1. [DEX '09] SATURAȚIE s. f. 1. Stare a unui compus chimic care nu mai conține valențe libere și deci nu mai poate adiționa alte elemente în molecula lui; stare a unei soluții în care nu se mai poate dizolva o nouă cantitate din substanța dizolvată; stare a unui mediu gazos în care nu se mai poate evapora o nouă cantitate dintr-un anumit lichid; stare a unui sistem chimic, fizic sau tehnic pentru care o anumită mărime caracteristică a atins valoarea ei maximă. ♦ Loc. adv. Până la saturație = a) până la completarea tuturor valențelor libere; b) fig. la nivelul de la care cineva nu mai poate suporta. 2. Stare de intensitate maximă a unui fenomen, satisfacere maximă a cuiva; p. ext. plictiseală, oboseală, dezgust care decurge dintr-o astfel de stare. – Din fr. saturation, lat. saturatio, -onis.
2. [MDA2] saturație sf [At: MARIN, F. 490/23 / V: (înv) ~iune / E: fr saturation, lat saturatio, -onis] 1 Stare a unui sistem fizico-chimic sau tehnic în care, prin variația unui anumit parametru, unele mărimi care caracterizează sistemul au atins valoarea maximă (sau sunt foarte aproape de acesta). 2 (Îs) ~ magnetică Stare a unui corp feromagnetic aflat într-un câmp magnetic foarte puternic și care, prin sporirea în continuare a intensității acestui câmp, nu mai poate realiza nici o sporire a inducției magnetice. 3 Stare de plinătate, de intensitate maximă a ceva sau a cuiva, satisfacere deplină a ceva sau a cuiva. 4 Stare de suprasaturație. 5 (Pex) Plictiseală, oboseală, dezgust, silă care decurge dintr-o stare de saturație (4) Si: sațietate (3).
3. [DEX '98] SATURAȚIE s. f. 1. Stare a unui compus chimic care nu mai conține valențe libere și deci nu mai poate adiționa alte elemente în molecula lui; stare a unei soluții în care nu se mai poate dizolva o nouă cantitate din substanța dizolvată; stare a unui mediu gazos în care nu se mai poate evapora o nouă cantitate dintr-un anumit lichid; stare a unui sistem chimic, fizic sau tehnic pentru care o anumită mărime caracteristică a atins valoarea ei maximă. ◊ Loc. adv. Până la saturație = a) până la completarea tuturor valențelor libere; b) fig. la nivelul de la care cineva nu mai poate suporta. 2. Stare de intensitate maximă a unui fenomen, satisfacere maximă a cuiva; p. ext. plictiseală, oboseală, dezgust care decurge dintr-o astfel de stare. – Din fr. saturation, lat. saturatio, -onis.
4. [DLRLC] SATURAȚIE s. f. Stare a unui compus chimic, care nu mai conține valențe libere și deci nu mai poate adiționa alte elemente în molecula lui. ♦ Starea unei soluții în care nu se mai poate dizolva o nouă cantitate din substanța dizolvată. ◊ Loc. adv. Pînă la saturație = a) (Chim.) pînă la completarea tuturor valențelor libere; b) fig. atît cît poate suporta cineva. ♦ Stare a unui mediu gazos în care nu se mai poate evapora o nouă cantitate dintr-un anumit lichid. ♦ Fig. Dezgust, plictiseală, lehamite.
5. [DN] SATURAȚIE s.f. Stare a unui sistem fizic sau chimic pentru care anumite mărimi au atins valoarea maximă; (spec.) stare a unei soluții care conține cea mai mare cantitate posibilă dintr-un corp dizolvat în ea. ♦ Stare a unui compus care nu mai conține valențe libere. ♦ (Fig.) Îmbuibare, dezgust, plictiseală. [Gen. -iei, var. saturațiune s.f. / cf. fr. saturation, lat. saturatio].
6. [MDN '00] SATURAȚIE s. f. 1. stare a unui sistem fizico-chimic sau tehnic pentru care anumite mărimi au atins valoarea maximă; stare a unei soluții care conține cea mai mare cantitate posibilă dintr-un corp dizolvat în ea. ◊ stare a unui compus care nu mai conține valențe libere. 2. (fig.) satisfacere maximă a cuiva; (p. ext.) îmbuibare; sațietate (2). ♦ până la ~ = atât cât poate suporta cineva. (< fr. saturation, lat. saturatio)
7. [MDA2] saturațiune sf vz saturație
8. [DN] SATURAȚIUNE s.f. v. saturație.
9. [Șăineanu, ed. VI] saturați(un)e f. starea lichidului saturat.
10. [Scriban] * saturațiúne f. (lat. saturatio, -ónis). Chim. Acțiunea de a satura. Starea de a fi saturat: gradu de saturațiune variază cu temperatura. Fig. Dezgust, saturare deplină: a ajunge la saturațiunea gloriiĭ. – Și -áție și -áre.
11. [DOOM 3] saturație (desp. -ți-e) s. f., art. saturația (desp. -ți-a), g.-d. saturații, art. saturației
12. [DOOM 2] saturație (-ți-e) s. f., art. saturația (-ți-a), g.-d. saturații, art. saturației
13. [MDO] saturație
14. [DAS] SATURAȚIE. Subst. Saturație, saturare; săturare (rar), saț (pop.), sațietate; suprasaturație; suprasaturare. Îmbuibare, ghiftuire (fam. și peior.), îndopare (fam.) îndopat (fam.). Îndestulare, belșug, abundență, bogăție, opulență (livr.). berechet (reg.). Prisos, prisosire, prisosință, prisoseală (pop.), plus, surplus, excedent; superfluitate (rar), redundanță. Supra- (supraabundență; supraaglomerare; supraalimentare; supraîncărcare; suprapopulare etc.). Adj. Saturat, saturant (impr.), săturat, sătul, sațiat (rar); suprasaturat, îmbuibat, ghiftuit (fam. și peior.), îndopat (fam.). Îndestulător, îndestul (înv.), îmbelșugat, abundent, bogat, opulent (livr.). De prisos, prisositor (înv.), excedentar; excesiv, peste măsură, în plus; superfluu, redundant. Supra- (supraabundent; supraaglomerat; supraîncălzit; suprapopulat etc.). Vb. A fi sătul, a fi sătul peste măsură, a se suprasatura, a fi sătul țifoaie, a omorî păduchele (puricele) pe burtă; a se sătura, a se îmbuiba, a se ghiftui (fam. și peior.), a se îndopa (fam.). A fi din belșug, a abunda; a prisosi, a fi de prisos, a exceda (livr.). A satura, a sătura, a suprasatura; a îndestula, a(-i) ține cuiva (de) saț, a îmbuiba, a ghiftui (fam. și peior.), a îndopa (fam.). Supra- (a supraalimenta; a supraîncălzii a supraîncărca etc.). Adv. Din abundență, din belșug, din plin, peste măsură, cu vîrf și îndesat, pînă în gît; cu prisos, cu prisosință, în plus. V. acumulare, bogăție, exagerare, voracitate.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL