1. [DEX '09] SCHEUNAT s. n. Scheunare, chelălăit. [Pr.: sche-u-] – V. scheuna.
2. [MDA2] scheunat sn [At: AGÂRBICEANU, P. M. 20 / P: sche-u~ / V: ~nit, șche~ / Pl: ? / E: scheuna] 1-3 Schelălăială (1-3).
3. [DEX '98] SCHEUNAT s. n. Scheunare, chelălăit. [Pr.: sche-u-] – V. scheuna.
4. [DLRLC] SCHEUNAT s. n. Scheunare, chelălăit. Am auzit pe sub pămînt scheunînd un cățel luat de ape... a trecut scheunatul pe sub mine, s-a lot dus la vale. CAMILAR, N. II 202. – Variantă: șcheunat (CAMILAR, N. I 153) s. n.
5. [DEX '09] SCHEUNA, scheaun, vb. I. Intranz. (Despre câini, rar despre alte animale; la pers. 3) A scoate sunete ascuțite și repetate de durere, de bucurie; a chelălăi. ♦ Fig. (Fam.: despre oameni) A se văita, a plânge. [Pr.: sche-u-] – Probabil formație onomatopeică.
6. [MDA2] chiauna v vz scheuna
7. [MDA2] chiona v vz scheuna
8. [MDA2] scauoi v vz scheuna
9. [MDA2] scăoi v vz scheuna
10. [MDA2] scăuăi[1] v vz scheuna
11. [MDA2] scăui v vz scheuna
12. [MDA2] scăuna v vz scheuna
13. [MDA2] scheuna vir [At: EMINESCU, O. IV, 81 / P: sche-u~ / V: (reg) schiaona, schiauăna, schiau~, schiauona, schie~, schioni, schiuăna, schiuna, scauoi[1], scăoi (Pzi: și 3 scăoie), (Pzi: 3 scăuăiește), scăui (Pzi: 3 scăuiește), scău~, șcău~, șcheaona, șcheuna, șchiauna, șchiauona, știau~ / Pzi: scheaun, (rar) scheun / E: fo cf scheau] 1-2 A schelălăi (1-2).
14. [MDA2] scheunit sn vz scheunat
15. [MDA2] schiaona v vz scheuna
16. [MDA2] schiauăna v vz scheuna
17. [MDA2] schiauna v vz scheuna
18. [MDA2] schiauona v vz scheuna
19. [MDA2] schieuna v vz scheuna
20. [MDA2] schioni v vz scheuna
21. [MDA2] schiuăna v vz scheuna
22. [MDA2] schiuna v vz scheuna
23. [MDA2] șcheuna v vz scheuna
24. [MDA2] șcheunat, ~ă a vz scheunat
25. [CADE] CHIAUNA (-un) vb. intr. = SCHEUNA: un haitic de cîini, chiaunînd și urlînd, au năpădit în sfîntul lăcaș (CAR.).
26. [DEX '98] SCHEUNA, scheaun, vb. I. Intranz. (Despre câini, rar despre alte animale; la pers. 3) A scoate sunete ascuțite și repetate de durere, de bucurie; a chelălăi. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) A se văita, a plânge. [Pr.: sche-u-] – Probabil formație onomatopeică.
27. [DLRLC] SCHEAUNA vb. I v. scheuna.
28. [DLRLC] SCHEUNA, scheaun, vb. I. Intranz. (Despre cîini, uneori și despre alte animale) A scoate sunete ascuțite și repetate (de durere, mai rar de bucurie), a chelălăi. Cîinele se trăsese îndărăt în cotețul lui și scheuna încet. DUMITRIU, N. 162. A răbdat ce-a răbdat vulpea, a scheunat, s-a repezit chefnind spre ieșire. STANCU, D. 431. Cînele o urma supus, scheunînd din cînd în cînd, moale. SADOVEANU, B. 211. ◊ Refl. Fig. Poate cînd te-oi privi atît... scheunîndu-te ca un cîine prins, m-oi vindeca de tine! CAMIL PETRESCU, T. II 239. – Variante: scheauna, șcheuna (CAMILAR, N. I 153) vb. I.
29. [DLRLC] ȘCHEUNA vb. I v. scheuna.
30. [DLRLC] ȘCHEUNAT s. n. v. scheunat.
31. [DLRM] SCHIAUNA vb. I. v. scheuna.
32. [Șăineanu, ed. VI] scheunà v. Mold. a schelălăi: câinele a scheunat. [Onomatopee (din scheu-scheu! ce exprimă lătratul dureros al câinilor)].
33. [Scriban] schéun, a -á v. intr. (rudă cu schincănesc și scîncesc. Cp. cu mĭeun). Gem, schelălăĭesc foarte încet, cum fac cîniĭ cînd așteaptă la ușă și nu li se deschide saŭ aŭ altă nemulțămire saŭ și cînd se gudură: scheunînd ușor, dădea din coadă (VR 1911, 12, 419), scheaună, să scheune. – Și schion, a schioni (Munt. est.) și cheun, a cheuna (Munt. vest CL. 1910, 5, 551 și Trans. Agrb. Înt. 24).
34. [DOOM 3] scheunat (desp. sche-u-) s. n.
35. [DOOM 2] scheunat (sche-u-) s. n.
36. [DOOM 3] scheuna (a ~) (a schelălăi) (desp. sche-u-) vb., ind. prez. 3 scheaună, imperf. 3 pl. scheunau; conj. prez. 3 să scheaune
37. [DOOM 2] scheuna (a ~) (sche-u-) vb., ind. prez. 3 scheaună; conj. prez. 3 să scheaune
38. [MDO] scheuna (ind. prez. 3 sg. și pl. scheaună)
39. [IVO-III] schiaun, schiauni 2, schiaună 3, scheunăm 1 pl., scheune 3 conj., scheunam 1 imp., scheuna inf.
40. [DER] scheuna (schiaun, -at), vb. – 1. A lătra, a chelălăi. – 2. A țipa, a se văita. – Var. cheuna, chiauna, schiauna, șcheuni, schiona. Creație expresivă, bazată pe *chiau, care imită glasul plîngăreț al cîinelui, cf. chiu și chefni, mieuna < miau. Tiktin a intuit caracterul imitativ al creației, dar a pornit de la o bază *sklab, imposibilă în rom. După părerea greșită a lui Cihac, II, 330, din sl. skomati „a geme”. – Der. scheunătură, s. f. (lătrătură).
41. [Argou] scheuna, scheaun v. i. (d. oameni) a se văita, a (se) plânge
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL