1. [Scriban] Samaria f. oraș în Palestina, fundat în 912 a. Cr., cap. regatului lui Izrael (Samaritean).
2. [D.Religios] Samaria, regiune a Palestinei, care cuprindea pe timpul Mântuitorului ținutul dintre Galileea, Iordan, Iudeea și Marea Mediterană. A constituit principalul nucleu etnic al statului antic Israel, ai cărei locuitori se numeau samariteni, constituind un amestec de iudei și de alte neamuri. Considerați de iudei ca spurcați și ostili la început creștinilor, samaritenii au fost totuși cei dintâi care au crezut în Iisus.
3. [DE] SAMARIA (în ebraică ȘOMRON) 1. Oraș antic în Palestina, întemeiat în c. 887 î. Hr. de către regele Israelului Omri, a devenit capitala Regatului iudeu în sec. 9-8 î. Hr. Cucerit de regele asirian Sargon II (în c. 724-721 î. Hr.), iar majoritatea locuitorilor orașului a fost deportată, în locul lor fiind aduși coloniști babilonieni și arameeni, care au dat naștere poporului samaritean. De-a lungul istoriei, orașul a cunoscut momente dificile: ocupat de Alexandru cel Mare (331 î. Hr.), cucerit și distrus în 108 î. Hr. de Ioan Hircan I, suveranul Iudeei elenistice, a fost inclus de Pompei (în 63 î. Hr.) în provincia romană Siria; reconstruit de suveranul Iudeii, Irod cel Mare (c. 30 î. Hr.) și rebotezat Sebaste; distrus din nou în timpul răscoalei antiromane a iudeilor (66-70 d. Hr.), rezidită de romani, a dobândit la c. 200 rangul de colonia. Decade după cucerirea arabă din sec. 7. Azi ruine în așezarea Sebastiyah din terit. iordanian ocupat de Israel în 1967. 2. Reg. în vechea Palestină, mărginită de Galileea la N, Iudeea la S, M. Mediterană la V și râul Iordan la E.
4. [Onomastic] SAMARIA ebr. ținut și oraș în Palestina; cf. și sărb. Dumineca Samarinencei. 1. Samaria f. (Drăg 100); Samaria mona., zisă și Samara (Sd XVI 77 – 78; D Buc); cf. Simeria s. 2. Sămara f. și s. (Hur); Samara s. 3. Sămăranca s. (17 A III 194).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL