1. [DEX '09] SCANDIU s. n. Element chimic, metal din grupa pământurilor rare, alb-cenușiu cu luciu metalic, care se găsește în natură sub formă de oxid. – Din fr. scandium, germ. Skandium.
2. [MDA2] scandiu sn [At: PONI, DH. 30 / Pl: ? / E: ger Skandium, fr scandium] Element chimic metalic din grupa pământurilor rare, alb-cenușiu cu luciu specific, care se găsește în natură sub formă de oxid.
3. [DN] SCANDIU s.n. Element chimic, metal din grupa pămînturilor rare care se găsește în natură sub formă de oxid. [Pron. -diu. / < fr. scandium].
4. [MDN '00] SCANDIU s. n. element chimic din grupa lantanidelor. (< fr. scandium, Skandium)[1]
5. [Scriban] * scándiŭ n. Chim. Un corp simplu.
6. [DOOM 3] scandiu [diu pron. dĭu] s. n., art. scandiul; simb. Sc
7. [DOOM 2] scandiu [diu pron. dĭu] s. n., art. scandiul; simb. Sc
8. [DE] SCÁNDIU (< fr., germ. {i}; {s} lat. Scandi[navia]) s. n. Element chimic (Sc; nr. at. 21, m. at. 44,956) din grupa pământurilor rare, alb-cenușiu, cu luciu metalic; se găsește în natură sub formă de oxid. A fost descoperit de suedezul L.F. Nilson, în 1879. Utilizat pentru obținerea aliajelor ușoare cu mare rezistență mecanică și la coroziuni, în calitate de catalizator al conversiunii para-orto- a hidrogenului la temperaturi înalte, ca filtru de neutroni în tehnica nucleară.
9. [DE] Sc, simbol chimic pentru scandiu.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL