1. [MDA2] scrâșca vi [At: CUV. D. BĂTR. II, 346/8 / V: (înv) ~răș~, scârș~, scărcica, scârcica, (reg) ~riș~ / Pzi: scrâșc / E: s- + crâșca] (Înv) 1-2 A scrâșni (1-2).
2. [MDA2] scărcica v vz scrâșca
3. [MDA2] scârcica v vz scrâșca
4. [MDA2] scârșca v vz scrâșca
5. [MDA2] scrășca v vz scrâșca
6. [MDA2] scrișca v vz scrâșca
7. [Scriban] scîrcicá (a) v. intr. V. scrîșnesc.
8. [DAR] scrâșca, scrâșc, vb. I (înv. și reg.) 1. a scrîșni (din dinți). 2. a pronunța cuvintele printre dinți (cu supărare, cu furie, cu ură); a mormăi, a mârâi, a bombăni.
9. [DLRLV] SCÎRȘCA vb. v. scrîșca.
10. [DLRLV] SCRÎȘCA vb. (Mold., Criș., Trans. SV, Trans. N) A scrîșni. A: Să îngîmfa cu inimile sale și scrîșca cu dinții spre-ns. AP. 1646, 23v. Arapii aceia scrîșca cu dinții vrînd să mă apuce. VSV 1691, 132v. Îndată au amurțit si s-au mâhnit, unii scîrșcîndu în dinți au ieșit din spătărie. NCL II, 299; cf. PAT. 1685, 16v; VSV 1691, 134r, 137r; VSV 1742, 183v, 184r, 185r. ◊ Fig. Țara scîrșca . . . după atîta răutate ce făcuse. URECHE. C: Și ei, ca un leu, răpitor, asa Scrîșcă eu dinți<i> si-ș gătesc gușa. VCC, 49. Alții scrîșcă în dinți. POGREB., 103v; cf. MISC. SEC. XVII, 1r. ◊ Fig. 7 tuneluri deodată, vor tuna și iadul va scîrșca și toți dracii cu mare frică, să vor înfricoșea. MOL. 1695, 47v. Variante: scîrșca (URECHE; MOL. 1695, 47v; MISC. SEC. XVII, 1r; NCL II, 299; VSV 1742, 183v). Etimologie: pref. s- + crîșca. Vezi și crîșca, scîrșcătură, scrîșcare. Cf. c r î ș c a.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL