1. [DEX '09] SACRU1, -Ă, sacri, -e, adj. 1. Cu caracter religios; privitor la religie, care aparține religiei. ♦ Sfânt. ◊ Foc sacru = vocație, talent. 2. Fig. Care inspiră sentimente de venerație; scump. – Din lat. sacer, -era, it. sacro.
2. [MDA2] sacru2, ~ră [At: HELIADE, O. I, 220 / Pl: ~ri, ~re / E: lat sacrum] 1 a Care aparține bisericii sau religiei (creștine). 2 a Privitor la cultul religiei (creștine). 3 a Specific bisericii sau religiei (creștine). 4 a Care se consideră a fi înzestrat cu harul divin. 5 a Sfânt (9). 6 a (Îs) Foc ~ Foc întreținut permanent pe altarele zeilor. 7 a (Îas) Însuflețire. 8 a (Îas) Vocație. 9 a (Îas) Geniu (5). 10 sn Ceea ce este sacru2 (3). 11 a Care impune un respect deosebit, venerație. 12 a Care este deosebit de prețios, de important. 13 a Care nu poate fi vătămat, de care nu te poți atinge sau nu trebuie să te atingi Si: intangibil, inviolabil. 14 a Sfânt (59). 15 a (Îs) Monstru ~ Mare personalitate într-un domeniu, mai ales artistic. 16 sn (Înv; ccr) Obiect sacru2 (2).
3. [DLRLC] SACRU, -Ă, sacri, -e, adj. 1. Cu caracter religios, privitor la religie sau în legătură cu religia; sfînt. Pictura sacră, chiar dînsa aluneca adesea pe calea abuzului. CARAGIALE, O. III 253. Dar ieșind din templul sacru, lasă gîndul lui să cadă. EMINESCU, O. IV 116. În fundul golfului... era cetatea Astyra, cu un templu al Dianei, într-o pădure sacră. BOLINTINEANU, O. 305. 2. Fig. Care inspiră sentimente de venerație, deosebit de onorat; scump. De la el am învățat a privi cu atenție și cu pietate înspre depozitul sacru al literaturii populare. SADOVEANU, E. 159. Ei bine! prin aceasta tractatul deveni el oare mai sacru? HASDEU, I. V. 164. În zidurile mele oricine a pătruns Devine-un oaspe sacru. ALECSANDRI, T. II 144. ◊ Foc sacru = entuziasm creator. Se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va stinge? MACEDONSKI, O. I 62.
4. [DN] SACRU, -Ă adj. 1. Cu caracter religios; sfînt. ♦ Foc sacru = vocație, talent. 2. (Fig.) Scump, venerat. [< lat. sacer].
5. [MDN '00] SACRU, -Ă I. adj. 1. cu caracter religios; sfânt. ♦ foc sacru = (fig.) vocație, talent. 2. (fig.) scump, venerat. II. s. n. ceea ce transcende umanul, ceea ce este dincolo de lumea fizică, de profan. (< lat. sacer, it. sacro)
6. [Șăineanu, ed. VI] Sacru (Muntele) m. munte la N.-E. de Roma, unde plebeii se retraseră spre a scăpa de tirania decemvirilor (sec. V a. Cr.).
7. [Șăineanu, ed. VI] sacru a. 1. care a primit consacrarea religioasă; 2. consacrat cultului: vase sacre; 3. fig. foc sacru, entuziasm, geniu; 4. care insuflă un respect oarecum religios: persoana unui cetățean roman era sacră; 5. se zice de lucrurile ce nu trebue divulgate sau atinse: depozit sacru. ║ n. ceeace e sacru; sacrul și profanul.
8. [Scriban] * sácru, -ă adj. (lat. sacer, sacra, sacrum). Sfînt: vase sacre, persoană sacră. Inviolabil, de care nu e permis să te atingĭ: persoana unuĭ cetățean roman era sacră.
9. [DOOM 3] sacru (desp. sa-cru) adj. m., pl. sacri; f. sacră, pl. sacre
10. [DOOM 2] sacru (sa-cru) adj. m., pl. sacri; f. sacră, pl. sacre
11. [DE] SACRA POPULI LINGUA EST (lat.) limba poporului este sacră – Seneca, „Controversiae”, 1, 1, 10.
12. [DE] SACRÉ-COEUR [sacrékör], renumită catedrală din Paris, aflată pe colina Montmartre, construită în stil romano-bizantin, de arhitectul Paul Abadie, prin subscripție publică, între 1876 și 1912, pentru comemorarea înfrângerii (1870) a Franței în războiul cu Germania și a Comunei din Paris (1871).
13. [CECC] Focul sacru – Se știe că în temple arde o flacără în permanență. Prin analogie, inspirația, elanul creator, geniul au fost comparate cu acest foc nestins, ajungînd să fie denumite „focul sacru”. În acest sens, poetul Macedonski se întreabă: „Se poate crede că vreodată ce e foc sacru, se va stinge?” (Opere, vol. I, pag. 62). LIT.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL