1. [MDA2] scoțător, ~oare [At: PSALT. HUR. 21r/13 / Pl: ~i, ~oare / E: scoate + -ător] 1 a (Înv; d. substanțe medicamentoase) Care are proprietatea de a provoca transpirație, diureză sau purgație. 2-3 sm, a (Înv) Mântuitor. 4 smf Muncitor care scoate materialele (dintr-un cuptor, dintr-o mașină) în cursul unui proces de fabricație.
2. [DLRLC] SCOȚĂTOR, OARE, scoțători, -oare, s. m. și f. Muncitor care scoate materialele dintr-un cuptor, dintr-o mașină, în cursul unui proces de fabricație.
3. [DLRM] SCOȚĂTOR, -OARE, scoțători, -oare, s. m. și f. Muncitor care scoate materialele (dintr-un cuptor, dintr-o mașină) în cursul unui proces de fabricație. – Din scoț (prez. ind. pop. al lui scoate) + suf. -(ă)tor.
4. [Scriban] scoțătór, -óare adj. adj. și s. L. V. Mîntuitor (cel ce te scoate din nevoĭ).
5. [MDA2] scoțitoriu[1], ~oare a vz scoțător
6. [DAR] scoțător, scoțătoare, adj., s.m. și f. (înv.) 1. (adj.; despre substanțe medicamentoase) care are proprietatea de a provoca transpirație (sudorific), diureză (diuretic) sau purgativ. 2. (adj. și s.m.) mântuitor, salvator. 3. (s.m. și f.) muncitor care scotea materialele (dintr-un cuptor, dintr-o mașină) în cursul unui proces de fabricație.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL