1. [DEX '09] SFĂRMAT1 s. n. v. sfărâmat1.
2. [DEX '09] SFĂRMAT2, -Ă adj. v. sfărâmat2.
3. [MDA2] sfărmat, ~ă a vz sfărâmat2
4. [DEX '98] SFĂRMAT1 s. n. v. sfărâmat.
5. [DLRLC] SFĂRMAT1 s. n. v. sfărîmat1.
6. [DLRLC] SFĂRMAT2, -Ă adj. v. sfărîmat2.
7. [DEX '09] SFARÂMAT2, -Ă, sfărâmați, -te, adj. (Despre lucruri) Făcut fărâme, zdrobit, fărâmițat; fig. destrămat, spulberat. ♦ Fig. (Despre colectivități) Nimicit, zdrobit, învins. [Var.: sfărmat, -ă adj.] – V. sfărâma.
8. [DEX '09] SFĂRÂMA, sfărâm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărma vb. I] – Pref. s- + fărâma.
9. [DEX '09] SFĂRÂMAT1 s. n. Sfărâmare. [Var.: sfărmat s. n.] – V. sfărâma.
10. [DEX '09] SFĂRMA vb. I v. sfărâma.
11. [MDA2] sfărăma v vz sfărâma
12. [MDA2] sfărămat, ~ă a vz sfărâmat2
13. [MDA2] sfărâma [At: CORESI, EV. 30 / V: (îvp) ~răma (Pzi: sfărăm, (înv) sfăram), ~rma (Pzi: 1 sfarm, (reg) sfărmez, 2 sfarmi, (reg) sfermi), ~rima, svăr~, (înv) ~mi, (reg) ~rmi (Pzi: sfărmesc), sfârmi (Pzi: 1 sfârmesc, 2 sfârmești, sfârmi, 3 sfârme, 4 sfârmim, 6 sfârme), sfirimi (Pzi: sfirimesc), sfrămi (Pzi: sfrămesc), sfrimi (Pzi: sfrimesc), sfrâmi (Pzi: sfrâmesc), sfrumi, sfurmi (Pzi: sfurmesc) / Pzi: sfărâm, (îrg) sfarm / E: s- + fărâma] 1-2 vtr (D. obiecte) A (se) preface (cu violență) în bucăți, distrugând(u-se), sfărâmând(u-se), împrăștiind(u-se) etc. Si: a (se) fărâmița, a (se) zdrobi (rar) a (se) strivi, (pop) a (se) fărâma, a (se) zdruci, a (se) zdrumica, a (se) zdruncina, a (se) zobi, (îrg) a (se) risipi, (reg) a (se) sfărâmiți (1-2), a (se) sfârmica (1-2), a (se) sfărmuri. 3 vt (Îe) A-și ~ capul (sau mintea) A depune eforturi intelectuale (foarte) mari pentru însușirea unor cunoștințe, pentru aflarea unor informații (științifice) etc. 4 vt (Îae) A se gândi intens și continuu la găsirea celei mai potrivite soluții pentru o anumită situație, la ieșirea dintr-o dificultate etc. 5 vt (Îe) A ~ piatra (sau pietrele) A fi foarte voinic. 6 vt (Îe) A ~ (cuiva) măselele A bate (pe cineva) cu violență (peste maxilare). 7 vt (Reg; c. i. pănușile sau boabele știuletelui) A dezghioca (3). 8 vr (Reg; d. ovăz) A se scutura de boabe. 9 vt (Rar; c. i. linii) A frânge (1). 10 vt (Rar; fig; c. i. oameni) A seca2 (1). 11 vr (Fig; d. oameni) A face tot ce-i stă în putință pentru a realiza ceva, pentru atingerea unui scop Si: a se agita, a se căzni, a se chinui, a se frământa, a se munci, a se necăji, a se osteni, a se sili, a se strădui, a se trudi, a se zbate, a se zbuciuma, (rar) a se strădănui, (îvp) a se nevoi, (pop) a se canoni, a se sfărâma, a se forța, a se sârgui, (înv) a se învălui, a se năsli, a se osârdnici, a se osârdui, a se volnici, (reg) a se verpeli. 12-13 vtr (Fig; d. senzații, stări, sentimente sau însușiri, relații, abstracte etc.) A face (prin violență) să nu mai existe, să nu se mai producă, să nu se mai manifeste etc. (sau a înceta să mai existe, să se mai producă, să se mai manifeste etc.) Si: a (se) desființa, a (se) destrăma, a (se) distruge, a (se) împrăștia, a (se) pierde, a (se) prăpădi, a (se) risipi, a (se) spulbera, (îvp) a (se) răpune, a (se) sodomi, a (se) topi, (pop) a (se) fărâma, a (se) isprăvi, (înv) a (se) potrebi. 14 vt (Fig; rar; c. i. oameni) A copleși (12). 15 vt (C. i. ființe, mai ales oameni sau părți ale corpului lor) A lovi puternic, provocând distrugerea țesuturilor, traumatisme etc. 16 vt A deforma prin apăsare, prin strângere etc., făcând să capete o formă plată și provocând modificarea sau încetarea funcțiilor (vitale) Si: a strivi, a turti, a zdrobi, (pop) a stropși, a zdruci, a zdrumica, a zobi, (îrg) a răzbi, a storci, a struci, a struji, (înv) a zdrucina. 17 vt (Trs; Mol; c. i. lemne, vreascuri etc.) A despica (1). 18 vt (Înv; c. i. maluri de ape, soluri etc.) A eroda (1). 19 vt (Asr; c. i. elemente de construcție, construcții etc.) A dărâma (5). 20-21 vtr (Rar; d. stânci sau forme de relief) A (se) prăbuși (1). 22 vt (Pop; c. i. arbori) A doborî (7). 23 vt (C. i. teritorii, bunuri materiale ale unui stat, ale unei gospodării etc.) A supune unui dezastru material general, provocând distrugeri, pagube etc. 24 vt (Pop; c. i. trupe sau formații de luptă) A înfrânge. 25 vt (Pop; pex; c. i. trupe sau formații de luptă) A extermina. 26 vt (C. i. ființe, mai ales oameni) A omorî prin mijloace violente, zdrobind, sfâșiind etc. 27 vr (C. i. ființe, mai ales oameni) A muri prin mijloace violente, zdrobindu-și, sfâșiindu-și etc. corpul.
14. [MDA2] sfărâmat1 sn [At: RESMERIȚĂ, D. / Pl: ? / E: sfărâma] (Rar) 1-13 Sfărâmare (1-13).
15. [MDA2] sfărâmat2, ~ă a [At: (a. 1654) GCR I, 167/6 / V: (îvp) ~rm~, (înv) ~răm~, (reg) ~rmit / Pl: ~ați, ~e / E: sfărâma] 1 (Mai ales d. obiecte) Care a fost prefăcut (cu violență) în bucăți, în părți (foarte) mici, distrugându-se, dărâmându-se, împrăștiindu-se etc. Si: fărâmițat, risipit2, strivit, zdrobit, (pop) fărâmat, zdrumicat, zobit, (reg) storât, zdrucit. 2 (Reg; d. boabele de pe știuletele de porumb) Dezghiocat2 (3). 3 (Rar; fig; d. senzații, stări, sentimente sau d. însușiri, relații, obstacole etc.) Distrus (5). 4 (Fig; d. oameni) Copleșit (de durere). 5 (D. ființe, mai ales d. oameni sau d. părți ale corpului lor) Care a fost lovit puternic, provocându-i-se distrugerea țesuturilor, traumatisme etc. Si: strivit, turtit, zdrobit, (pop) stropșit, zdrumicat, zobit, (îrg) storcit, strujit, (înv) răzbit, (reg) zdrobolit, zdrucinat. 6 (D. ființe, mai ales d. oameni sau d. părți ale corpului lor) Care a fost deformat prin apăsare, prin strângere etc., căpătând o formă plată și provocându-i-se modificarea sau încetarea funcțiilor (vitale) Si: strivit, turtit, zdrobit, (pop) stropșit, zdrumicat, zobit, (îrg) storcit, strujit, (înv) răzbit, (reg) zdrobolit, zdrucinat. 7 (Asr; d. elemente de construcție) Dărâmat2 (5). 8 (Rar; d. stânci sau d. forme de relief înalte) Prăbușit. 9 (Rar; d. trupe sau d. formații de luptă) Înfrânt. 10 (Rar; pex; d. trupe sau d. formații de luptă) Exterminat2.
16. [MDA2] sfărâmi v vz sfărâma
17. [MDA2] sfărima v vz sfărâma
18. [MDA2] sfărma v vz sfărâma
19. [MDA2] sfărmi v vz sfărâma
20. [MDA2] sfărmit, ~ă a vz sfărâmat2
21. [MDA2] sfârmi v vz sfărâma
22. [MDA2] sfirimi v vz sfărâma
23. [MDA2] sfrămi v vz sfărâma
24. [MDA2] sfrimi v vz sfărâma
25. [MDA2] sfrumi v vz sfărâma
26. [MDA2] sfurmi v vz sfărâma
27. [MDA2] svărăma v vz sfărâma
28. [DEX '98] SFĂRÂMA, sfărâm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărma vb. I] – Pref. s- + fărâma.
29. [DEX '98] SFĂRÂMAT2, -Ă, sfărâmați, -te, adj. (Despre lucruri) Făcut fărâme, zdrobit, fărâmițat; fig. destrămat, spulberat. ♦ Fig. (Despre colectivități) Nimicit, zdrobit, învins. [Var.: sfărmat, -ă adj.] – V. sfărâma.
30. [DLRLC] SFĂRĂMA vb. I v. sfărîma.
31. [DLRLC] SFĂRĂMAT1 s. n. v. sfărîmat1.
32. [DLRLC] SFĂRĂMAT2, -Ă adj. v. sfărîmat2.
33. [DLRLC] SFĂRÎMA, sfărîm, vb. I. (Și în forma sfărma). 1. Tranz. A sparge (în bucăți mici); a zdrobi. Oamenii pun mîna pe ciocan, pe daltă și pe dinamită și încep să sfărîme stînca. BOGZA, Ț. 53. E de mirare, domnule, cum de nu i-a sfărmat capul. C. PETRESCU, C. V. 35. În cîteva clipe sfărîmară tot ce se găsea în odaie. REBREANU, R. II 204. Bocănește el cît bocănește, cînd pîrrr! cade copacul peste car, de-l sfarmă, și peste boi, de-i ucide. CREANGĂ, P. 46. ◊ (Poetic) Un izvor Sfărîmă bobi de aur și de mărgăritare. EFTIMIU, C. 118. ◊ Expr. A sfărîma lanțurile robiei = a recuceri libertatea. A-și sfărîma capul (sau mintea) = a se frămînta; a-și bate capul. Am destule necazuri ale mele... ca să-mi mai sfarm eu capul și să mă amestec unde n-am cădere. C. PETRESCU, R. DR. 159. De ce să-și sfarme capul cu atîta carte? REBREANU, I. 52. Oricît îmi sfărm capul... nu-i chip s-o scot la cale. RETEGANUL, P. III 37. ◊ Refl. Focul, în umbra odăii, pîlpîie, scade, se sfarmă într-o grămadă de jar. SADOVEANU, O. VII 334. Roata de dinainte se izbi de el în repegiune și se sfărmă pe loc. ALECSANDRI, O. P. 259. (Poetic) Lăsă să-i lunece de-a lungul obrajilor două lacrimi grele ce i se sfărîmară în stropi de-argint. MIRONESCU, S. A. 86. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. Să-i moară Fulger? Poți sfărma Și pe-un voinic ce cuteza Să nalțe dreapta lui de fier, Să prindă fulgerul din cer? COȘBUC, P. I 146. Cine ești? Spune, că te sfărîm! ALECSANDRI, T. I 268. ◊ Refl. (Prin exagerare) Fiică-sa însă plîngea de se sfărma. SBIERA, P. 126. 3. Tranz. Fig. (Complementul este un abstract) A destrăma, a spulbera, a risipi, a împrăștia. Vuietul morii sfărma tăcerea zăvoaielor și se ridica deasupra freamătului apelor. SADOVEANU, O. I 68. Titu observă decepția tovarășului său de drum, îi părea rău că i-a sfărîmat o speranță și nu știa cum s-o dreagă. REBREANU, R. I 161. Necinstea în politică sfărîmă datoriile și drepturile unei națiuni întregi. DEMETRESCU, O. 207. ◊ Refl. Unitatea falsă, la care... supuse prin silă lumea, trebui să se sfarme, ca să facă loc unei organizări progresive. BĂLCESCU, O. II 6. (Poetic) În suflet simt cum negura se sfarmă Și se-mpletește albă dimineață. GOGA, P. 26. ♦ Refl. Fig. A se zbate, a se frămînta, a se chinui, a se strădui să... Dar de, boierule, nici ei n-au pămînt și de aceea se tot sfarmă să cîștige. REBREANU, R. I 191. De cînd așteptăm și ne sfărîmăm. GALACTION, O. I 200. – Variante: sfărma, sfarm și sfărm, sfărăma (NEGRUZZI, S. I 139) vb. I.
34. [DLRLC] SFĂRÎMAT2, -Ă, sfărîmați, -te, adj. (Și în forma sfărmat) Zdrobit. La cuib venind acum, Sfărmat găsi ea cuibul, Iar puii morți în drum. COȘBUC, P. I 278. Ih! ce mai pietre sfărmate, strigă băiatul, împiedicîndu-se de una. POPESCU, B. II 86. Unde-s șirurile clare din viața-mi să le spun? Ah! organele-s sfărmate și maestrul e nebun! EMINESCU, O. I 158. – Variante: sfărmat, -ă, sfărămat, -ă adj.
35. [DLRLC] SFĂRÎMAT1 s. n. Sfărîmare. – Variante: sfărmat, sfărămat (SLAVICI, N. I 36) s. n.
36. [DLRLC] SFĂRMA vb. I v. sfărîma.
37. [Șăineanu, ed. VI] sfărămà v. 1. a sparge în fărâme: a sfărâma lanțurile; 2. a nimici: a sfărăma fermece. [V. fărămà].
38. [Șăineanu, ed. VI] sfărmà v. (poetic) a sfărăma.
39. [Scriban] fărîm și sfărîm orĭ -rám, a -ărîmá și (ob.) a -ărăma (vechĭ fărîm, a -í și fărim, a -á) și (maĭ rar) farm și sfarm, a -ărmá v. tr. (alb. thărrmónĭ, fărîm, care ar veni d. lat. fragmĭnare, a fragmenta. – Se conj. ca dărîm). Prefac în bucățele, în fărîme, sparg: a sfărăma un bulgăre de pămînt. Fig. Nimicesc, înlătur: a sfărăma lanțurile tiraniiĭ. V. refl. Pînea uscată se sfărîmă. A sfărăma pe cineva în bătaĭe, a-l bate grozav.
40. [Scriban] sfarm V. fărîm.
41. [Scriban] sfărămá V. fărîm.
42. [DOOM 3] sfărâma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărâm, 3 sfărâmă; conj. prez. 1 sg. să sfărâm, 3 să sfărâme
43. [DOOM 3] sfărâmat s. n.
44. [DOOM 2] sfărâma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărâm, 3 sfărâmă, 1 pl. sfărâmăm; conj. prez. 3 să sfărâme
45. [DOOM 2] sfărâmat s. n.
46. [MDO] sfărîma (ind. prez. 1 sg. sfărîm, 3 sg. și pl. sfărîmă)
47. [IVO-III] sfărâm.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL