1. [DEX '09] SCHELĂLĂIT s. n. Chelălăit1. – V. schelălăi.
2. [MDA2] schelălăit sn [At: AGÂRBICEANU, A. 107 / V: scherlăit, scher~, schiol~ / Pl: ~uri / E: schelălăi] Schelălăială (1-3).
3. [DEX '98] SCHELĂLĂIT, schelălăituri, s. n. Chelălăit1. – V. schelălăi.
4. [DLRLC] SCHELĂLĂIT s. n. v. chelălăit.
5. [DEX '09] CHELĂLĂI, pers. 3 chelălăie, vb. IV. Intranz. (Despre câini, rar despre alte animale) A scoate sunete tânguitoare, ascuțite și repetate; a scheuna. – Formație onomatopeică.
6. [DEX '09] CHELĂLĂIT1 s. n. Chelălăială. – V. chelălăi.
7. [DEX '09] SCHELĂLĂI, pers. 3 schelălăie, vb. IV. Intranz. A chelălăi. – Pref. s- + chelălăi.
8. [MDA2] chelăcăi v vz chelălăi
9. [MDA2] chelălăi vi [At: BIBLIA (1688), 47 / V: schechi~, chiol~, ~lăcăi, sche~, schi~, schelălui, schilăi, schiol~, (reg) cherlăi, chie~ / Pzi: ~ies și ~lăi / E: fo cf (s)cheuna, chiloman] 1 (D. cîini sau d. vulpe, spc d. copoi sau d. căței) A scoate sunete plângătoare, ascuțite și dese (de durere sau, mai rar, de bucurie sau când găsesc vânat). 2 (Pan; d. copii) A plânge continuu Si: a scânci, a zmârcăi. 3 (Îf schelălăi) A geme.
10. [MDA2] chelălăit1 sn [At: ODOBESCU, S. III, 134 / V: sche~, schiol~ / Pl: ~uri / E: chelălăi] Chelălăitură.
11. [MDA2] chilălăi v vz chelălăi
12. [MDA2] chilălău sms vz chelălăi[1]
13. [MDA2] chiolălăi v vz chelălăi
14. [MDA2] scălălăi v vz schelălăi
15. [MDA2] scelâlâi v vz schelălăi
16. [MDA2] schelăi v vz schelălăi
17. [MDA2] schelălăi [At: KLEIN, D. 420 / V: (reg) scăl~, scelâlâi, șchelui, ~ăloi, ~ălui, ~elăi, ~erlăi, ~erl~, schilăi, schil~, schiol~, schirloloi, schiuli, șchil~, ștelălui / Pzi: 3 schelălăie, (rar) ~ește / E: s- + chelălăi] 1 vi (D. câini, pgn, d. alte animale) A scoate sunete plângătoare, ascuțite și repetate (de obicei de durere) Si: a chelălăi (1), a scheuna (1), (reg) a schencăni (1). 2-3 vir (D. oameni, mai ales d. copii mici; dep; pan) A plânge (continuu, strident) Si: a scheuna (2). 4 vt (Mun; îf scherlăi; c. i. copii) A bate (făcând să plângă, să urle).
18. [MDA2] schelăloi v vz schelălăi
19. [MDA2] schelălui v vz schelălăi
20. [MDA2] scherlăi v vz schelălăi
21. [MDA2] scherlăit1 sn vz schelălăit
22. [MDA2] scherlălăi v vz schelălăi
23. [MDA2] scherlălăit sn vz schelălăit1
24. [MDA2] schilăi v vz schelălăi
25. [MDA2] schilălăi v vz schelălăi
26. [MDA2] schiolălăi v vz schelălăi
27. [MDA2] schiolălăit sn vz schelălăit
28. [MDA2] schirloloi v vz schelălăi
29. [MDA2] schiuli v vz schelălăi
30. [MDA2] șchelui v vz schelălăi
31. [MDA2] șchilălăi v vz schelălăi
32. [MDA2] ștelălui v vz schelălăi
33. [CADE] CHELĂLĂI (-ăesc) vb. intr. 1 A lătra lung, a urla văitîndu-se: cîinii alergau din toate părțile chelălăind (I.-GH.) ¶ 2 Ⓕ A plînge într’una (vorb. de copii).
34. [CADE] CHELĂLĂIT sbst., CHELĂLĂITURĂ (pl. -turi) sf. 1 Faptul de a chelălăi: pare că se și aude răsunetul lătrăturilor, chalălăitul lor de bucurie (L.-M.) ¶ 2 Lătrat lung cu urlete de durere: huiduiturile și rîsetele acoper... chelălăiturile animalului (CAR.).
35. [DEX '98] SCHELĂLĂI vb. IV v. chelălăi.
36. [DLRLC] CHELĂLĂI, chelălăi, vb. IV. Intranz. (Despre cîini sau, rar, despre alte animale) A scoate urlete plîngătoare, ascuțite și dese. V. scheuna. Dar dată că lighioanele încep să chelălăie. GALACTION, O. I 49. Aiurit de huiduituri, de amenințările puștilor și de loviturile tinichelii, nenorocitul animal fugea făcînd niște salturi nebunești și chelălăind într-un chip infernal. CARAGIALE, O. II 77. Dolfa rău chelălăia. TEODORESCU, P. P. 515. ◊ Fig. (Rar, despre oameni) Copiii tremură, se feresc, încep să chelălăie. STANCU, D. 156. – Variante: schelălăi (LESNEA, I. 127, ALECSANDRI, P. III 206, ȘEZ. VII 66), schilăi (RETEGANUL, P. IV 46), schiolălăi (HOGAȘ, M. N. 187) vb. IV.
37. [DLRLC] CHELĂLĂIT1 s. n. Faptul de a chelălăi; chelălăi tură, chelălăială. Pare că se și aude... chelălădtul lor [al cîinilor], de bucurie sau de durere. ODOBESCU, S. III 134. – Variantă: schelălăit (C. PETRESCU, C. V. 148) s. n.
38. [DLRLC] SCHILĂI vb. IV v. chelălăi.
39. [DLRLC] SCHIOLĂLĂI vb. IV v. chelălăi.
40. [DLRM] CHELĂLĂI, pers. 3 chelălăie, vb. IV. Intranz. (Despre cîini sau, rar, despre alte animale) A scoate urlete plîngătoare, ascuțite și dese. [Var.: schelălăi vb. IV] – Onomatopee.
41. [DLRM] CHELĂLĂIT1 s. n. Faptul de a chelălăi; chelălăială. [Var.: schelălăit s. n.]
42. [Șăineanu, ed. VI] chelălăi v. 1. a urla văitându-se (de câini când îi bate rău cineva); 2. fig. a plânge neîncetat (de copii). [Onomatopee].
43. [Șăineanu, ed. VI] schelălăì v. a chelălăi: (câinii) schelălăesc sălbatic, rod oasele deoparte AL. [V. chelălăì].
44. [Scriban] chelácăĭ, a -ăcăí v. intr. (ung. kelekólálni, a te zvîrcoli). Munt. est. Chelălăĭesc, vorbind de cînĭ. Iron. Plîng, scîncesc. V. refl. Chelălăĭesc. Plîng, scîncesc.
45. [Scriban] chelălăĭésc v. intr. (ca și chelacăĭ). Vest. Țip de durere, vorbind de cînĭ. – Și schelălăĭesc (Munt. Mold.) chĭolălăĭesc, schĭolălăĭesc și schĭórlăĭ (Mold.), chilălăĭesc, schilălăĭesc și (Olt.) schílăĭ și -ĭésc.
46. [Scriban] chilălăĭésc, V. chelălăĭesc.
47. [Scriban] chĭolălăĭésc, V. chelălăĭesc.
48. [Scriban] schilă(lă)ĭésc V. chelălăĭesc.
49. [Scriban] schĭolăi- V. chelăi-.
50. [DOOM 3] !schelălăit s. n., pl. schelălăituri
51. [DOOM 2] *schelălăit s. n.
52. [DOOM 3] chelălăi (a ~) vb., ind. prez. 3 chelălăie, imperf. 3 pl. chelălăiau; conj. prez. 3 să chelălăie
53. [DOOM 3] chelălăit s. n.
54. [DOOM 3] schelălăi (a ~) vb., ind. prez. 3 schelălăie, imperf. 3 pl. schelălăiau; conj. prez. 3 să schelălăie
55. [DOOM 2] chelălăi (a ~) vb., ind. prez. 3 chelălăie, imperf. 3 sg. chelălăia; conj. prez. 3 să chelălăie
56. [DOOM 2] chelălăit s. n.
57. [DOOM 2] *schelălăi (a ~) vb., ind. prez. 3 schelălăie, imperf. 3 sg. schelălăia; conj. prez. 3 să schelălăie
58. [IVO-III] schelălăesc, -lăește 3, -lăiam 1 imp.
59. [DER] chelălăi (-ăesc, -it), vb. – A scheuna (despre cîini). – Var. schelălăi. Creație expresivă, cf. ngr. ϰελρίζω „a murmura”, prov. quila, fr. (Marne) quialer, cu aceeași accepție. – Der. chelălăială, chelălăitură, chelălăit, chilălău, s. f. și n. (scheunat). Cf. schilă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL