1. [MDA2] satâraș1 sm [At: FILIMON, O. I, 109 / Pl: ~i / E: satâr2 + -aș] Soldat mercenar din vechea gardă domnească, în țările române, înarmat cu satâr1 (2) Si: satârgiu, șatâr.
2. [MDA2] satâraș2 sn [At: I. GOLESCU. C. / Pl: ~e / E: satâr1 + -aș] 1-2 (Șhp) Satâr1 (1) (mic).
3. [DLRLC] SATÎRAȘ, satîrași, s. m. (Învechit) Soldat din garda domnească înarmat cu satîr (2). Arnăuții și satîrașii își curățau armele. FILIMON, C. 58.
4. [DLRM] SATÎRAȘ, satîrași, s. m. (Înv.) Soldat din garda domnească înarmat cu satîr (2). – Din satîr + suf. -aș.
5. [Șăineanu, ed. VI] satârași m. pl. ceată de ostași înarmați cu securi făcând parte din garda domnească: arnăuții și satârașii își curățau armele FIL.
6. [Scriban] satîráș v. șatîr.
7. [Scriban] șatîr m. (turc. șatyr). Vechĭ. Un fel de lacheŭ care mergea înaintea marilor demnitarĭ. – Și satîr (după pronunțarea ngr.) și satîráș, satiráș.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL