1. [DEX '09] RĂTUTIRE s. f. (Reg. și fam.) Acțiunea de a se rătuti și rezultatul ei. – V. rătuti.
2. [DEX '98] RĂTUTIRE, rătutiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se rătuti și rezultatul ei. – V. rătuti.
3. [DEX '09] RĂTUTI, rătutesc, vb. IV. Refl. (Reg. și fam.) A-și pierde capul, a se zăpăci, a înnebuni. – Et. nec.
4. [MDA2] rătuti vr [At: VALIAN, V. / Pzi: ~tesc / E: ns cf tut] 1 (Reg) A-și pierde mințile. 2 (Reg) A se zăpăci. 3 (Mun) A se rătăci (1).
5. [DEX '98] RĂTUTI, rătutesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și pierde capul, a se zăpăci, a înnebuni. – Et. nec.
6. [DLRLC] RĂTUTI, rătutesc, vb. IV. Refl. (Regional) A-și pierde capul, a se zăpăci, a înnebuni.
7. [Scriban] rătutésc v. tr. (cp. cu ung. Ratoti ember, om din Ratot, localitate renumită pin oamenĭ proștĭ. Cp. cu tutuĭesc). Vest. Tutuĭesc, zăpăcesc, răcnesc: rătutită din palme, umbla rătutit (Iov. 240 și 246). V. refl. Se rătutise de beție. V. hututuĭ.
8. [DOOM 3] rătutire (reg., fam.) s. f., g.-d. art. rătutirii
9. [DOOM 2] rătutire (reg., fam.) s. f., g.-d. art. rătutirii
10. [DOOM 3] rătuti (a se ~) (reg., fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă rătutesc, 3 sg. se rătutește, imperf. 1 sg. mă rătuteam; conj. prez. 1 sg. să mă rătutesc, 3 să se rătutească; imper. 2 sg. afirm. rătutește-te; ger. rătutindu-mă
11. [DOOM 2] !rătuti (a se ~) (reg., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rătutește, imperf. 3 sg. se rătutea; conj. prez. 3 să se rătutească
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL