1. [DEX '09] SCOȚIAN, -Ă, scoțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Scoția. 2. Adj. Care aparține Scoției sau scoțienilor (1), privitor la Scoția ori la scoțieni. [Pr.: -ți-an] – Scoția (n. pr.) + suf. -ean.
2. [MDA2] scoțian, ~ă [At: I. GOLESCU, C. / P: ~ți-an / Pl: ~ieni, ~iene / E: Scoția + -ean] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populația de bază a Scoției. 3-4 smf, a (Om) originar din Scoția. 5 smp Populația care locuiește în Scoția Si: (înv) scoți (1). 6-7 a Care aparține Scoției sau scoțienilor (5) Si: (îvr) scotez (1-2), scotic (1-2), scoticesc (1-2). 8-9 Privitor la Scoția sau la scoțieni (5) Si: (îvr) scotez (3-4), scotic (3-4), scoticesc (3-4). 10 a Care provine din Scoția Si: (îvr) scoez (5), scotic (5), scoticesc (5). 11 a (Îs) Școala ~ă Școală filozofică engleză din sec. XVIII, care se baza pe o filozofie a „bunului simț”. 12 a (Îs) Duș ~ Duș în care apa foarte fierbinte alternează cu cea foarte rece. 13 sf Limbă vorbită de scoțieni (5). 14 a (Fig) Zgârcit.
3. [DEX '98] SCOȚIAN, -Ă, scoțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Scoției sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Scoției sau populației ei, privitor la Scoția sau la populația ei, originar din Scoția. [Pr.: -ți-an] – Scoția (n. pr.) + suf. -ean.
4. [DLRLC] SCOȚIAN2, -Ă, scoțieni, -e, s. m. și f. Persoană făcînd parte din populația de bază a Scoției.
5. [DLRLC] SCOȚIAN1, -Ă, scoțieni, -e, adj. Care este propriu scoțienilor, al scoțienilor sau al Scoției; din Scoția, după moda sau în felul scoțienilor. Costum scoțian. ▭ Duș scoțian = duș făcut alternativ cu apă caldă și rece.
6. [DOOM 3] scoțian (desp. -ți-an) adj. m., s. m., pl. scoțieni (desp. -ți-eni); adj. f., s. f. scoțiană, pl. scoțiene
7. [DOOM 2] scoțian (-ți-an) adj. m., s. m., pl. scoțieni (-ți-eni); adj. f., s. f. scoțiană, pl. scoțiene
8. [DER] scoțian (-ieni), s. m. – Locuitor din Scoția. De la Scoția (< it. Scozia).
9. [DTL] SCOȚIANĂ s. f. (< Scoția + suf. -ean): limbă celtică din grupul gaelic vorbită mai întâi de vechii scoți (care populau inițial vestul și nordul Irlandei, fixându-se apoi în secolele al V-lea – al VI-lea în nordul insulei britanice), apoi de scoțieni, actualii locuitori ai Scoției, Anglia. Majoritatea vorbitorilor scoțieni sunt bilingvi, vorbind și engleza. A evoluat independent de irlandeză timp de secole. A fost atestată în secolul al XVI-lea. În secolul trecut, s-a adunat un bogat material folcloric scoțian, iar spre sfârșitul secolului, s. a devenit obiect de studiu în școli. De câteva decenii este folosită și la emisiunile de radio din Anglia.
10. [DE] SCOȚIÁN, -Ă, (< n. pr. Scoția) s. m. și f. 1. S.m și f. (La m. pl.) Popor care s-a constituit, din scoți, ca națiune pe terit. Scoției (Marea Britanie). Mai trăiesc în S.U.A., Canada și Australia. De religie prezbiteriană. ♦ Persoană care aparține acestui popor sau este originară din Scoția. Limba scoțiană este vorbită de scoțienii de origine celtică. Face parte din ramura celtică a familiei de limbi indo-europene. A evoluat din sec. 11 – 13 independent de limba irlandeză. Scoțienii vorbesc și o variantă a limbii engleze, răspândită în Scoția după sec. 11. 2. Adj. Care aparține Scoției sau populației ei, privitor la Scoția sau la scoțieni. ◊ Școala s. = școală filozofică engleză din sec. 18, întemeiată de Th. Reid (alți reprezentanți: J. Beattie, J. Oswald, D. Steward), numită și „filozofia simțului comun”, „filozofia bunului-simț”. S-a opus atât idealismului extremist, cât și materialismului și ateismului.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL