1. [MDA2] sarigea sf vz saragea
2. [DEX '09] SARAGEA, saragele, s. f. 1. Călăreț din vechea cavalerie turcească. 2. Soldat din cavaleria neregulată a Țărilor Române. – Din tc. sarica.
3. [MDA2] saragea sf [At: ȘIO II2, 103 / V: ~angea, ~rigea, sărăcei smp / Pl: ~ele / E: tc saruca] 1 Călăreț din vechea cavalerie turcească. 2 Călăreț din corpurile de cavalerie cu caracter neregulat, în țările române. 3 (Lpl) Vechi corp de cavalerie, (cu caracter neregulat) din Imperiul Otoman și din țările române.
4. [MDA2] sarangea sf vz saragea
5. [MDA2] sărăcei smp vz saragea
6. [DEX '98] SARAGEA, saragele, s. f. 1. Călăreț din vechea cavalerie turcească. 2. Soldat din cavaleria neregulată a țărilor românești. – Din tc. sarica.
7. [DLRLC] SARAGEA, saragele, s. f. (Turcism învechit; mai ales la pl.) Sărăcei.
8. [DLRLC] SĂRĂCEI s. m. pl. Soldați din cavaleria neregulată a Munteniei și a Moldovei. Sărăceii 500 și scutelniceii 500. Aceștii erau călărimea Bucureștilor. BĂLCESCU, O. I 13.
9. [DLRM] SĂRĂCEI s. m. pl. (Înv.) Soldați din cavaleria neregulată a Munteniei și a Moldovei. – Tc. sarıca.
10. [Șăineanu, ed. VI] sara(n)gèle n. pl. 1. od. la Turci, cea mai veche cavalerie turcească (înlocuită mai târziu cu spahii); 2. la Români, corp de călăreți neregulați (românizat în sărăcei): cu catane sarangele care poartă slujbe grele POP. [Turc. SARYDJA, lit. cei galbeni, după culoarea hainelor și a steagului lor].
11. [Scriban] saragéle V. sărăceĭ.
12. [Scriban] sarangéle f. pl. V. sărăceĭ.
13. [Scriban] sarigéle V. sărăceĭ.
14. [Scriban] sărăcéĭ m. pl. (formă romanizată din sarigele, saragele și sarangele, cum s’a zis întîi, d turc. saryca, gălbuĭ, gălbior, nume dat odinioară celeĭ celeĭ maĭ vechĭ călărimĭ turceștĭ, înlocuită pe urmă cu spahiiĭ fără ca numele să dispară, din cauza hainelor saŭ steaguluĭ lor, d. sarv, galben). Un corp de 500 de călărețĭ iregularĭ care, împreună cu ceĭ 500 de scutelnicĭ, constituĭaŭ călărimea Bucureștilor și eraŭ comandațĭ de căpitanu spătăriiĭ (Șăĭn.).
15. [DOOM 3] saragea s. f., art. sarageaua, g.-d. art. saragelei; pl. saragele
16. [DOOM 2] saragea s. f., art. sarageaua, g.-d. art. saragelei; pl. saragele, art. saragelele
17. [DER] saragea (saragele), s. f. – Corp înv. de voluntari, în Munt. – Var. sarigea, sărăcel. Tc. sarica „galben” (Șeineanu, II, 103) numiți așa poate din cauza culorii steagului sau a uniformei lor; var. indică o contaminare cu sărac. Sec. XVII, înv.
18. [DLRLV] SARAGEA s. f. (Mold., ȚR) Ostaș din corpurile de cavalerie. A: Ducîndu-l prin lunca Buzăului, mergînd saragelele înaintea lui. N. COSTIN. Trimis-au și el pe Mănăilă căpitanul cu saragele să prindză pe giuplneasa lui lordachi Rusăt. NECULCE. B: Și au strîns turci mulți, unii saragele, alții delii, alții beșlii, alții seimeni. ANON. CANTAC. Avea, Măria sa cu cazaci pedestrime, cu saragele, cu seimeni și cu alți lefecii ca la 2000 de oameni buni. R. GRECEANU. Etimologie: tc. sarica.
19. [DAR] sărăcei s.m. pl. (înv.) corp de călăreți în număr de 500 care, împreună cu scutelnicii (v.), formau călărimea Bucureștiului sub căpitanul spătăriei (v.).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL