flacără: scânteile geniului. [Lat. *SCINTILIA = SCINTILLA].
27. [Scriban] schintéĭe V. scînteĭe.
28. [Scriban] * scîntéĭe f., pl. eĭ (lat. scĭntĭlla, pop. * scantĭlia [infl. de excandére, a fi aprins], de unde s’a făcut scînteĭe, ca femeĭe din familia; fr. étincelle, sp. centellla, pg. centelha; alb. škăndilĭe). Est. Părticică incandescentă care sare din foc (maĭ ales din cel de brad saŭ de mangal) saŭ din anuar cînd loveștĭ cu cremenea: a arunca scînteĭ. Fiz. Lumină vie care se produce pin cĭocnirea a doŭă corpurĭ dure saŭ a unuĭ corp electrizat. Fig. Strălucire, manifestare a inteligențeĭ: nicĭ o scînteĭe nu se vede în această poezie! În vest schinteĭe. V. scapăr.
29. [Scriban] scînteĭéz v. intr. (d. scînteĭe). Strălucesc foarte viŭ, sclipesc: stelele scînteĭaŭ, ochiĭ lupuluĭ scînteĭaŭ în întuneric. Fig. Mă manifest viŭ, scapăr: acest copil scînteĭază de inteligență, această femeĭe scînteĭază de frumuseță. – Pers III scînteĭe, îld. scînteĭază (Em.).
30. [DOOM 3] scânteia (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiază, imperf. 3 pl. scânteiau; conj. prez. 3 să scânteieze; ger. scânteind
31. [DOOM 2] scânteia (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiază, 1 pl. scânteiem; conj. prez. 3 să scânteieze; ger. scânteind
32. [DOOM 3] scânteie s. f., art. scânteia, g.-d. art. scânteii; pl. scântei, art. scânteile (desp. -te-i-)
33. [DOOM 2] scânteie s. f., art. scânteia, g.-d. art. scânteii; pl. scântei, art. scânteile
34. [MDO] Scînteia
35. [MDO] scînteia (ind. prez. 3 sg. și pl. scînteiază, 1 pl. scînteiem)
36. [MDO] scînteie
37. [IVO-III] scânteie, -teii gen. a., -tei pl.
38. [IVO-III] scânteiez, -teiază 3, -teieze 3 conj., -teiam 1 imp., -teia inf., -teietor adj. v.
39. [DER] scînteie (-i), s. f. – Particulă incandescentă care sare din foc; licăr. – Mr. scînteal’e. Lat. scintilla, prin intermediul unei forme ipotetice *scantilia (Pușcariu 1533; Pascu, Beiträge, 12; Philippide, II, 653; cf. REW 7220 și Graur, BL, V, 113), care a fost explicat printr-o anumită contaminare sau analogie cu excandĕre (Pușcariu) sau cu alb. skendilje (Densusianu, Rom., XXXIII, 285). Lat. *scinta, forma primitivă a lui scintilla (Cihac, I, 244), pare îndoielnică. Scant- în loc de scint- nu pare greu de admis, cf. formele paralele scĭndŭla-scandŭla, sĭlvatĭcus-salvatĭcus, serica-*sarica etc. Der. scînteia, vb. (a scoate scîntei; a luci, a străluci); scînteiuță, s. f. (focșor, văcariță, Anagallis arvensis; bănuț, Bellus perennis; plante, Gagea arvensis, Gagea pratensis); scînteioară, s. f. (focșor, văcariță).
40. [DE] SCÂNTEIA 1. Com. în jud. Ialomița, situată în C. Bărăganului, pe râul Strachina; 4.389 loc. (2005). Nod rutier. Satul S. a luat ființă în 1895 cu locuitori veniți din jud. Brăila și Buzău; între 1895 și 1948 a purtat numele Brătianu. Biserică (1901). 2. Com. în jud. Iași, situată în E Pod. Central Moldovenesc, pe râul Rebricea; 4.465 loc. (2005). Stație de c. f. (în satul S.), inaugurată la 1 mai 1892. Pe terit. com. S. au fost descoperite (1994) vestigiile unei așezări neolitice în care s-au găsit unelte fragmente de vase ceramice, figurine feminine ș.a. În satul S., atestat documentar în 1697, se află biserica Cuvioasa Parascheva, ctitorie din 1636 a domnului Vasile Lupu, refăcută în sec. 18 și renovată în 1846, iar în satul Boroșești, menționat documentar în 1462, există o biserică de lemn construită în 1812 (sau 1824) și renovată în 1868. Conac (sec. 19), în satul Ciocârlești.
41. [DE] SCÂNTEIA, cotidian, organ al C.C. al Partidului Comunist Român. A apărut ilegal între 15 aug. 1931 și 1940. La 21 sept. 1944 a apărut primul număr legal. Și-a încetat apariția în 1989.
42. [CECC] Din scînteie va izbucni flacăra (rus. Из искры возгорится пламя) – vers al poetului decembrist A. Odoevski (1802-1839) din poezia scrisă în Siberia ca răspuns la scrisoarea în versuri a lui Pușkin (1826), adresată decembriștilor deportați. În continuare se spune că poporul luminat se va aduna sub drapelul sfînt, va făuri săbii din lanțuri, va aprinde iar flacăra libertății și va porni cu ea împotriva țarilor. Popoarele vor răsufla ușurate și bucuroase. Din scînteie va izbucni flacăra, devenind o expresie populară, a figurat ca moto pe frontispiciul ziarului „Iskra”, primul organ al partidului revoluționar social-democrat rus, care a fost editat în străinătate între anii 1900-1903 din inițiativa și sub conducerea lui Lenin. Se citează spre a arăta că fapte mari sau sentimente puternice se pot naște dintr-o pornire care la început pare modestă, neînsemnată. LIT.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL