1. [MDA2] scatulcă1 sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 93/8 / V: (înv) ~urcă, ~tol~, scăt~, șc~, ~lșcă / Pl: ~lce, ~lci / E: rs шкатулка] (Îrg) Lădiță (compartimentată) în care se pun sticle, mâncare, diverse obiecte mărunte, mai ales pentru călătorie, sau în care se păstrează lucruri de preț.
2. [DLRLC] SCATULCĂ, scatulce, s. f. (Învechit) Cutie, cufăraș în care se păstrează lucruri de preț; lădiță în care se pun merinde pentru drum. (Atestat în forma scatoalcă) Umplu și cîteva clondire cu vin și rachiu și le puse la scatoalcă... iar după aceea se sui în caretă și plecă. FILIMON, C. 224. – Variantă: scatoalcă s. f.
3. [DLRM] SCATULCĂ, scatulce, s. f. (Înv.) Cutie în care se păstrează lucruri de preț; lădiță în care se pun merinde pentru drum. [Var.: scatoalcă s. f.] – Rus škatulka.
4. [Scriban] scatúlcă și -ólcă (vechĭ) f., pl. ĭ și -oálcă pl. olcĭ și oalce (rus. škatulka, d. škatulĭ, pol. szkatula, sîrb. škatula, ung. iskatula, katulya, it. scatola, mlat. scatula, de unde și germ. schachtel). Raclă, lădiță saŭ cutie de ținut proviziunĭ saŭ documente. Fig. Iron. A mînca o scatoalcă, a mînca o trînteală, o calvatură, o bătaĭe. – Forma -ulcă la N. Cost. Let. 2, 83, Iorga Negoț. 146 și rTP 2, 29.
5. [MDA2] scatulșcă sf vz scatulcă1
6. [MDA2] scaturcă sf vz scatulcă1
7. [MDA2] scătulcă sf vz scatulcă1
8. [MDA2] șatulcă sf vz scatulcă
9. [MDA2] șcatulcă sf vz scatulcă
10. [MDA2] șcătulcă sf vz scatulcă
11. [MDA2] șetulcă sf vz scatulcă
12. [DLRLC] SCATOALCĂ1 s. f. v. scatulcă.
13. [Șăineanu, ed. VI] scatolcă f. 1. lădiță de pus clondire: umplu câteva clondire cu vin și rachiu și le puse la scatolcă FIL.; 2. fam. băborniță; 3. fam. calcavură: i-a tras câteva scatoalce. [Rus. ȘKATULKA (din nemț. Schatulle)].
14. [DER] scatolcă (-ci), s. f. – 1. Ladă, cufăraș. – 2. Palmă puternică. – Var. scatoalcă, Mold. scatulcă. It. scatola, prin rus. skatulka (Cihac, II, 330; Sanzewitsch 209). Semantismul celui de al doilea sens nu este clar. Este dubletul lui șcatulă, s. f. (Trans., ladă), rar, din mag. skatulya (Gáldi, Dict., 157).
15. [DLRLV] SCATULCĂ s. f. (Mold.) Lădiță, cutie, cufăraș. O scatulcă ce avea cu odoarele sale. N. COSTIN. Mitropolitul acela, luînd acea scatidcă cu odoarele lui lordachi vornicul, o duse la Nicolai-Vodă. N. COSTIN. apud CADE: cf. NCCD (gl.). Variante: șcatulcă (NCCD, gl.). Etimologie: rus., ucr. škatulka. Cf. c h i a b u t, s a n d u c.
16. [DAR] scatulcă, scatulce și scatulci, s.f. (înv. și reg.) lădiță, cutie, cufăraș în care se pun sticle, mâncare, obiecte mărunte etc. pentru călătorie.
17. [DLRLV] ȘCATULCĂ s.f. v. scatulcă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL