1. [MDA2] sansiu sm vz saschiu
2. [DEX '09] SASCHIU, saschii, s. m. Numele a două plante erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu frunze persistente lucioase, una cu flori albastre (Vinca herbacea), cealaltă cu flori albastre, roșii sau albe (Vinca minor). – Din magh. szászfü.
3. [MDA2] sacsău sm vz saschiu[1]
4. [MDA2] sacsiu sm vz saschiu
5. [MDA2] saftiu1 sm vz saschiu
6. [MDA2] salsău sm vz saschiu
7. [MDA2] sanșiu sm vz saschiu
8. [MDA2] sasău sm vz saschiu
9. [MDA2] sasâu sm vz saschiu
10. [MDA2] sasc sm vz saschiu
11. [MDA2] saschiu sm [At: COTEANU. PL. 17 / V: (reg) sasc, ~său, ~seau, ~seu, ~sfiu, ~sâu, ~stiu, sacsău, sacsiu, ~ftiu, salsău, sansiu (A și: sansiu), sanșiu, saști, saștiu, săsău, zaschiu / Pl: ~ii / E: mg szászfű] (Bot) 1-2 Două plante erbacee, cu tulpină târâtoare, cu frunzele opuse, lanceolate-eliptice, cu flori albastre-violete, cu roz, rar albe, așezate solitar la subsoara frunzelor Si: (reg) brebenoc (1-2), cununiță (30, 36), nurișor1, secfiu1 (4-5) (Vinca herbacea și minor). 3 (Trs; Mar; șîc sansiu plin, sansiu de câmp, sasfiu de câmp, sastiu de câmp) Garoafă (1) (Diannthus caryophyllus). 4 (Reg; îc) Zaschiu-sălbatic Garoafă (11) (Dinthus barbatus). 5 (Reg) Cuișoare (4) (Dianthus chinesis). 6 (Reg; îf) Limba-mării (Iberis umbellata). 7 (Reg; îc) Sansiu-turcesc-de-câmp Săpunariță (Saponaria officinalis). 8-9 (Trs; îf sasău) Papură1 (Typha angustifolia și latifolia). 10 (Reg; îc) Sasăul-iepurilor Ferigă (7) (Dryopteris filix-mas). 11 (Reg; îc) Sasău-de-apă Nufăr (Nuphar luteum).
12. [MDA2] saseau sm vz saschiu
13. [MDA2] saseu sm vz saschiu
14. [MDA2] sasfiu sm vz saschiu
15. [MDA2] sastire[1] sm vz saschiu
16. [MDA2] saști sm vz saschiu
17. [MDA2] saștiu sm vz saschiu
18. [MDA2] săsău sm vz saschiu
19. [MDA2] zaschiu sm vz saschiu
20. [CADE] CUNUNIȚĂ (pl. -țe) sf. 1 dim. CUNUNĂ ¶ 2 🌿 Mic arbust cu flori albe ce crește pe stînci (Spiraea ulmifolia) ¶ 3 🌿 – SASCHIU ¶ 4 🌿 = PLEVAIȚĂ ¶ 5 – CORONIȘTE.
21. [CADE] ❍FIONG (pl. -guri), FIONC (pl. -curi) sn. Mold. 1 Fundă de panglici, făcută mai adesea cu ciucuri: ian să-mi mai dreg fiongu de la testemel ALECS.; e legat cu o cordea albastră și are un fionc înnodat cu mare îngrijire SAD.¶ 2 🌿 SASCHIU [ngr.].
22. [DLRLC] SASCHIU s. m. Numele a două plante erbacee cu tulpina întinsă pe pămînt și cu frunze persistente lucioase: a) plantă de livadă cu flori albastre (Vinca herbacea); b) plantă de livadă și de grădină cu flori albastre, roșii (mai rar albe) (Vinca minor); brebenoc, sasău. O vițea albă împodobită cu o cunună verde de saschiu la grumaz. MARIAN, NU. 751.
23. [Șăineanu, ed. VI] saschiu m. Bot. Tr. pervincă. [Cf. ung. SZASZ-FU].
24. [Scriban] pervíncă f., pl. e și ĭ (lat. pervinca, fr. pervenche). O plantă de grădină cu tulpina întinsă pe pămînt (vinca herbácea) saŭ tîrîtoare (vinca minor), cu florĭ albastre, roșiĭ și rar albe. – Se maĭ numește și brebănoc, cununiță, foĭofiŭ, foĭofoĭ, fonfiŭ, fonchiŭ, foaĭe’n fir, merișor, saschiŭ ș. a.
25. [Scriban] saschíŭ m. (ung. szasz-fü, d. szasz, săsesc și fü, ĭarbă. V. sacfiŭ, foĭofoĭ). Trans. Pervincă.
26. [DOOM 3] saschiu s. m., art. saschiul; pl. saschii, art. saschiii (desp. -chi-ii)
27. [DOOM 2] !saschiu s. m., art. saschiul; pl. saschii
28. [DER] sansiu (-ii), s. m. – (Maram.) Garoafă. Mag. szegfű (Candrea).
29. [DE] SASCHÍU (< magh.) s. m. Denumirea a două plante din genul Vinca, familia apocinaceelor, cu tulpina întinsă pe pământ din care se înalță mici tulpini florifere cu flori albastre-violet, roze, rar albe. Vinca herbacea are tulpina ierbacee, de 10-40 cm și frunze subțiri, căzătoare; crește în regiuni de câmpie și dealuri joase, în locuri însorite. Vinca minor are tulpina mai lungă (60-100 cm), la bază lignificată și frunze pieloase, persistente. Crește în locuri umbrite, frecvent cultivată pe sub arbori sau pe lângă ziduri, în grădini și cimitire. Are multiple utilizări ca plantă medicinală, conținând un număr mare de aminoacizi și elemente minerale. Intră în componența unor medicamente pentru combaterea hipertensiunii, diminuarea ritmului cardiac, oxigenarea creierului etc.
30. [DFL] VINCA L., SASCHIU, fam. Apocynaceae. Gen originar din Europa, Asia, cca 11 specii, erbacee sau arbuști, erecte sau tîrîtoare. Frunze opuse. Flori albastre, roșii sau albe, solitare, dispuse în axa frunzei, caliciul cu lacinii înguste, vîrf lung, ascuțit, corolă lungă, tubuloasă, cu limbul plan, concav, 5 petale mari, ovare mari, libere, fiecare cu cca cîte 5 semințe, fără peri.
31. [DRAM 2021] sansíu, sansii, s.m. (reg.) Garoafă (Dianthus caryophyllus L.): „Fă-mă pană de sansiu” (Calendar, 1980: 74). (Maram.). – Cf. saschiu (Candrea, după DER; MDA).
32. [DRAM 2015] sansiu, sansii, s.m. – (reg.; bot.) Garoafă (Dianthus caryophyllus L.): „Fă-mă pană de sansiu” (Calendar, 1980: 74). (Maram.). – Cf. saschiu (< magh. szászfü) (Candrea, cf. DER; MDA).
33. [DRAM] sansiu, sansii, s.m. – (bot.) Garoafă (Dianthus caryophyllus L.): „Fă-mă pană de sansiu” (Calendar 1980: 74). Termen atestat exclusiv în Maramureș. – Din magh. szegfü (Candrea cf. DER).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL