1. [DEX '09] RĂVĂȘIT, -Ă, răvășiți, -te, adj. Care este în neorânduială; răscolit. ♦ Fig. Tulburat, dezorientat. – V. răvăși.
2. [MDA2] răvășit2, ~ă a [At: DELAVRANCEA, T. 87 / V: (reg) ~ăcit, ~vocit / S și: rev~ / Pl: ~iți, ~e / E: răvăși] 1 În dezordine Si: împrăștiat, răscolit2 (1), (Mun) rostopolit. 2 Stricat. 3 (Fig) Tulburat (din cauza unei emoții). 4 (D. față, chip etc.) Crispat2.
3. [MDA2] răvășit1 sn [At: GR. S. VI, 56 / E: răvăși] (Mun) Răscolire (3).
4. [DLRLC] RĂVĂȘIT, -Ă, răvășiți, -te, adj. Răscolit, aflat în neorînduială, împrăștiat, în dezordine. Nu face nimic, răspunse un muncitor din comitet, cu fața subțire, cu părul răvășit. SAHIA, N. 36. Niculina nu înceta să se scuze că au găsit casa așa de răvășită și pe ea desculță. REBREANU, R. I 107. Uitîndu-se distras peste hîrtiile răvășite... dete cu ochii de slova Anei. VLAHUȚĂ, O. AL. II 104. ◊ Fig. Obrajii îi erau răvășiți ca de o spaimă mare. SADOVEANU, O. I 342. ♦ Fig. Tulburat, dezorientat, răscolit. Cu sufletele răvășite de cuvintele exarhului, ele se rezemaseră de cîte un stîlp, cu ochii pironiți în pămînt, neavînd curaj să vorbească. STĂNOIU, C. I. 222.
5. [Șăineanu, ed. VI] răvășit a. risipit în dezordine: lumea răvășită se înlocuește iarăș BĂLC.
6. [DEX '09] RĂVĂȘI, răvășesc, vb. IV. Tranz. A face dezordine; a împrăștia, a răscoli. ♦ Fig. A tulbura; a dezorienta. – Cf. sb. rovašiti.
7. [MDA2] răvăci2 v vz răvăși
8. [MDA2] răvăcit2, ~ă a vz răvășit2
9. [MDA2] răvăși [At: DR, III, 878 / V: (reg) ~ăci, ~voci / S și: rev~ / Pzi: ~șesc / E: răvaș] 1 vt (Reg) A răscoli (1). 2 vt (Ban) A împărți ceva. 3 vt (Ban) A socoti. 4 vrr A cădea la învoială. 5 vrr A se socoti. 6 vt A împrăștia, de obicei, mai multe obiecte, căutând ceva. 7 vt A face dezordine Si: a scotoci, a răscoli (17), (reg) a răntui1 (4), a rostopoli. 8 vt (Cu complementul „focul” „cenușa” etc.) A scormoni. 9 vt A deranja (1). 10 vt A devasta (1). 11 vt (Rar) A risipi (8). 12 vr (Reg) A se crăpa de ziuă. 13 vt (Fig) A tulbura adânc sufletește.
10. [MDA2] răvoci v vz răvăși
11. [MDA2] răvocit, ~ă a vz răvășit2
12. [DEX '98] RĂVĂȘI, răvășesc, vb. IV. Tranz. A face dezordine; a împrăștia, a răscoli. ♦ Fig. A tulbura adânc sufletește; a dezorienta. – Cf. scr. rovašiti.
13. [DLRLC] RĂVĂȘI, răvășesc, vb. IV. Tranz. A împrăștia în dezordine (de obicei mai multe obiecte, căutînd. ceva). V. răscoli. Începu să răvășească în neștire condicile de pe masă. V. ROM. noiembrie 1953, 148. Alergă și le răvăși pe masa de sufragerie cu învelitoarea de mușama cadrilată. C. PETRESCU, C. V. 176.
14. [Șăineanu, ed. VI] răvășì v. a scotoci, a răsturna căutând ceva. [Origină necunoscută].
15. [Scriban] răvășésc v. tr. (met. din rus. vorošitĭ, a vrășuli. Cp. și cu răvaș, răboj, adică „trec în răvaș și expediez”, și cu sîrb. rovašiti, a marca). Însemn în răvaș și daŭ în primire: vacile la suhat, și oile la răvășit. Fig. Împrăștiĭ, risipesc, răscolesc: lucrurĭ răvășite pin camară, pin ladă. – Confundat de uniĭ cu răvăcesc. Uniĭ zic și zăvocesc (vest). V. zăhăĭesc.
16. [Scriban] răvocésc, V. răvășesc.
17. [DOOM 3] răvăși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răvășesc, 3 sg. răvășește, imperf. 1 răvășeam; conj. prez. 1 sg. să răvășesc, 3 să răvășească
18. [DOOM 2] răvăși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răvășesc, imperf. 3 sg. răvășea; conj. prez. 3 să răvășească
19. [MDO] răvăși (conj. răvășească)
20. [IVO-III] răvășesc, -șească 3 conj., -șeam 1 imp.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL