1. [MDA2] sarin sn [At: DN4 / E: ger Sarin] Substanță toxică de luptă, cu acțiune neuroparalitică.
2. [MDN '00] SARIN s. n. substanță toxică de luptă, cu acțiune neuroparalitică. (< germ. Sarin)
3. [DEX '09] SĂRIN, -Ă adj. v. senin.
4. [DEX '09] SEIN, -Ă, seini, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre lână, blană) De culoare cenușie-roșcată. 2. (Despre oi) Cu lâna cenușie-roșcată. – Et. nec.
5. [DEX '09] SENIN, -Ă, senini, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre cer) Fără nori, limpede, clar; liniștit. ♦ Luminos. 2. Fig. (Despre oameni, despre expresia figurii lor, despre manifestările lor) Care exprimă liniște, mulțumire sufletească; netulburat, luminos, liniștit, fericit. 3. S. n. Seninătate, limpezime, claritate (a cerului). ◊ Loc. adv. Din (chiar) senin = dintr-o dată, pe neașteptate, fără veste; fără motiv (vizibil). [Var.: (înv. și reg.) sărin, -ă adj.] – Lat. serenus.
6. [MDA2] sain2, ~ă a, sf vz sein
7. [MDA2] sarină1[1] a vz sein
8. [MDA2] săin, ~ă a, sf vz sein
9. [MDA2] sănin, ~ă sn, a vz senin1
10. [MDA2] sărin, ~ă a, sf vz sein
11. [MDA2] sein, ~ă [At: ECONOMIA, 85/23 / V: sain, săin, sărin / E: nct] 1 a (Pop; d. lână, blană, păr sau obiecte confecționate din astfel de materiale) De culoare naturală presărat cu negru sau cu maro. 2 a (Pex; d. animale, în special d. oi) Care are lâna, părul, pielea seină (1). 3-4 a (Reg; pan; d. păr, barbă, mustăți; pex; d. oameni) Cărunt (1-2). 5 sf Varietate de struguri cu bobul de culoare albă-cenușie sau neagră-vineție Si: (reg) corb. 6 sfa (Reg) Cântec care se cânta, probabil, la culesul seinelor (5). 7 sf (Reg) Varietate de mere nedefinită mai îndeaproape.
12. [MDA2] senin1, ~ă [At: VARLAAM, C. 30 / V: (îrg) săn~, sărin, serin / Pl: ~i, ~e a, (rar) ~uri sn / E: lat serenus, -a, -um] 1-2 sn, a (Cer) lipsit de nori Si: claritate, limpezime, seninătate (1), (înv) senineală (1), (îvr) senineață (1), seninime (1), (îrg) seninat1 (1), (înv) seninat2 (1), seninos (1). 3 sn Timp frumos Si: seninătate (2), (înv) senineală (2), (îrg) seninat1 (2), (îvr) senineață (2), seninime (2). 4 sn (Pex) Bolta cerească senină (2) Si: seninătate (3), (înv) senineală (3), (îrg) seninat1 (3), (îvr) senineață (3), seninime (3). 5-8 sn (Îlav; rar; îla) (Ca) din (bun) (sau, rar, chiar) ~ (Care se produce) pe neșteptate (sau fără motiv). 9 sn (Reg; îe) A face tun pă săn~ A nu face nimic. 10 sn (Rar) Lumină. 11 sn Zi. 12 sn (Rar) Strălucire (2). 13 sn (Înv) Paradis. 14 sn (Fig) Mulțumire sufletească Si: seninătate (4), (înv) senineală (4), (îvr) senineață (4), (îrg) seninime (4). 15 sn Expresie, fizionomie, privire etc. care arată seninătate (14) Si: seninătate (5), (înv) senineală (5), (îvr) senineață (5), (îrg) seninare1 (2), seninime (5). 16 a (D. zile, nopți, vreme, timp etc.) Cu cer senin1 (2). 17 a Lipsit de precipitații Si: frumos, (înv) seninos (2). 18 a Care strălucește Si: luminos, lucios, strălucitor, (înv) seninos (3). 19 a (Fig; d. oameni) Fără griji Si: liniștit, mulțumit, (reg) seninat2 (2), (înv) seninos (4). 20 a (D. figura oamenilor, d. expresia, privirea etc. lor sau d. manifestările lor) Care exprimă liniște Si: (înv) seninos (5), (reg) seninat2 (3). 21 a (Rar; d. privire) Pătrunzător. 22 a (Rar) Care exprimă sau sugerează o bună înțelegere a lucrurilor, claritate de idei etc. 23 a (Rar) Pur2. 24 a (Rar; d. sunete) Clar (9).
13. [MDA2] serin, ~ă sn, a vz senin1
14. [DLRLC] SĂRIN, -Ă adj. v. senin2.
15. [DLRLC] SEIN, -Ă, seini, -e, adj. (Despre lînă, blană) De culoare cenușie. V. siv. Scotocind în manșonul de astrahan sein, se pregătea să puie pe masă miza ei obicinuită. V. ROM. noiembrie 1953, 31. Gheroc de lînă seină lung pînă la genunchi. STANCU, U.R.S.S. 46.
16. [DLRLC] SENIN2, -Ă, senini, -e, adj. 1. (Despre cer) Fără nori; (despre timp) limpede, clar, curat, liniștit, calm. Cerul e senin și albastru; în depărtare, catargele își flutură în bătaia vîntului steagurile colorate. DUNĂREANU, CH. 84. Sirenele-ți cîntau în nopți senine Eternele legende-ale iubirii. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 141. Era ziua mult senină, Munții pluteau în lumină, Văile-n tăcere lină. ALECSANDRI, P. I 110. ♦ (Poetic) Luminos. Trecu o zi, trecură trei Și iarăși, noaptea, vine Luceafărul deasupra ei Cu razele-i senine. EMINESCU, O. I 171. 2. Fig. (Despre oameni, despre expresia figurii lor, despre manifestări ale lor) Care exprimă mulțumire sufletească, care nu e tulburat de frămîntări; luminos, liniștit. Și-a luat căciula, a zvîrlit dăsaga pe umăr și a pornit-o senin spre casa lui. POPA, V. 100. De-a mai mare dragul să fi privit pe Davidică, flăcău de munte... cu pletele crețe și negre ca pana corbului; cu fruntea lată și senină. CREANGĂ, A. 85. O luntre aurită veghea pe undele limpezi ale lacului lîngă poartă; și-n aerul cel curat al serii tremurau din palat cîntece mîndre și senine. EMINESCU, N. 6. – Variantă: serin, -ă (COȘBUC, P. II 138) adj.
17. [DLRLC] SERIN, -Ă adj. v. senin.
18. [Șăineanu, ed. VI] săin a. sur (vorbind de oi). [Slav. SINŬ, vânăt].
19. [Șăineanu, ed. VI] sein a. V. săin. ║ seină, varietate de struguri vineți.
20. [Șăineanu, ed. VI] senin a. 1. limpede, dulce și lin: cer senin, vreme senină; 2. fig. neturburat: suflet senin; 3. pașnic și fericit: zile senine. [Lat. SERENUS]. ║ n. 1. seninătate: seninul (cerurilor) insuflă sfială și mirare GR. AL.; 2. fig. fericire: nu e senin fără nori; din chiar senin, fără niciun cuvânt, cu totul pe neașteptate.
21. [Scriban] 2) saín V. sein.
22. [Scriban] săín V. sein.
23. [Scriban] sărín V. senin.
24. [Scriban] seín, -ă adj. (vsl. sinŭ, vînăt; bg. sinĭ, azur. V. sineală). Vest. Lăŭ, siv, sur, cenușiŭ, brumăriŭ: oaĭe, lînă seină. – În est saín (rev. I. Crg. 4, 59).
25. [Scriban] senín, -ă adj. (lat. sĕrênus, it. sp. sereno, pv. cat. seré, fr. serein). Fără nourĭ, limpede, clar: cer, aer, timp senin; zi, noapte senină. Fig. Neturburat, liniștit, fără grijĭ, vesel: om senin, fală senină. Fericit, vesel: zile senine. S. n., pl. urĭ. Seninătate (vorbind de cer). Din senin, fără nicĭ un motiv: s’a supărat din senin, chear din senin (și din chear senin, ceĭa ce e maĭ urît exprimat). – Și serin, sărin (Trans.). V. posomorit.
26. [Scriban] serín V. senin.
27. [DOOM 3] sein (reg.) adj. m., pl. seini; f. seină, pl. seine
28. [DOOM 3] senin1 adj. m., pl. senini; f. senină, pl. senine
29. [DOOM 2] sein (reg.) adj. m., pl. seini; f. seină, pl. seine
30. [DOOM 2] senin1 adj. m., pl. senini; f. senină, pl. senine
31. [MDO] senin
32. [DER] sein (-nă), adj. – Cenușiu, gri, culoare naturală a lînii. – Var. săin, Mold. sain. Sl. sinĭ „livid, vînăt” (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 336; Tiktin; Conev 97), care pare că s-ar fi aplicat tuturor culorilor șterse, cf. slov. sejni kamen „piatră gri = cremene” și probabil siv. Cf. și sineală. Legătură cu it. zaino (Giuglea, LL, II, 50) pare îndoielnică.
33. [DER] senin (-nă), adj. – Limpede, clar. – Var. Trans. serin, sărin. Mr., megl. sirin. Lat. serēnus (Pușcariu 1579; REW 7843), cf. vegl. saran, prov., cat. serè, fr. serein. Asimilarea rin › nin este recentă. – Der. seninare, s. f. (Trans., stîncă de piatră lustruită sau strălucitoare); seninătate (var. seninețe), s. f. (claritate), pe care Pușcariu 1580 îl reduce la lat. serēnitas; (în)senina, vb. (a se face senin).
34. [DAR] sein, seină, adj. și s.f. (reg.) 1. (adj.; despre lână, blană) de culoare roșcată-cenușie. 2. (adj.; despre oi) cu lâna roșcată-cenușie; sură. 3. (adj.; despre păr, barbă, mustăți; despre oameni) cărunt. 4. (s.f.) varietate de struguri cu bobul de culoare albă-cenușie sau neagră-vineție; corb. 5. (s.f. art.) numele unui cântec care se cântă la culesul strugurilor. 6. (s.f.) varietate de mere.
35. [DRAM 2021] seín, -ă, seini, -e, (săin), adj. (reg.) De culoare sură: „Sunt un fel de flori, așa, cu cruce, seine” (Bilțiu, 1999: 375). ■ (Oaie) albastră, brează, cu blană de culoare alb-murdar. ■ (top.) Seini, localitate în jud. Maram. – Et. nec. (MDA); din sl. sini „livid, vânăt” (Tiktin, Conev, după DER).
36. [DRAM 2021] serín, -ă, serini, -e, adj. (dial.) Senin. – Lat. serenus „senin, limpede, calm” (MDA); asimilarea rin > nin este recentă (DER).
37. [DRAM 2015] săin, adj. – v. sein („oaie sură”).
38. [DRAM 2015] sărin, adj. – v. sein („oaie sură”).
39. [DRAM 2015] sein, -ă, seini, -e, (sărin, săin), adj. – (reg.) Oaie albastră, brează, cu alb pe nas (Latiș, 1993). Oaie de culoare sură (Antologie, 1980). Cu blană de culoare alb-murdar, înspicat cu negru sau maro și negru deschis (Bilțiu, 1996). „Oi, oi, oi, mândre seine”. „În lâna țurcanelor negre apar și fire albe, lâna luând astfel un aspect brumăriu” (Georgeoni, 1936: 31). – Et. nec. (DEX, MDA); din sl. sini „livid, vânăt” (Scriban; Miklosich, Cihac, Tiktin, Conev, cf. DER).
40. [DRAM 2015] serin, -ă, serini, -e, adj. – (dial.) Senin (formă generală doar în satele din Maramureșul istoric). – Lat. serenus „senin, limpede, calm” (MDA); asimilarea rin > nin este recentă (DER).
41. [DRAM] săin, adj. – v. sein.
42. [DRAM] sărin, adj. – v. sein.
43. [DRAM] sein, -ă, (sărin, săin), adj. – Oaie albastră, brează, cu alb pe nas (Latiș 1993). Oaie de culoare sură (Antologie 1980). Cu blană de culoare alb-murdar, înspicat cu negru sau maro și negru deschis (Bilțiu 1996). De culoare roșcat-cenușie (Bulgăr, 2002). „Oi, oi, oi, mândre seine”. „În lâna țurcanelor negre apar și fire albe, lâna luând astfel un aspect brumăriu” (Georgeoni 1936: 31). – Din sl. sini „livid, vânăt” (Cihac cf. DER).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL