1. [DEX '09] SCUIPAT, (1) s. n., (2) scuipați, s. m. 1. S. n. Faptul de a scuipa. 2. S. m. Salivă, flegmă eliminată din gură prin scuipare. – V. scuipa.
2. [MDA2] scuipat1 sn [At: CORESI, EV. 169 / Pl: ~uri și (înv, rar) ~e, ~i / V: (înv, reg) ~pit, schipit, (înv) scuipiat, schiopit, (reg) scupit, ~upiat[1], schipiat, schipiț, scopit, șchipat, schiupit[2] / E: scuipa] 1-3 Scuipare (1, 3-4). 4 Secreție a glandelor salivare care se adună în gură (și se scuipă) Si: salivă, scuipătură (2), (pop) stupit, (îvr) scuipare (7), (reg) scuipici (1), expectorație, flegmă, spută. 5 (Reg; îe) A i se topi (cuiva) ~ul în gură A fi pofticios. 6 (Reg) A nu mai avea ~ în gură A vorbi mult. 7 (Reg; îe) A-și cântări ~pitul A nu face nimic. 8 (Reg; îe) A-i veni (cuiva) ~ la furcă A avea chef de vorbă. 9 (Îc) ~ul-cucului Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze în formă de rozetă, cu flori liliachii, roz, rar, albe Si: stupitul-cucului (Cardamine pratensis). 10 (Bot; îac) Depozit granulos sau vâscos format în jurul ramurilor arborilor din ouăle unor fluturi. 11 (Bot; reg îac) Lichid lăptos, caustic și otrăvitor, conținut în organele vegetale ale aliorului Si: (reg) scuipiciul-cucului. 12 (Orn; reg; îc) ~ul-dracului Coțofană (Pica pica).
3. [MDA2] scuipat2, ~ă a [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (îvr) scupit[1] / Pl: ~ați, ~e / E: scuipa] 1 (D. scuipat1, sânge etc.) Scos, aruncat din (sau pe) gură. 2 Acoperit de scuipat1 (4) în semn de batjocorire, de dispreț, de înjosire. 3-4 (Fig) Batjocorit2 (1-2). 5 (Îrg; fig) Care seamănă foarte bine cu cineva sau ceva Si: leit.
4. [DLRLC] SCUIPAT1 (1) s. n., (2) scuipați, s. m. 1. Faptul de a scuipa. Scuipatul este oprit. 2. Saliva dată afară din gură prin scuipare; spută. Vorbea cu cîte un fir alb de scuipat în fiecare colț al gurii subțiri, de om rău. DUMITRIU, N. 240. Ai dreptate, spuseră... tăbăcarii, pecetluind cuvîntul cu cîte o înjurătură și trei scuipați, ce plescăiră pe dușumea. ARDELEANU, D. 190. Unse cu scuipat de al său și se lipi. ISPIRESCU, L. 90.
5. [DLRLC] SCUIPAT2, -Ă, scuipați, -te, adj. 1. Aruncat din gură; expectorat. Lighenele... pline de sînge în care înoată degete tăiate, bucăți de plămin scuipate. CAMILAR, N. I 443. 2. Fig. (Familiar) Foarte asemănător cu..., întocmai cu..., aidoma, leit. Sandomir nalt ca un stejar, Cremene lat în spete cît trei, și Corbea scuipat ostaș, negru, tăcut ca o stîncă. DELAVRANCEA, O. II 173. Scuipată fată de-mpărat. id. ib. 294.
6. [Șăineanu, ed. VI] scuipat n. salivă.
7. [Scriban] scuĭpát (vest) și stupít (est) m. și n., pl. urĭ. Salivă, umezeala naturală a guriĭ. Scuipatu cuculuĭ, oŭă de omizĭ grămădite ca un inel în prejuru ramurelelor V. bale.
8. [DEX '09] SCUIPA, scuip, vb. I. 1. Intranz. A elimina din gură salivă, flegmă etc. cu o mișcare specifică a buzelor și a limbii. ♦ Tranz. A arunca scuipat asupra (sau în urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv), în semn de batjocorire, de înjosire, de dispreț; fig. a-și manifesta disprețul față de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.). ♦ Tranz. A da, a azvârli ceva afară din gură; p. ext. din gâtlej sau din plămâni; a expectora. ◊ Expr. (Fam.) A-și scuipa plămânii = a) se spune despre bolnavii de tuberculoză care tușesc și expectorează des; b) se spune pentru a arăta că cineva depune eforturi deosebite pentru ceva (fără rezultatele scontate). A scuipa sânge = a avea o hemoptizie. 2. Tranz. A elimina (ajutat de salivă) un corp străin aflat sau introdus în gură. 3. Intranz. și tranz. Fig. A arunca ceva cu forță. – Lat. *scupire.
9. [MDA2] scâpa v vz scuipa
10. [MDA2] scâpia v vz scuipa
11. [MDA2] scâpta v vz scuipa
12. [MDA2] scâptit[1] sn vz scuipat1
13. [MDA2] schiopi1 v vz scuipa
14. [MDA2] schipa v vz scuipa
15. [MDA2] schipi v vz scuipa
16. [MDA2] schipiat sn vz scuipat1
17. [MDA2] schipit sn vz scuipat1
18. [MDA2] schipiț sn vz scuipat1
19. [MDA2] schiupi v vz scuipa
20. [MDA2] scopi2 v vz scuipa
21. [MDA2] scopit2 sn vz scuipat1
22. [MDA2] scuepi v vz scuipa
23. [MDA2] scuipa [At: (cca 1550) CUV. D. BĂTR. II, 418/18 / V: (îrg) ~pi, scupi, ~upia (Pzi: scupiu), scopi, șchiopi, șchiupi, școpi, (înv) schiupi, scuepi, schiopi, șchiopti, șchiuopi, (reg) schipa, schipi, scâpa, scâpia, scâpta, șchipa, șchipi, șchipia / Pzi: scuip / E: ml *scupire cf expuere] 1 vi A elimina din gură salivă, printr-o mișcare specifică a buzelor și a limbii Si: (reg) a se sciurca, a stupi (1). 2 vi (Reg; d. oameni; îe) A ~ de sus (sau departe) A fi îngâmfat. 3 vi (D. oameni; îe) A linge unde a ~t A-și retrage vorbele (răuvoitoare). 4 vt A expectora (1). 5 vt (Pfm; d. bolnavii de tuberculoză; îe) A-și ~ plămânii (sau, reg, bojocii) A tuși și a expectora des. 6 vt (Pfm; d. oameni; îae) A depune eforturi mari pentru a realiza ceva (cu riscul pierderii sănătății). 7 vt (Pop; îe) A ~ sânge A avea o hemoptizie. 8 vi (D. pisici) A-și încorda corpul într-o mișcare de apărare și de atac, însoțită de un pufăit specific. 9-10 vt A arunca scuipat1 (4) asupra (sau în urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv) în semn de batjocorire, de înjosire, de dispreț. 11 vt (Fig) A-și manifesta disprețul față de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.). 12-13 vtr (Reg) A (se) murdări cu scuipat1 (4). 14 vt (C. i. corpuri străine, substanțe etc.) A elimina (cu forță) din gură (împreună cu scuipatul1 (4). 15 vt (Fig; c. i. cuvinte sau lucruri neplăcute, jignitoare etc.) A rosti (cu mânie, cu dispreț etc.). 16 vt (Fig; rar) A pronunța cu efort. 17-18 vti (Pan) A arunca cu forță. 19 vt (Arg) A oferi.
24. [MDA2] scuipi v vz scuipa
25. [MDA2] scuipiat sn vz scuipat1
26. [MDA2] scuipit sn vz scuipat1
27. [MDA2] scupi v vz scuipa
28. [MDA2] scupia v vz scuipa
29. [MDA2] scupiat sn vz scuipat1
30. [MDA2] scupit2, ~ă a vz scuipat2
31. [MDA2] scupit1 sn vz scuipat1
32. [MDA2] șchiopi2 v vz scuipa
33. [MDA2] șchipa v vz scuipa
34. [MDA2] șchiuopi v vz scuipa
35. [MDA2] șchiupi v vz scuipa
36. [MDA2] școpi v vz scuipa
37. [DEX '98] SCUIPA, scuip, vb. I. 1. Intranz. A elimina din gură salivă, flegmă etc. cu o mișcare specifică a buzelor și a limbii. ♦ Tranz. A arunca scuipat asupra (sau în urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv), în semn de batjocorire, de înjosire, de dispreț; fig. a-și manifesta disprețul față de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.). ♦ Tranz. A da, a azvârli ceva afară din gură, p. ext. din gâtlej sau din plămâni; a expectora. ◊ Expr. (Fam.) A-și scuipa plămânii = a) se spune despre bolnavii de tuberculoză care tușesc și expectorează des; b) se spune pentru a arăta că cineva depune eforturi deosebite pentru ceva (fără rezultatele scontate). A scuipa sânge = a avea o hemoptizie. 2. Tranz. A elimina (ajutat de salivă) un corp străin aflat sau introdus în gură. 3. Intranz. și tranz. Fig. A arunca ceva cu forță. – Lat. *scupire.
38. [DLRLC] SCUIPA, scuip, vb. I. Intranz. 1. A elimina din gură salivă, cu o mișcare particulară a obrajilor, a buzelor și a limbii. Moșul scuipă cu necaz. DUMITRIU, N. 171. Cuscrul Ilie își trase un pumn în căciulă și scuipă printre dinți. SADOVEANU, O. VII 351. Unii... scuipau în fluviu cu dispreț, intrau în cafenea ca să-și urmeze discuțiile și jocurile întrerupte. BART, E. 283. ◊ Expr. A-și scuipa în sîn v. sîn. ♦ Tranz. A arunca scuipat asupra cuiva (sau în urma cuiva), pentru a-l înjosi, a-l batjocori; fig. a-și manifesta disprețul față de cineva (prin cuvinte, atitudini). Colonelul gîndi: chiorul de Jimborean merge de bună samă la divizie să raporteze. Generalul are să-l scuipe. CAMILAR, N. I 80. Orheianu își repezi din șa trupu’ nainte, scuipă pe Șoimaru și ridică asupră-i buzduganul. SADOVEANU, O. VII 170. Mi-ai pus pe umeri cît ai vrut, Și m-ai scuipat și m-ai bătut Și cîne eu ți-am fost! Ciocoi pribeag, adus de vînt! COȘBUC, P. I 207. M-am dus la boieri să mă jăluiesc. Și boierul, în loc de un cuvînt bun, m-a scuipat drept în obraz, de față cu slugile sale. CREANGĂ, A. 159. ♦ Tranz. A da ceva afară din gură, din gîtlej sau din plămîni; a expectora. Bolborosi, scuipînd apă. DUMITRIU, N. 162. Numai cîțiva dinți are. – Pe ceilalți, spune, i-am scuipat de cînd am fost dat ordonanță la ofițer. STANCU, D. 245. Vîrful țigării îl scuipă scîrbit peste balustradă în mare. C. PETRESCU, Î. I 3. Scuipă îngrozit, însă în loc de sînge azvîrli țiuitoarea. SAHIA, N. 108. ◊ Fig. Spun! izbuti să scuipe glas sulgerul. SADOVEANU, Z. C. 130. ◊ Expr. A-și scuipa plămînii, se spune despre bolnavii de tuberculoză care tușesc tare și expectorează mult. A scuipa sînge = a expectora flegmă sanghinolentă (în anumite cazuri patologice). 2. Fig. A arunca ceva cu forță (printr-o deschizătură). Motorul bătea și scuipa dintr-o țeavă spre nori. SADOVEANU, M. C. 28. M-am pierdut... Printre munții de pucioasă care scuipă și se rup Aruncîndu-și bolovanii în văzduhurile roșii. EFTIMIU, Î. 63. Lumînarea de seu sfîrîia și scuipa tot mai des din feștila cu miros. I. BOTEZ, ȘC. 70. ◊ Tranz. Artileria grea scuipa obuz după obuz. CAMILAR, N. I 285. Parcă zboară, Parcă-noată, Scuipă foc, înghite drum, Și-ntr-un val-vîrtej de fum Taie-n lung pădurea toată. TOPÎRCEANU, B. 43.
39. [Șăineanu, ed. VI] scuipà v. 1. a da afară orice materie din gură, gâtlej, plămâni: a scuipa sânge; 2. a vărsa: a scuipa foc. [Macedo-rom. ascupi: probabil onomatopee, ca și sinonimul Mold. stupì].
40. [Scriban] 2) schĭopésc v. tr. Munt. vest. Fac șchĭop, șchĭopez.
41. [Scriban] scuĭp, a -á v. intr. (vlat. côspire [cl. conspúere], pin met. scopire, prez. scupio, de unde vechiu scuip [ca roĭb din rŭbeus], a scuĭpi, azĭ a scuipa și a șchiopi [Dos., ca schimb din *schiamb]. Cp. cu vfr. escopir, sp. escupir, pg. cuspir). Vest. Arunc saliva din gură: fumătoriĭ scuĭpă mult V. tr. Arunc din gură sau din gît: a scuĭpa flegmă. Murdăresc cu scuipat: a scuĭpa pardoseala. – Vechi și scuĭpesc, șchĭopesc, șchĭuopesc, școpesc. Azĭ în est stupesc (pop. stuchesc și stuchĭ, tu stuchĭ, el stuche, să stuche), rar șchĭopesc; In Gorj. eŭ scupiĭ (tu scúpiĭ, el scúpie, scupiém, scupiáțĭ, scúpie; a scupia), în Meh. șchĭupesc, în Ban. șchip (a șchipa).
42. [Scriban] scupíĭ V. scuĭp.
43. [Scriban] 2) șchĭopésc v. intr. V. scuĭp.
44. [Scriban] șchip, șchĭuopésc, șchĭupesc, V. scuĭp.
45. [Scriban] școpésc, V. scuĭp.
46. [DOOM 3] scuipat1 (acțiune) s. n.
47. [DOOM 3] scuipat2 (rezultat) s. m., pl. scuipați
48. [DOOM 2] scuipat2 (acțiune) s. n.
49. [DOOM 2] scuipat1 (rezultat) s. m., pl. scuipați
50. [DOOM 3] scuipa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scuip, 3 scuipă; conj. prez. 1 sg. să scuip, 3 să scuipe
51. [DOOM 2] scuipa (a ~) vb., ind. prez. 3 scuipă
52. [IVO-III] scuip.
53. [DER] scuipa (-p, at), vb. – 1. A elimina salivă. – Var. scuipi, sch(i)u(o)pi, st(i)ui, Banat șchi(o)pi, știpi, știpa, Mold. stupi, stuchi, scupi. Mr. ascuchiu, ascuchire, megl. scupés, scupiri. Lat. conspuĕre, prin intermediul unor rezultate populare care se pare că nu au variat încă din epoca romană. Cu reducerea normală a lui ns › s, rezultatul *cospuĕre (montañés, port. cuspir) ar fi ajuns la o metateză *scupuere › *scupire (v. fr. escopir, sp. escupir), care explică și rezultatul rom. Totuși interpretările variază mult. S-a propus o evoluție *exconspuĕre › excuppere (G. Paris, Rom., XVI, 153); *esconspῑre (Cornu, Rom., IX, 130; Pușcariu 1556; Tiktin); *expuĕre (Cihac, I, 249; Koerting 3374); *scuppῑre, de origine imitativă (Meyer-Lübke, ZRPh., X, 173; REW 8014); *stupῑre (Densusianu, Hlr., 197); *sputāre (Meyer 336); *conspāre (Pascu, I, 43). Forma cea mai veche este scuipi, la Coresi; dacă se ține cont de var., este de uz general (ALR, I, 87). Der. scuipat (var. scuipit, scuipătură, stupit, stupitură), s. n. (faptul de a scuipa); scuipătoare, s. f. (vas în care se scuipă; Arg., gură).
54. [DE] SCUPI v. Skopje.
55. [Argou] scuipat, scuipați s. m. (intl.) 1. denunț, trădare. 2. om lipsit de caracter, om de nimic.
56. [Argou] a scuipa contra vântului expr. (vulg.) 1. a se pune rău cu șefii. 2. a manifesta lipsă de orientare.
57. [Argou] a scuipa foc expr. (d. oameni) a fi furios / mânios.
58. [Argou] a-și scuipa bojocii expr. (pop.) a fi bolnav de tuberculoză.
59. [Argou] a-și scuipa fierea expr. a vorbi cu ură.
60. [Argou] a-și scuipa plămânii expr. 1. a tuși des, cu expectorație bogată. 2. a depune eforturi deosebite fără a obține rezultatele scontate.
61. [Argou] scuipa, scuip v. i. (intl.) 1. a trăda. 2. a mărturisi.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL