1. [DEX '09] RĂTEZ, răteze, s. n. (Pop.) Închizătoare primitivă de lemn sau de oțel în formă de limbă, pentru uși, porți sau ferestre; zăvor. [Var.: rătează s. f.] – Din ucr. retjaz, magh. retesz.
2. [MDA2] rătez1 sn [At: VARLAAM, C. 88 / V: ret~, (înv) ~eaz, (reg) ratij, ~ează sf ~ej, ~ă sf, rot~ / Pl: ~e, ~uri, (înv) ~i sm / E: ucr ретязь, mg retesz] 1 Închizătoare primitivă, formată dintr-o limbă de lemn sau de metal, pentru uși, porți sau ferestre. 2 (Reg) Scoabă bătută în ușorul ușii, în care intră zăvorul. 3 (Trs) Clanță (1). 4 (Reg) Încuietoare la valiză. 5 (Îrg) Verigă. 6 Lanț. 7 (Trs) Za la lanț. 8 (Buc; Mol) Lănțișor subțire de aramă de care flăcăii își leagă cuțitele. 9 (Reg) Cingătoare metalică. 10 Podoabă feminină, nedefinită mai îndeaproape. 11 (Reg) Gânj la leucă. 12 O parte a căruței nedefinită mai îndeaproape.
3. [DEX '98] RĂTEZ, răteze, s. n. Închizătoare primitivă de lemn sau de oțel în formă de limbă, pentru uși, porți sau ferestre; zăvor. [Var.: rătează s. f.] – Din ucr. retjaz, magh. retesz.
4. [DLRLC] RĂTEZ, răteze, s. n. Închizătoare primitivă de lemn sau de oțel, în formă de limbă, pentru uși, porți sau ferestre; zăvor. – Variantă: (regional) rătează s. f.
5. [Scriban] 1) rătéz n., pl. e și urĭ (rut. rétĭaz, d. vsl. retenzĭ, lanț; ung. retez, zăvor). Mold. Clanță, o mică riglă de fer care are un capăt fixat în ușă pintr’un cuĭ, ĭar cel-alt se rîdică și se lasă pe clempuș, și așa se închide și se deschide ușa. Un mecanizm pin care teĭca moriĭ se poate rîdica orĭ scoborî. – La Dos. răteadz. Forma retez inuz. În Dor. rotez.
6. [DEX '09] RĂTEAZĂ s. f. v. rătez.
7. [MDA2] ratij sn vz rătez1
8. [MDA2] răteaz sn vz rătez1
9. [MDA2] rătează sf vz rătez1
10. [MDA2] rătej sn vz rătez1
11. [MDA2] răteză sf vz rătez1
12. [MDA2] retez2 sn vz rătez1
13. [MDA2] rotez sn vz rătez1
14. [Scriban] 1) retéz n. V. rătez 1.
15. [Scriban] rotéz, V. rătez 1.
16. [DOOM 3] rătez (pop.) s. n., pl. răteze
17. [DOOM 2] rătez (pop.) s. n., pl. răteze
18. [DLRLV] RĂTEZ s. n. 1. (Mold., Trans. SV) Închizătoare, încuietoare. A: Încuiați porțile ... cu răteaze și cu lăcăți. VARLAAM. Laudă pre Dumnădzăul tău, Sionule, c-au întărit răteadzele porților tale. DPSR, 186r. Vom strica rătezile și-l vom ucide acolo în odaie. N. COSTIN; cf. DVS, 7r. C: Toate Încuiturile și răteadzăle s-au sfărîmat. C 1729, 47r. ◊ Fig. Pogoriiu la rădăcinele munților si mă încuie pâmîntul cu răteazele lui în veac. PSALT. (1651). 2. (Mold.) Lant. Puseră răteadzele greale pregiur grumadzii sv[i]nțiii sale. DOSOFTEI, VS. Etimologie: ucr. retjazĭ, magh. retesz.
19. [DRAM 2021] rătéz, răteze, s.n. (reg.) 1. Încuietoare de oțel, sub formă de limbă, pentru uși, ferestre: „Pă gură lăcată-oi pune / Și pă lăcată rătez” (Bilțiu, 2006: 50). 2. Lănțișor de metal prețios pe care îl poartă fetele la gât. – Din ucr. retjaz, magh. retesz (Scriban, DEX, MDA).
20. [DRAM 2015] rătez, răteze, s.n. – (reg.) 1. Încuietoare de oțel, sub formă de limbă, pentru uși, ferestre (Hotea 2006): „Pă gură lăcată-oi pune / Și pă lăcată rătez” (Bilțiu, 2006: 50). 2. Lănțișor de metal prețios pe care îl poartă fetele la gât (Desești). – Din ucr. retjaz (< vsl. retenzi „lanț”), magh. retesz (Scriban, DEX, MDA).
21. [DRAM] rătez, -e, s.n. – 1. Încuietoare de oțel, sub formă de limbă, pentru uși, ferestre (Hotea 2006). 2. Lănțișor de metal prețios pe care îl poartă fetele la gât (Desești). – Din ucr. retjaz, magh. retesz (DEX).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL