1. [DEX '09] RĂZORI, răzoresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) mărgini, a (se) delimita, a (se) învecina. ♦ Tranz. Fig. A tivi, a chenărui. – Din răzor1.
2. [MDA2] răzori [At: (a. 1736) BUL. COM. IST. V, 243 / Pzi: ~resc / E: răzor1] 1 vt (Rar) A delimita făcând răzor1 (1). 2 vt (Rar) A separa. 3 vr (Înv) A se învecina.
3. [DLRLC] RĂZORI, răzoresc, vb. IV. 1. Tranz. A mărgini, a despărți (o suprafață de pămînt); a hotărnici. ♦ Fig. A tivi, a chenărui. Cerculețele Chirei, răzorite cu arnici și cu beteală. DELAVRANCEA, S. 167. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A se mărgini, a se învecina, a se hotărnici. De pe culmea Tătarului, unde se răzoresc hotarele noastre cu ale Ardealului, ne luăm rămas bun de la mîndrețile ținutului Prahova. VLAHUȚĂ, O. AL. I 143.
4. [Șăineanu, ed. VI] răzorì v. 1. a (se) brăzda ca să serve de hotar: ogoare ce se răzoresc pe luncă; 2. fig. a fi limitrof: unde se răzoresc hotarele noastre cu ale Ardealului (VLAHUȚĂ).
5. [Scriban] răzorésc v. tr. (vsl. raz-orati, a ara adînc. V. răzor 1). Vest. Despart: Karakĭoĭ răzorește cele doŭă orașe (Pera de Galata), rînduite față în față și streine parcă unu de altu (ChN. 1, 54). Mărginesc, garnisesc la margine: valea Cedronuluĭ răzorește laturea de soare-răsare a Ĭerusalimuluĭ (2, 71). V. refl. Ogoarele se răzoresc.
6. [DOOM 3] răzori (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzoresc, 3 sg. răzorește, imperf. 1 răzoream; conj. prez. 1 sg. să răzoresc, 3 să răzorească
7. [DOOM 2] răzori (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzoresc, imperf. 3 sg. răzorea; conj. prez. 3 să răzorească
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL